Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl țineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deși cine știe ce înțelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi și subțiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moț era fericit, era și Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui cine știe, poate chiar îi transmitea...
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.