Luceafăr de iarnă
Priveliștea sta să se nască,
se-ncercă o lumină albastră,
răsărea peste inima noastră luceafărul
rană cerească.
Și nici-o durere pe-ntinderea vastă,
sinele ținea adânc să-și cunoască,
dealul cu tine și zarea de iască nășteau
cristalin din propria-mi coastă.
Și totu-mi părea de demult cunoscut,
chiar viața cu viața prin care-am trecut
și fiece lucru sporind în oglindă.
Și raza ce-n timp unduind o aud,
de-aș prinde-o-ntr-o lupă de mugure crud,
ce-naltă-nflorire ar fi să se-aprindă.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.