Lucruri care nu se spun

Parodiat fără accept
patratul meu s-a trezit
la marginea prăpastiei între cuvinte.

Laturile îi fac obseraţii
unghiurile îl înjură pe la colţuri
iar un sentiment accentuat al inutilităţii
tocmai i-a căzut pe umeri
în multiple straturi
privindu-l de sus în jos.

Fără a prevesti ostilităţile
stă pe întinderea parodiei
încercând să-şi revendice drepturile
aplecate într-o lumină confuză.

M-am simţit responsabilă
de înţelesurile acestor stări
ascunse în ritualuri ce se vor învingătoare
în acest întuneric dătător de seve
cu oase măreţe într-un amurg precar.

Se simte devorat în orizonturi diferite
ce plutesc generos pe începuturile lui
nostalgice în faţa cuvintelor.

Îmi zice că puteam face altceva decât să-l expun.
Dezamăgit închide ochii într-un refugiu firesc
conştient de atâtea alte lucruri care nu se spun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii permise

te aştept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanţe şi înţelesuri absconse

te aştept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deşi cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniştea impunătoare a dimineţii
trezită în orizonturi diferite

te aştept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce îşi revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărţite de la sine la porţile prezentului
împovărat de nebunii permise

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să îmbrăţişez un vis

M-am înecat într-un pumn de gânduri,
am făcut baie în foc,
mă spăl în vântul lin,
şi mă sting în umbră.
Pentru tine am să îmbrăţişez un vis,
am să m-adăpostesc în întuneric,
ca o firimitură scufundată într-un pahar cu apă.
Goală, fără ruşine, voi ieşi din pahar
şi fără nici o frică, voi merge pe jos.
Cu ochii unui copil, am să iau înapoi aerul
pe care l-am ţinut în mine
şi dacă în genunchi am căzut,
o să-mi aduc aminte de lacrimile mele,
ce le voi face să strălucească
la răsăritul soarelui.
Mi-ar plăcea să te îmbrăţişez,
dar, eşti atât de departe de mine,
soarta a vrut aşa,
ca numai eu să te pot visa,
dar va fi un secret între noi, nu-i aşa?
Mi-e teamă că soarta se simte geloasă pe tine,
şi eu nici măcar nu mă voi deranja...
să mă gândesc la tine.

poezie de Eugenia Calancea (29 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu efect nociv

m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieşit din starea de levitaţie
cu o voce melodioasă şi pupile dilatate
inventaria ziua ce se scufunda în zare

figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac

am vrut să mă ridic
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul

o umbră a pământului
mi-a pus piedică şi am căzut
într-un poem lipsit de relief

de atunci
nu mai simt
nu mai văd
sentimente

ochii mi s-au depărtat de cap
sensibilitate neînţeleasă
de ordinea umană
alunecată în tăcerea simţurilor
devorate de existenţă

am o zi proastă
memoria şi-a amintit
această întâlnire ce mă sfidează şi azi
cu braţele încrucişate

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pată repetabilă

am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieţii tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.

înfig dinţii în scoarţa peticită a timpului
capul legat în colţuri de fiecare scrâşnet al meu
umblă amputat de mâini şi picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viaţă spoită

o umbră a mângâierilor adormite în culcuşul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoţească spre răsăritul
ce-mi încălzeşte dimineaţa trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii

nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că mi-am provocat prea multe pagube - cauzate de droguri. Eram puţin cam în derivă. Eram un tip care simţea că a crescut într-un spaţiu vid şi voia să vadă lucruri, voia să se simtă inspirat. Am mers în căutarea acelor lucruri. Mi-am irosit astfel mulţi ani din viaţă. Dar apoi m-am trezit şi am simţit că îmi iroseam şansele. A fost o schimbare la nivelul conştiinţei. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa zece ani. A fost ca o epifanie - am luat decizia de a nu-mi mai irosi şansele. Am simţit că m-am trezit. Altfel, la ce bun să mai trăieşti?

citat din Brad Pitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mă inviţi la dans?!?...

m-am născut păpuşăreasă
din mirări comune ale
nebunilor care mi-au zămislit
dincolo de voinţa mea
atâtea lucruri nesupuse

fac reverenţe
odată cu păpuşile
obosită de rostul sunetelor
încadrate în fărădelegi
când mă aşez în faţa lumii
privind-o impertinent,
ca ea, cu faţa
mânjită de sânge
în această risipă de
mişcări mecanice

m-am născut păpuşăreasă
decăzută din înţelesuri
biată şa fără cal
tragedie jucată între
coapsele tale
mimez îmbrăţişări
fantomatice îmbrăcate
în pânze colorate
sub care rătăcesc
amăgirile

poate mă inviţi la dans?!?
să aprindem lumini
deasupra şi dedesubtul
timpului

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

închide pleoapa lumii
trage noaptea peste noi
să-i răsfoim prefaţa
lângă zâmbetul tău
viaţa rămâne cu ochii deschişi
piscuri fără anotimpuri
foşnet fără trup al cuvintelor

lângă ele rămânem copii şi după spectacol
mâine lumea va începe din alţi sori
cu o mână culege lumina
cealaltă prelungită în mângâieri
în loc de degete

