Iarna, oriunde...

Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă şi orele numeri, dulce lumină
simţind între umeri: soarele roş de
câmpie ce-apune.

Gândul gândeşte mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul şi se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.

Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
ştie întâiul temei.

Sufletul nostru e-aceiaşi ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o ţină doi tei.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

O palidă şi ultimă ninsoare îşi
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.

Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.

Şi dăruit şi mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
şi-aerian să se adune,

de parcă-n înălţime dinadins
şi secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către M

Piei din privire-mi!... te-ascult de îndată,
piei şi din inimă!... inima-ascultă,
piei din memorie!... nu, niciodată,
gândul această poruncă n-ascultă.

Aşa cum un cearcăn de umbră-i mai mare
când ea, de departe, cernită, coboară,
tot astfel făptura-mi, din grea depărtare,
în văl amintirea-ţi cernită-o-nfăşoară.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

Când treci prin iatacul pustiu, gânditoare,
şi mâna pe harfă un cânt înfiripă,
te fulgeră gândul: aceeaşi cântare
şi lui i-am cântat-o-n asemenea clipă.

La şah, când ţi-e regele prins la strâmtoare,
îţi spui, deodată, căzută pe gânduri:
la jocul din urmă, aceeaşi mutare...
întocmai aşa erau piesele-n rânduri...

La bal, când veni-va o clipă domoală,
şi tu aştepta-vei un dans ce revine,
căminul zărindu-l, firida cea goală,
gândi-vei: acolo a stat, lângă mine.

Ori, luând vreo carte, în care se-arată
cum Parcele firul nădejdii îl taie,
adânc suspina-vei, pe foaia lasată,
spunându-ţi: povestea lui şi a mea e.

Şi dacă-autorul, prin chin trecându-i,
îi uneşte şi nu-i mai desparte –
stingând lumina, vei cădea pe gânduri:
de ce povestea nu-i reală, ca în carte?

Prin noapte, un fulger va trece, de o clipă,
şi pomul foşni-va, veşted, în grădină,
la geamuri – ciurezul, bătând a sa aripă –
gândi-vei că-i sufletul meu ce suspină.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

poezie clasică de Adam Mickiewicz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ninsorii

Albă linişte aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.

Nori cuminţi din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliţi, încet se-aştern,
Cad în dulce agonie.

Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul şi-a găsit odihnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicia din inimi

Nu sunt demnă eu, de-a fi ca voi...
Viaţa mi-e întinsă şi uitată-
-n tina ce pluteşte între noi...
Oare voi putea să fiu iertată?

Tu ridică-ţi braţul şi-am să-l prind
Sufletul de-ţi cere mântuire
În cetăţi de îngeri te cuprind,
Leapădă-te de nelegiuere!

Toţi plătim cu moartea într-o zi
Însă învierea nu-i departe,
Atunci spre Iehova vom pluti-
-n paradis şi dincolo de noapte

Rupe legământul care-ţi ţine
Inima în lanţ şi sufletul
Cu Iehova veşnicia va fi bine
Dar de vrei cu el o şti doar tu

El ştie să-ţi limpezească gândul,
Sufletului tău să-i dea lumină,
Căci curând al lui va fi Pământul
Şi cei de atunci fără de vină.

Veşnicia va rămâne-n inimi,
Teama şi tristeţea vor pieri
Nu or să mai fie-n lume patimi
Împreună, fericiţi vom fi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur vegetal

Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniştea amiezelor solare.

Acum lumina capătă-nţeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
şi fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.

Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.

Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui flăcău tomnatic

Purtând ani mulţi pe ai tăi umeri,
Prea des târcoale-ţi dă greşeala:
Zadarnic fetele le numeri
Deşi stai prost cu… socoteala.

epigramă de Grigore Drăgan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile Raiului

Colindăm pe astă lume
De când cântul n-avea nume
Colindăm străvechi colinde
Cât Pământul se întinde.

Colindăm azi lui Iisus
Domnul nostru cel de Sus
Colindăm în cor spre El
Să se-audă până-n Cer.

REFREN:
Colindăm, colindăm la porţi de Rai
În al nostru dulce grai
Colindăm, colindăm Pământului
Pe coamele vântului.

Colindăm, colindăm la porţi de Rai
În al nostru dulce grai
Colindăm, colindăm Pământului
Pe coamele vântului.

Colindăm Maicii Fecioare
Cu crini albi şi lăcrămioare
Colindăm Mariei drept
Inima ne cântă-n piept.

Colindăm lui Dumnezeu
Oricât ne ar fi de greu
Colindăm o veşnicie
Până în copilărie.

REFREN:
Colindăm, colindăm la porţi de Rai
În al nostru dulce grai
Colindăm, colindăm Pământului
Pe coamele vântului.

