Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire perpetuă

Înflorire perpetuă întru iubire
Rănile nevăzute adânc martire
Cuiburi de rouă rodind în petale
Floare de suflet, dulce binecuvântare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două anotimpuri

Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă şi mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greşeală, cuprinsă
de o blândă-nţelepciune.

Puterea lumii răsări ovală şi-nfiorată-n
sine fără nume, cetăţi vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăşi la
iveală.

Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.

Acum pe dealurile încă ninse poţi
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada dintâi

Şi dacă bate iar în câmp ninsoarea şi mă
împrejmuie cu stinsu-i zvon, sămânţă
sunt şi arbore şi om simţindu-i lin în
braţe decantarea.

Ce înfloriri fantastice în pomi şi-n lutul
larg sorbind imacularea, e-o ocnă mare-n
care-i dulce sarea plânsoarea asta albă
de atomi.

Zăpada pură, cea dintâi, când vine şi
liniştea o simţi sporind în tine şi timpului
de timp îi este sete,

există-o seară-n care poţi mai bine s-auzi
ce-şi spun, de sunt, în înălţime fiinţele
visatelor planete.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?

Bate vântul, dar nu se risipeşte iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipeşte-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajişti, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăştie vis, frumos, puritate
Bate şi cu o aripă te loveşte
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate şi va bătea în lumina de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpezire

Sunt zile-n care te trezeşti de parcă, uşor şi pur
şi-n toate limpezit, de-ai fost cumva al nopţii
n-ai dormit decât un somn de pasăre pe
creangă.

Departe şi-n rotire cumpănit cu trenul de
câmpie-n zarea seacă, pe firul invizibil ce
se-ncheagă, un pom în floare frusc
a izbucnit.

Plecarea ce se-ncearcă pe-nserate, cu aripi
mult mai lin desfăşurate a tuturora-i sau
a nimănui.

Chiar oul proaspăt luat din cuiburi calde
se leapădă uşor de greutate şi până-n casă
se preface-n pui.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, oriunde...

Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă şi orele numeri, dulce lumină
simţind între umeri: soarele roş de
câmpie ce-apune.

Gândul gândeşte mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul şi se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.

Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
ştie întâiul temei.

Sufletul nostru e-aceiaşi ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o ţină doi tei.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Când pomii dau a doua oară-n floare şi-şi
trag mireasma parcă nu din lut ci chiar din
frăgezimea de-nceput, adu prinos zeiţei
născătoare.

În simple meşteşuguri priceput, te-apleci
pe nicovala purtătoare, îngândurare pe
îngândurare, visându-ţi ziua-n care te-ai
născut.

Cum luna albă-n cer adânc sporind te-află
cu capul către nord dormind, reamintindu-
ţi golurile febrei,

din cumpăna cu braţele de-argint
învinse greul vieţii tresărind
cu tot preaplinul dulcilor septembrii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana

Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc şi titularii
De vreo şase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîncăpătorul de sine

O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-şi ţine în miez puterile neîntinate.

Şi în adânc de-i dat să se-nlumine şi
fulgeră-n afară şi răzbate, el suferă de
vieţi neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.

O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleaşi unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?

Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie –
Prin cuiburi părăsite
Bate vântul.

haiku de Valeria Mahok (3 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, tocmai am descoperit, sunt alcătuiţi din straturi şi straturi de secrete. Crezi că-i cunoşti, că-i întelegi, dar motivele lor îţi sunt întotdeauna ascunse, îngropate adânc în inimile lor. Nu-i vei cunoaşte niciodată cu adevărat, însă, uneori, hotărăşti să ai încredere în ei.

Veronica Roth în Insurgent (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuieşte vântul –
zvon de căprioare
prin frunze de arţari

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!