Fără martori!...

să intrăm în casa înaltă a cuvintelor
a înnoptat printre silabe obosite
iar răsăritul aşteaptă
cu cealaltă jumătate şi întâmplări mirobolante
să uite trecutul obosit de ploile sticloase
căzute cu inocenţă pe dedesubtul timpului

să recompunem un alt paradis
mult mai verde şi numai lumină
sub cupola de aer se aud clopote
începe cursa fără obstacole în căutarea cuvintelor
şi ce bine dacă vom reuşi să le pipăim
cu buzele pline de rouă

ne vom naşte odată cu zâmbetul
legaţi indisolubil meteori pe autostrada prezentului
care ne-a întins mâna
la aceeaşi altitudine a tăcerii
cu forma pătrată şi mângâieri tumultoase

pe continentul LINIŞTEA
visăm în degradeuri fără mirări
evadaţi din marginea nepăsării
îţi întind mâna
şi dansăm fără martori

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii permise

te aştept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanţe şi înţelesuri absconse

te aştept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deşi cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniştea impunătoare a dimineţii
trezită în orizonturi diferite

te aştept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce îşi revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărţite de la sine la porţile prezentului
împovărat de nebunii permise

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

închide pleoapa lumii
trage noaptea peste noi
să-i răsfoim prefaţa
lângă zâmbetul tău
viaţa rămâne cu ochii deschişi
piscuri fără anotimpuri
foşnet fără trup al cuvintelor

lângă ele rămânem copii şi după spectacol
mâine lumea va începe din alţi sori
cu o mână culege lumina
cealaltă prelungită în mângâieri
în loc de degete

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzute din mersul pe sârmă

ai deschis uşa amintirilor
dincolo de mersul pe sârmă al gândurilor
păcătoase revoltate de neliniştea dimineţii

mâna ta se plimbă în lung şi-n lat
atinge forma pustiitoare a cuvintelor
mascate pentru viaţă marele bal

un cuvânt mă întreabă ceva
sparge pojghiţa de gheaţă a tăcerii
cred că e beat nu înţeleg nimic din tulbura nostalgie

pleoapele-i devin aripi
diafană zămislire separată de întâmplări
căzute din mersul pe sârmă al amintirilor

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifre

unu…doi…
prea mult;
cuvinte fără rost,
gânduri amestecate
amalgam
aiurea …

doi…unu…
prea puţin,
fără cuvinte
fără gânduri
descompunere
aiurea…

şi unu… şi doi…
şi doi… şi unu
mult… puţin
întind o mână
o prinde mâna ta
două mâini
ridic cealaltă mână
o-atinge măna ta
nu mai ştiu număra

mult… puţin
la fel…la fel…la fel…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pată repetabilă

am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieţii tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.

înfig dinţii în scoarţa peticită a timpului
capul legat în colţuri de fiecare scrâşnet al meu
umblă amputat de mâini şi picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viaţă spoită

o umbră a mângâierilor adormite în culcuşul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoţească spre răsăritul
ce-mi încălzeşte dimineaţa trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii

nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul valurilor

Întind gândul, îmbrăţişare,
aşa cum întind mâna după fructul oprit de faţa împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraş pe care să îşi pună intimitatea,
să prindă şi să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii şi închiderii şifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortiţe de prins darul vieţii,
gata de muzica fiinţării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescăruşului,
leg şi dezleg şiretul de care atârnă înfăţişarea întinsului.
Ca dintr-o peşteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanţa undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine fără dor!...

Am prins dorul de picioare
l-am aruncat de la parterul meu
lipsit de protecţie
în faţa violatorilor de domiciliu.

M-a speriat chipul lui nou
privindu-mi în suflet
de parcă ar fi venit să mă ia
din clipele rotite concentirc
trăite ca un personaj nefolositor.

Plictisit, căzut în genunchi
scânceşte printre întâmplări simple
cu fruntea plecată
izbitor de singur, ca mine,
în toată această mascaradă
pigmentată cu mulţi dulăi lătrând
la umbra amintirilor.

Începe o nouă zi
deschid porţile cuvintelor
grăbite să nu mai prvească
niciodată în urmă

Dorul rătăceşte prin iarbă
naiv, identic cu mine
uitată în vremea tragediilor
dintr-un poem
niciodată scos la capăt.

