Dimineața următoare, tot el se trezi primul, înaintea Liei, deși nu foarte devreme. Cum se ridică în picioare, simți acea durere de cap îngrozitoare, pentru care nu găsea nici o explicație. Luă câteva pastile, analgezice, sperând că se va simți mai bine după aceea, apoi trecu la dușul de dimineață; se spălă pe dinți și se bărbieri proaspăt, mirându-se când zări în oglindă tăietura de pe obrazul drept, făcută de lamă ziua precedentă (el, foarte atent, nu se tăia niciodată când se bărbierea), cât și plasturele aplicat de Lia pe frunte, tot în partea dreaptă, despre care nu-și amintea nimic, deci, nu-și dădea seama ce era cu ele acolo.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dimineața, când se trezi, Lucian nu-și dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi știut ce-l aștepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos așezată. O privi neîncrezător, dar cele șase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmițătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire și simți brusc o foarte mare admirație pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeș, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deși nu-și dădea seama de ce, simțea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea și nu credea că greșește, că acest Enka Lucian era tare bun și sufletist și-i părea rău că-n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînțelegerii cu părinții lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara doctor Stela ajunse la Institut în acea dimineață nu foarte devreme, dar nici prea târziu. După ce coborâse cele 13 etaje, jos, la intrarea în bloc, o așteptau cei doi body-guarzi pe care-i cunoscuse ziua trecută... Cu mulțimea strânsă în fața blocului ei, parcă mai puțin numeroasă decât în ziua precedentă, nu mai avu probleme, doar era acolo Poliția, Jandarmeria, Gardienii Publici, plus cei doi body-guarzi personali, care o vor însoți până pe 27 iunie aproape peste tot pe unde va merge, în afara Institutului, deci prin oraș. Acum însă ajunsese la Institut, cu mașina celor doi, pe care aceștia i-o puneau la dispoziție în această perioadă, până pe 27 iunie. Se apropie de poarta Institutului, împreună cu cei doi body-guarzi. Unuia dintre ei îi promisese o consultație de specialitate în cabinetul ei medical din Institut; nu uitase acest amănunt, iar acum dorea să-și onoreze promisiunea, deși nu era obligată să-l consulte pe acel om, doar nu era un pacient obișnuit de-al ei... Totuși, la urma-urmei, respectivul îi va asigura protecția în perioada imediat următoare, o perioadă destul de îndelungată, zi de zi, de dimineața devreme, până seara târziu, până la data plecării în misiune, 27 iunie, deci, îi putea acorda măcar o consultație.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpșorul ei bălai, delicat? Nu-și dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulți... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepția înălțimii? Să-l aștepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai ușor, la bordul navei, să aștepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aștepte, când în jurul ei erau atâția alți băieți tineri, chipeși, poate mai atrăgători decât el...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, așa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea și lui. Putea însă măcar să rămână liniștit? Nu, bineînțeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezența; se văzu din nou încolțit de mai multe domnișoare, toate din Institut. Le cunoștea pe toate, deși nu-și amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Și din nou această scenă se petrecu în fața domnișoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-și putea da seama cum i se părea. Reuși totuși să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârși sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el și body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că pățea mereu astfel, mai ales în prezența ei. Ușor rușinat, se șterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, își dădea și singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaștri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-și dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." își repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu pățise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După miezul nopții, Alex zări parcă faptul că body-guarzii plecaseră din fața casei sale. Pentru a se încredința că nu se înșeală, încălță rapid o pereche de papuci și ieși în curte, să verifice. Noapte senină, cer înstelat, aer răcoros, temperatură plăcută... Deși negură, își dădu rapid seama că, într-adevăr, body-guarzii plecaseră, nu mai erau acolo. Reintră în casă doar pentru a se încălța în adidași; în rest, era numai bine îmbrăcat pentru o scurtă plimbare, nu foarte departe de casă: în blugi și tricou. Tatăl său, domnul Radu-Emanuel, care nu adormise până la acea oră, îl simți mișcându-se, deși el se străduise să nu facă zgomot și se apropie de el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când Traian Simionescu reveni în biroul său, nici Lucian, nici Diana Enka nu se mai aflau acolo. Directorul se așeză pe fotoliul său, pentru a-și relua activitatea pe care și-o întrerupsese temporar. Găsi însă un bilețel care-i atrase atenția, pus acolo, foarte probabil, de Diana Enka. Se convinse chiar că ea era autoarea bilețelului, după ce-l citi: "Mulțumesc că m-ai ajutat să-mi recuperez fiul. Îți rămân datoare." Directorul privi câtva timp bilețelul. Recunoștea scrisul Dianei, ordonat, citeț, frumos... Oare ce nevoie avea de mulțumirile și de recunoștința ei? Ce înțelegea Diana prin a-i rămâne datoare? Clătină ușor din cap, apoi își văzu de treburile sale. Dar nu rupse foița scrisă de Diana; o păstră. O pusese cu grijă în buzunar, deși nici el nu-și dădea seama de ce.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După plecarea lui, blonda oftă prelung. De ce oare? Din cauza lui Rikky, sau din cauza colegului ei? Nici ea nu-și dădea prea bine seama de ce, dar până și părinții ei prinseseră drag de tânărul comandant. Maria intră în camera cu acvarii, apoi în cea cu multe păsărele, în care, de obicei, stătea și papagalul Rikky; acum acesta nu mai era acolo. În curând, mama ei i se alătură, domnul Stoica rămânând în sufragerie, pentru a mai studia aprobările obținute.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mașina se opri în cartierul în care locuia profesorul Ullmann, în parcarea de lângă bloc. Dan coborî, îngândurat, străduindu-se să-și dea seama cum era mai bine să-i spună Ameliei noutățile aflate în cursul întrevederii pe care o avusese cu decanul. Nici nu-și văzu vecinii, care-l salutaseră. Totuși, auzindu-le glasul, le răspunse absent, mecanic. Nu dorea să pară înfumurat, pentru că nu era. Dar în acel moment era prea absorbit de gândurile sale; spera ca vecinii să-l înțeleagă și să nu-l catalogheze drept grandoman. Tot îngândurat, de abia reuși să deschidă ușa apartamentului, după câteva clipe, în care nici nu găsea cheia...