Colindăm, colindăm la porţi de Rai
În al nostru dulce grai
Colindăm, colindăm Pământului
Pe coamele vântului.
Colindăm, colindăm Pământului
Pe coamele vântului.
Colindăm, colindăm la porţi de Rai
În al nostru dulce grai,
În al nostru dulce grai.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape cu o secundă

Lasă-mă o secundă
Mai aproape de tine,
Să-ƫi aud respiraƫia.

Mai lasă-mă o secundă
Oriunde ne vom afla,
Să-ƫi ghicesc gândul.

Mai lasă-mă o secundă
Să te visez,
Aproape de mine.

Mai aproape de vis,
Vino şi tu,
cu o secundă,

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr de iarnă

Priveliştea sta să se nască,
se-ncercă o lumină albastră,
răsărea peste inima noastră luceafărul —
rană cerească.

Şi nici-o durere pe-ntinderea vastă,
sinele ţinea adânc să-şi cunoască,
dealul cu tine şi zarea de iască năşteau
cristalin din propria-mi coastă.

Şi totu-mi părea de demult cunoscut,
chiar viaţa cu viaţa prin care-am trecut
şi fiece lucru sporind în oglindă.

Şi raza ce-n timp unduind o aud,
de-aş prinde-o-ntr-o lupă de mugure crud,
ce-naltă-nflorire ar fi să se-aprindă.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea parcă nu mai este

Când de iubire-mi este dor
La sânii tăi privesc atent
Şi simt în mine un fior
Cu braţe multe, violent.

Pic de vrere nu s-abate,
Murmură-n frunze pădurea
Inima adânc se zbate
Gândul zboară-n cer aiurea.

Lumea parcă nu mai este
O creaţie divină
Şi cuprins ca-ntr-o poveste
Dragoste aştept să vină.

Caii nopţii-n iazul morii
Beau şi pasc o iarbă dulce,
Din văzduh cobor cocorii
Împreună să se culce.

Tu iubit-o stai în tindă
Stelele pe cer s-apară,
Vraja nopţii să se-ntindă
Peste tot ce ne separă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie iniţială

fiul a-nmărmurit lângă pilonii grei de pod
şi-a cucerit virtutea de oglindi
un nevăzut ocean de iepuri a trecut
printre tulpinele de tineri pomi
rozându-le întreaga noapte coaja
pe ramurile merilor sălbateci
cu ghearele-ngheţate-n ele
s-au prins stâcleţii singuri

vântul împuşcă negru în apus cu ciori
şi răsuflarea aburită
văzându-şi-o întâia dată-n aer
tresar copiii şi încep să cugete
la cel ascuns adânc în ei
bronzul din clopotele grele
pe sine însuşi se întrece
sunând atins de-un răsărit de lună

se luptă securea în faţa morii
celui izbit puternic de pământul îngheţat
cu fulgere albastre clănţănind
din talpa cizmei drepte i-a sărit potcoava
şi oameni şi căruţe
şi râsul prins de fierul de fântână
cu-ntregul deal alunecă

pe turtele fierbinţi de floarea soarelui
în iadul plutitor şi dulce-al morii
în uriaşul lui vacarm
îşi concentrează vara până-n zori
mireasma pulberea licoarea
purificată intră iar în lume
pe sacii mari de cânepă
răzbit de moliciunea caldă încă a făinei
cu un copil în taină adormit

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea
fiţi unu-n altul vara şi dăruiţi iar viaţa

puneţi-vă împreună trupul, inima şi sufletul
fiţi pe lume, prin iubire, gândul
atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamnă!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunând în suflet veşnicie

De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aş vrea să-o luăm de la-nceput,
viaţă dragă-n amintiri păstrată...!

Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceaţă,
alergând pe vechile poteci,
aş mai vrea să râd cu tine, viaţă.

Prin păduri de fag şi de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arţar
umbră să îmi fie peste vreme.

Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.

Către viitor deschis zburând,
timpului să-i mai adaug zile,
prin fâneţe să privesc oricând
zâmbetul frumoaselor copile.

Şi privind spre chipurile lor
tinereţea vajnică să-mi fie,
să mă-mbăt cu apa din izvor
adunând în suflet veşnicie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Când pomii dau a doua oară-n floare şi-şi
trag mireasma parcă nu din lut ci chiar din
frăgezimea de-nceput, adu prinos zeiţei
născătoare.

În simple meşteşuguri priceput, te-apleci
pe nicovala purtătoare, îngândurare pe
îngândurare, visându-ţi ziua-n care te-ai
născut.

Cum luna albă-n cer adânc sporind te-află
cu capul către nord dormind, reamintindu-
ţi golurile febrei,

din cumpăna cu braţele de-argint
învinse greul vieţii tresărind
cu tot preaplinul dulcilor septembrii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!