Să nu-ţi mai fie dor!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mă inviţi la dans?!?...

m-am născut păpuşăreasă
din mirări comune ale
nebunilor care mi-au zămislit
dincolo de voinţa mea
atâtea lucruri nesupuse

fac reverenţe
odată cu păpuşile
obosită de rostul sunetelor
încadrate în fărădelegi
când mă aşez în faţa lumii
privind-o impertinent,
ca ea, cu faţa
mânjită de sânge
în această risipă de
mişcări mecanice

m-am născut păpuşăreasă
decăzută din înţelesuri
biată şa fără cal
tragedie jucată între
coapsele tale
mimez îmbrăţişări
fantomatice îmbrăcate
în pânze colorate
sub care rătăcesc
amăgirile

poate mă inviţi la dans?!?
să aprindem lumini
deasupra şi dedesubtul
timpului

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină - filă cu filă

în simplitatea cuvântului trăieşte gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naşte un poem în netăcerea tăcerii
verde – lumină

în privirea serii degetele mângâie noaptea
şi-ntr-o splendidă atingere soseşte dimineaţa
o chemare dinspre mâine
viaţa nu are termen de comparaţie
verde – lumină

trăim timpul
îngenunchem la marginea nopţii să-i dăruim seara
îi simţim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde – lumină

surâde aşteptarea
curge-n cascadă valul vieţii
îşi cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde – lumină

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea zorilor

Ţi-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Şi-am cerut privirea-ţi caldă să rămână,
Fără nori de gheaţă, fără stropi de rouă.

M-ai privit, mirată
Şi-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri noaptea mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.

Şi te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ţie să se-nchine
Sufletul ce-n viaţa fără tine plânge.

Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Ştii că fără tine visurile-mi sânger
Şi în zorii singuri îşi găsesc pieirea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ceaţă

... Întinde doar mâna, şi mă găseşti.
întinde doar mâna, fără cuvinte.
pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găseşti...

poezie de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţia lui "a fi"

E simplu
Ca un singur nod închegat între două capete
Ale aceleaşi aţe,
Ca unirea a două jumătăţi de farfurie
Scăpată pe gresie
Din greşeală,
Ca tine când dormi...

E cald,
Ca nisipul uitat în soare
Fără chef de castele,
Ca suflul pieii obosite
Uscate în iarba
Fierbinte,
Ca tine când râzi...

E frumos,
Ca uliţa întinsă verde spre lumină
În flori,
Fără urme în pământul rece,
Ca omul de zăpadă croit
Din măsline şi nasturi
Uitat în grădină,
Topit,
Ca tine când eşti...

E uşor...
Ca ridicarea din sprânceană
Când te miri
De nimic,
Ca valul ce trece
Fără să privească în urmă,
Hotărât,
Ca mâna ta pe mâna mea
Sfioasă,
Ca tine când iubeşti...

poezie de Gabriela Chişcari (3 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim trofeu

dorind să-mi iau revanşa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă paşii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simţit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine

călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mişcătoare şi pitoni solitari
aşteptam semnalul de început al marelui act
nu am simţit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna

ieşit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea

vinovaţi de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu braţe deschise
păreau din marmoră lacrimată
prinşi în mişcari lascive impuse de rol

jucam paralel drama semizeului tău
alt acrobat în saltul de la înălţimea
ce acoperă umerii lumii
presărate cu măsline şi mere roşii
grăbită să-ţi vorbească despre
iubirea ce leagă încă de la începuturi
lume mirifică acoperită de aripi
curgătoare peste săritura ce ne adusese
în mijlocul arenei marelui amfiteatru
aproape speriaţi de ropotul aplauzelor umede ale spectatorilor

spectatori adevărată adunare de crocodili
lăudăroşi sensibili primitori cu marii artişti

arlechin venit de peste mări plângăcioase şi oceane înţelepte
cu o voce de gramofon răguşit la limita îngheţului din fiinţa mea
beau din cupa plină de lacrimi ostracizate
ignor lacrima proaspăt rătăcită printre luminile rampei
cu răsuflări schiţate zămislesc replici

în rolul secund un urlet prelung
inventat ad-hoc de neprevăzut
mă aruncă la capătul înţelegerii

