Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel singuratic

Singurătate – grea povară!
Aş da orice să nu te am,
Să nu fiu pasăre pe ram
Ce văduvită e de vară.

Când gândurile muşcă iară
Privirea-mi stăruie prin geam;
Singurătate - grea povară,
Aş da orice să nu te am.

Şi cucul zburătoare rară
Ce cântă-n codru, de haram,
Pribeag a fost în altă ţară,
A revenit că-l adoram.

Singurătate - grea povară!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

L-am simţit cu inima şi trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâşia şi ochii şi lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.

Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină şi-n cuvânt?
Să-i fie pronunţată viaţa de înaintaşi?
Să lase urme sfinte, roade la urmaşi?

Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veşnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi şi cu vise.

Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noştri copiii s-o citească
Şi-n litera luminii ei să crească.

Astfel cunoscut-am pomul vieţii mele,
Stă pe munţi cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristal incandescent

Se-aude parcă foc de artificii subt mugurii
ce-au început să crape, de suflet să le simt
şi mai aproape tot freamătul acestor dulci
suplicii.

În seara calmă cine-ar vrea să sape prin
iarba fumurilor vestigii, prin lutul stins de
ceară de efigii va da de miezul înstelatei
ape.

Din mine lucrurile sunt retrase asemeni
lanurilor mari din coase, asemeni valurilor
din corăbii.

M-adun în centrul strict al unei raze, în
golul fierbinţelii luminoase, cristal cu
filament de-oţel de săbii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpezire

Sunt zile-n care te trezeşti de parcă, uşor şi pur
şi-n toate limpezit, de-ai fost cumva al nopţii
n-ai dormit decât un somn de pasăre pe
creangă.

Departe şi-n rotire cumpănit cu trenul de
câmpie-n zarea seacă, pe firul invizibil ce
se-ncheagă, un pom în floare frusc
a izbucnit.

Plecarea ce se-ncearcă pe-nserate, cu aripi
mult mai lin desfăşurate a tuturora-i sau
a nimănui.

Chiar oul proaspăt luat din cuiburi calde
se leapădă uşor de greutate şi până-n casă
se preface-n pui.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Închipuie-ţi cum ar arăta un pom
care în loc de ramuri are aripi,
în loc de frunze are aripi,
în loc de flori are aripi,

aşa sunt eu acum, cu aripi
şi am toate aripile tăiate,
toate aripile,

între noi un drum neştiut,
...
toate aripile tăiate.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

E timpul sufletul să se înfrupte din vasta
ierbii proaspătă culoare, din oglindirea
pururi de izvoare şi nedurerea creşterii
din fructe.

Pe frunţi în cer mai pune-nseninare şi
semn argintul stelelor de munte, eu voi
visa la noapte viaducte albind zvârlite
până-n ţărm de mare.

Pogor în mine însumi liniştit, spre-
adâncurile calme de-mplinit, spre
întruparea mea cea mai curată.

Şi parcă spăl un aur limpezit subt ploi
înalte care s-au pornit din sanctuare
dacice de piatră.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, neputincioasă tină

"... neputincioasă humă, lumina Lui îţi ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer şi pe pământ...
Şi El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute şi ce este fărdelege.."
Vasile Militaru

O, neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea
Până de lut îţi e retină
Cum poţi privi tu nemurirea?

Din sfânta-I vrere e lumină
Şi-n cer şi pe pământ Îi e ştirea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea.

Virtutea dat-a El creştină
Pe toţi de întrebi îşi dau părerea
Prin mila lui mai şterge vină
De nu-ţi alegi fărădelegea şi durerea
O, neputincioasă tină,

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boii (pamflet)

Şi boii-s de mai multe feluri:
Întâi sunt boii din şepteluri;
Aceştia-s boii puşi la jug,
Utili plugarilor la plug,

Plăvanii ce umili trag carul,
Cum îi descrie aici stiharul.
Că-i cer senin, vreme ploioasă,
Recolta ei o-aduc acasă

Şi, fie iarnă, fie vară,
Ei grânele le duc la moară;
Ei cară lemne din pădure
Şi munca grea pot s-o îndure.

Aş mai puncta înc-un aspect:
Sunt demni de stimă, de respect;
Aceşti boi harnici şi blajini
Sunt zi de zi tot mai puţini.

Apoi sunt boii din Guvern,
Din Parlamentul nost modern
Şi din partide, primării,
Neîntrecuţi în viclenii;

Precum a spus un şugubeţ,
Sunt demni de râs şi de dispreţ,
Obraznici şi corupţi, inculţi,
Ei sunt din ce în ce mai mulţi.

poezie de George Budoi din Boii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 mai 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorocul

Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,
Sisif, nici chiar răbdarea ta!
Oricât de vrednic m-aş purta,
E Timpul scurt şi Arta lunga!

Lăsând orice mormânt celebru,
La fel c-un toboşar cernit,
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un marş funebru.

- Atâtea juvaeruri sunt
Uitate-n beznă şi-n pământ,
Dormind pe veci necercetate;

Atâtea flori dau în zadar
Parfumul lor subtil şi rar
În taină şi-n singurătate.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

O palidă şi ultimă ninsoare îşi
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.

Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.

Şi dăruit şi mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
şi-aerian să se adune,

de parcă-n înălţime dinadins
şi secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, oriunde...

Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă şi orele numeri, dulce lumină
simţind între umeri: soarele roş de
câmpie ce-apune.

Gândul gândeşte mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul şi se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.

Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
ştie întâiul temei.

Sufletul nostru e-aceiaşi ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o ţină doi tei.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presentiment

De azi ceva se-ntâmplă printre stele,
înfiorate de un tainic puls şi-n arborii din
care am fost smuls retrase-s iarăşi
simţurile mele.

La pândă cu sămânţa stau ascuns, rotindu-
şi cerurile mult mai grele, să-mi cadă-a
beznelor străveche piele când sunt de firul
ierbilor străpuns.

La ţărmurile cele-ndepărtate, la cei doi
poli lipsiţi de greutate, planeta primăverii
iar răsare

şi nu ştiu-n care trup acum îmi bate
această inima întoarsă-n toate şi geamăna
mareelor lunare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n toate

Sunt zile-n care mori în mine
Şi sunt un boţ de carne flasc,
Sunt nopţi ce strălucesc divine
Şi-n care-n tine eu renasc.

Sunt zile când nu-mi curge-n vine
Vreun strop de viaţă stors în teasc ;
În roua nopţilor senine
Mai dau noi muguri unui vreasc.

În viaţa e şi rău şi bine,
Sunt nori de plumb şi cer senin,
Însă iubirea-n toate ţine
Mângâietor, sufletul plin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!