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că-și văzuse prietena, Nistor era mult mai liniștit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela una foarte reușită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea și-n acea dimineață la el, bine așezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putință să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea și directorul. Domnișoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața îi cizelase totuși în mod frumos caracterul, deși era timid și tăcut, deloc îndrăzneț, cum ar fi trebuit. Nu-și cunoștea propria valoare și nici nu-și putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile școlare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Și era politicos. Avea multe calități, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, așteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecție, una de viață, pe care Dan se vedea nevoit s-o învețe.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Poți să-mi explici și mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ți-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Niște somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuța asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanță...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Și acum... Poți să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Ești cumva inconștient când procedezi astfel, ți-ai pierdut complet mințile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Ești anormal, sau cum?!
Lucian: Nu știu...
Stela: Nu știi?! Nu te simți bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunța la toate prostiile astea... Vorbește odată! De ce taci?! Încă aștept explicații din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aș putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îți pare rău, nu?! Și cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Ești complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu știu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpușică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ține Lucian lângă el o păpușă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpușa de acolo, unde o așezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpușică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaște mărcile păpușilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaștri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnișoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-și explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpușelei și se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-și dădea seama. Îi mângâie însă creștetul ușor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, așa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuși, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul ușii, auzi glasul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian se trezi devreme, mult prea devreme, deși se întorsese târziu în nava albastră seara trecută și nu dormise prea bine, nu-și găsise liniștea. De fapt, chiar și acum încă era agitat. Simțea nevoia de a-și aprinde o țigară, de a bea o cafea cât mai concentrată, însă amintindu-și de abuzul recent, se abținu. Renunță deci la țigări și cafele, ori alte licori cu efect amețitor, știind sigur că nu-l vor duce la nimic bun; nu dorea să repete greșeala comisă.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Oare ce cadou am să primesc eu de la ea?" se întrebă Lucian în gând, deși știa foarte bine ce i-ar place lui cel mai mult din partea Liei: sărutul și dansul. În rest... Fie ce-o fi!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-și dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înțelegea deloc. Nu reușea să-l înțeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezența lui. Și de fapt, cum sau cu ce s-ar fi așteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul mașinii albastre, străbătu hotărât orașul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din polițiști, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă și de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul șoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, își întoarse capul spre ea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reveni în sală și porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Își retrăsese, în sfârșit, acuzațiile la adresa lui, deci el putea fi liniștit nu va fi sancționat! Dar, în mod ciudat, după această acțiune, era și ea mult mai liniștită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau și mai bine, de ce nu renunțase la acea reclamație?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine și mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuși colegi. Cum se va înțelege oare cu el? Iar ceilalți cum o vor mai privi, cu excepția Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudățenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuși care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La baie însă, se afla o amintire a zilelor trecute; îl izbi un miros neplăcut, puternic... Îndreptându-se în direcția din care venea mirosul respectiv, Lucian găsi o uniformă mototolită, aruncată neglijent pe acolo, pe jos. O ridică între două degete; arăta jalnic, în ultimul hal... A cui să fi fost oare? 6 bulinuțe aurii pe rever și inițialele "E. L." îl lămuriră pe dată. Îi aparținea?! Era a lui?! Cum ajunsese așa, în halul ăla?! El nu-și arunca lucrurile pe jos și mai ales, nu se murdărea niciodată în asemenea hal... O luă, o spălă de mai multe ori, clătind-o serios, curățând-o cât putu el de bine, apoi o întinse, lăsând-o la uscat, încă nelămurit în privința ei...
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian renunțase la compania blondului, pentru... domnișoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât și instructorul le permiseră celor șapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în mașina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă mașină. Din când în când, pe drum, Lucian își îndrepta privirea către colega lui, domnișoara Barbie; brunetă, delicată și frumoasă, chiar avea chip de păpușă, o păpușă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnișoara consilier și micuța păpușică, se putea afirma a fiului său. Dacă ar fi știut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpușă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen și nu i-ar fi vorbit ei, o domnișoară psihiatru, despre o păpușă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era fie târziu în noapte, fie mult prea devreme dimineața, dar ce conta? Blondul nu putea dormi, nu-și găsea liniștea și nu era deloc plăcut. Decise deci să se deplaseze până în camera fiului său, iar dacă-l va găsi treaz, să discute cu el, să-l asculte; aveau ce vorbi amândoi. Asta doar în cazul în care fiul său va mai dori să vorbească cu el, după ce-l tratase cu atâta indiferență... Ieși totuși din dormitor, străduindu-se să nu provoace zgomote prea mari (oricum acestea erau acoperite de tunete) și urcă spre camera fiului său. Intră ușor și se apropie de patul pe care era întins Lucian. Dormea sau nu? Blondul nu reușea să-și dea seama.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!