în marginea dinspre întuneric a luminii negre
rezemată de încredere caut ochii tăi
sufleor acuzat de minute lungi obositoare
jucate de un arlechin în actul râsului
ca ultim trofeu

spectacolul regizat de viaţă
se amuză îmbrăcat în rochiţa cu volane sutien fără cupă
trăieşte clipa printre gratiile durerii
speranţe ca un ecou evadează în lumina ţipătoare
revărsată din cupola de aer a prezentului

caut un punct de sprijin în logica momentului
sunt o formă răvăşită apărută într-o întâmplare
în care teama naşte dialoguri arbitrare
cu eroi inventaţi de tine
acolo pe plaja cu palmieri care scriu telegrame

am luat rolul în serios ard liniştită
învăţ buzele să zâmbească nu înainte de a proba
o pereche de sandale şi una de ochelari
schiţate artistic pe şoldul continentului LINIŞTEA
unic fără locuri stranii în care se derulează
nebunii permise pentru îndeplinirea contopirilor
aspect ce poate trece drept plictisitor
într-o preamirată fărădelege ca un joc fistichiu

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în criză

Ce nătângi!
Ce prostie!
Mânaţi de lene, împunşi de lăcomie,
am inventat maşina care
înghiţindu-ne de vii,
devine vie.

Foarte bine!

Acum, trecând pe drum de jumătate:
fără suflet - fără iubire -
- fără cer, fără adevăr, fără pace;
de noi înşine, în noi înşine, închişi,
mă întreb, la comandă, de frică, ce vom face:
vom ucide,
ne vom lăsa ucişi?

poezie de Mădălina Grama Toma (6 martie 2009)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

dimineaţa a răsărit cu alt început.

pe buzele lui cuvintele încercănate
vor găsi calea dreaptă
spre culoarea cu umeri rotunzi
în căutarea odihnei.

prizoniere între gratiile timpului
lucrurile neîmplinite se simt vinovate
în această lume alungită enigmant
în voluptăţi ezoterice.

înfăşurate în nostalgii
trezite cu un strigăt
vor zămisli euforii perpetue
amestecate cu emoţii fără întoarceri.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născută fără motiv

să luăm existenţa aşa cum este
ascunsă între zile şi nopţi
îşi lasă putregaiul la porţile răsăritului
vrea doar să te încânte
veşmântată în galben înaripat
pune stăpânire pe cealaltă jumătate a ta
cu mâinile pătate de sângele viu
şi privirile adormite în cerul zborului

împietrită în adio
îşi întoarce ochii spre mine
mă crede copil orfan de iubirea
care m-a născut fără motiv
vrea să-mi facă o surpriză pentru că
sunt femeie şi vorbesc
de prea mult timp singură
uitată sub copitele orelor nude

la rădăcinile mele începe jocul
în care existenţa vine lângă mine
cu 5 miliarde de euro oferite de Miluţ
la Dan Diaconescu direct
vom trăi bine
în fiecare vers poetizat color
în visurile noastre cu focalizare internă

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri care nu se spun

Parodiat fără accept
patratul meu s-a trezit
la marginea prăpastiei între cuvinte.

Laturile îi fac obseraţii
unghiurile îl înjură pe la colţuri
iar un sentiment accentuat al inutilităţii
tocmai i-a căzut pe umeri
în multiple straturi
privindu-l de sus în jos.

Fără a prevesti ostilităţile
stă pe întinderea parodiei
încercând să-şi revendice drepturile
aplecate într-o lumină confuză.

M-am simţit responsabilă
de înţelesurile acestor stări
ascunse în ritualuri ce se vor învingătoare
în acest întuneric dătător de seve
cu oase măreţe într-un amurg precar.

Se simte devorat în orizonturi diferite
ce plutesc generos pe începuturile lui
nostalgice în faţa cuvintelor.

Îmi zice că puteam face altceva decât să-l expun.
Dezamăgit închide ochii într-un refugiu firesc
conştient de atâtea alte lucruri care nu se spun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotarul cu două anotimpuri

pierduţi între răspunsuri
aşteptăm liniştea
la marginea hotarului
cu două anotimpuri

copleşiţi de gânduri
stranii ca ultim trofeu
ucis cu setea încolţită
între coapsele tale
stăm rezemaţi de copaci
dezarmant aplecaţi
de complicitatea revoltată
sub pleoapa timpului
surprins de întâmplări
prin care vom ridica manolic
iubiri efemere
în piatra din care
suntem făcuţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!