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numeşte viaţă.
Pe marginea vieţii mele stau nişte fiinţe numite
părinţi, rude, iubiţi, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume şi mărime
şi culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numeşte noapte.
Când le ridică, e dimineaţă. Eu trebuie să spun
bună dimineaţa, la revedere, te iubesc, adio etc.
Şi asta e tot
Ba, cică ar mai fi şi-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri şi Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o limbă de împrumut eşti conştient de cuvinte, ele există nu în tine, ci în afara ta. Acest interval între tine însuţi şi mijlocul tău de exprimare explică de ce este greu, chiar imposibil, să fii poet într-un alt idiom decât al tău. Cum să extragi o substanţă din cuvinte care nu sunt înrădăcinate în tine? Noul venit trăieşte la suprafaţa verbului, el nu poate traduce, într-o limbă învăţată tardiv, această agonie subterană din care emană poezia.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emblema muzicală

Emblema muzicală are o anume singularitate.
Plină de înţelesuri dezbrăcate, mângâie inconştient.

Ascult şi devin infinit.
Cad în afara ritmului predispus la incitarea simţurilor
Încolăcite în jurul zâmbetului
Fenomen irepetabil în labirintul gândurilor.

Xilofonul geme portocaliu,
Acustica plânsului vibrează în acorduri minore,
Rostogolindu-mă într-un ondulat simţ al inutilităţii.

Lumea, saltimbanc, aplaudă!
Noi, înfometaţi de muzică şi cuvinte,
Susţinem un recital pe tărmul însingurării.

Cuvintele se lovesc de amfore ruginite
Acordurile alunecă pe stâncile nopţii.
Petrecerea lumii începe.

Mă resemnez!
Am pierdut multe alte lucruri folositoare!

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără martori!...

să intrăm în casa înaltă a cuvintelor
a înnoptat printre silabe obosite
iar răsăritul aşteaptă
cu cealaltă jumătate şi întâmplări mirobolante
să uite trecutul obosit de ploile sticloase
căzute cu inocenţă pe dedesubtul timpului

să recompunem un alt paradis
mult mai verde şi numai lumină
sub cupola de aer se aud clopote
începe cursa fără obstacole în căutarea cuvintelor
şi ce bine dacă vom reuşi să le pipăim
cu buzele pline de rouă

ne vom naşte odată cu zâmbetul
legaţi indisolubil meteori pe autostrada prezentului
care ne-a întins mâna
la aceeaşi altitudine a tăcerii
cu forma pătrată şi mângâieri tumultoase

pe continentul LINIŞTEA
visăm în degradeuri fără mirări
evadaţi din marginea nepăsării
îţi întind mâna
şi dansăm fără martori

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este întâmplător!...

desfătare a pământului
căzută din alb-astru
noaptea
rostuieşte un alt răsărit
trecând peste vechi ritualuri
cu forme nedefinite
rămase la periferia timpului

faţă în faţă
prizoniere în pătratul cu gratii la fereastră
devenim importante
uităm unde suntem
copleşite de nostalgice premoniţii
ce ne surprind
în trecerea permenentă a secundelor

nimic nu este întâmplător
îmi spune ignorând alte opţiuni
proptindu-mă cu spatele
la lumea pierdută înlăuntrul căreia
amândouă avem o vârstă
amândouă ne risipim
într-o alegorie aproape perfectă

îngheţată în întuneric
caut un nume să mă învelească
în culoarea nopţii
adormită pe zâmbetul meu

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christian: Îţi spun sincer, Sean, m-am simţit violat. O singură dată m-am mai simţit atât de lipsit de putere, şi n-a fost nici pe departe atât de rău ca acum – pe la începutul anilor '90, când o tipă mi-a băgat degetul într-un loc foarte delicat, fără să mă prevină!

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Privindu-te
îmi par mai bătrână, un fel de izbândă a timpului flegmatic
ce atârnă la braţul meu, cu ţigara uitată aprinsă între buze.
Vestejită în lumină, curioasă...
cum de viaţa mă aduce în acelaşi punct...
din rotundul ei recunosc o anume dependenţă
de sentimente profunde adevărat menu în karma mea.
Plină de pledoariile gândurilor nisipoase
alunecată spre o ultimă nebunie
cu prăpăstii evazive şi vopultăţi amăgitoare
mă tem să-ţi spun pe nume.
Nu există întoarcere
dacă vrem să ardem jucând şi inventând sensuri
coagulate melodios într-o altă dimensiune.
Sunt Muza femeia fără umeri
mă tem de cifra 4 şi fluier
în biserica îmbrăcată în culori târzii.
Nu cred în icoane
surpinse complice sub cupole întunecoase.
Privindu-te
îmi pari o vitrină somptuos decorată
tânjesc după costumul de saltimbanc expus
în conul de umbră al zâmbetului tău
scorpion îngăduitor în faţa cuvintelor ezoterice.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!