Muza

Privindu-te
îmi par mai bătrână, un fel de izbândă a timpului flegmatic
ce atârnă la braţul meu, cu ţigara uitată aprinsă între buze.
Vestejită în lumină, curioasă...
cum de viaţa mă aduce în acelaşi punct...
din rotundul ei recunosc o anume dependenţă
de sentimente profunde adevărat menu în karma mea.
Plină de pledoariile gândurilor nisipoase
alunecată spre o ultimă nebunie
cu prăpăstii evazive şi vopultăţi amăgitoare
mă tem să-ţi spun pe nume.
Nu există întoarcere
dacă vrem să ardem jucând şi inventând sensuri
coagulate melodios într-o altă dimensiune.
Sunt Muza femeia fără umeri
mă tem de cifra 4 şi fluier
în biserica îmbrăcată în culori târzii.
Nu cred în icoane
surpinse complice sub cupole întunecoase.
Privindu-te
îmi pari o vitrină somptuos decorată
tânjesc după costumul de saltimbanc expus
în conul de umbră al zâmbetului tău
scorpion îngăduitor în faţa cuvintelor ezoterice.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

dimineaţa a răsărit cu alt început.

pe buzele lui cuvintele încercănate
vor găsi calea dreaptă
spre culoarea cu umeri rotunzi
în căutarea odihnei.

prizoniere între gratiile timpului
lucrurile neîmplinite se simt vinovate
în această lume alungită enigmant
în voluptăţi ezoterice.

înfăşurate în nostalgii
trezite cu un strigăt
vor zămisli euforii perpetue
amestecate cu emoţii fără întoarceri.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotaţie

Straină...
într-o lume plină
de ieri,
de astăzi
şi de maine;
pe orbita cercului,
imaginar,
al Timpului,
se-ntâlnesc, în acelaşi punct,
paşii trecutului
şi ai viitorului,
venind
dintr-o altă dimensiune
a călătoriilor mele.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Angelo di ghiaccio (februarie 2012), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emblema muzicală

Emblema muzicală are o anume singularitate.
Plină de înţelesuri dezbrăcate, mângâie inconştient.

Ascult şi devin infinit.
Cad în afara ritmului predispus la incitarea simţurilor
Încolăcite în jurul zâmbetului
Fenomen irepetabil în labirintul gândurilor.

Xilofonul geme portocaliu,
Acustica plânsului vibrează în acorduri minore,
Rostogolindu-mă într-un ondulat simţ al inutilităţii.

Lumea, saltimbanc, aplaudă!
Noi, înfometaţi de muzică şi cuvinte,
Susţinem un recital pe tărmul însingurării.

Cuvintele se lovesc de amfore ruginite
Acordurile alunecă pe stâncile nopţii.
Petrecerea lumii începe.

Mă resemnez!
Am pierdut multe alte lucruri folositoare!

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri care nu se spun

Parodiat fără accept
patratul meu s-a trezit
la marginea prăpastiei între cuvinte.

Laturile îi fac obseraţii
unghiurile îl înjură pe la colţuri
iar un sentiment accentuat al inutilităţii
tocmai i-a căzut pe umeri
în multiple straturi
privindu-l de sus în jos.

Fără a prevesti ostilităţile
stă pe întinderea parodiei
încercând să-şi revendice drepturile
aplecate într-o lumină confuză.

M-am simţit responsabilă
de înţelesurile acestor stări
ascunse în ritualuri ce se vor învingătoare
în acest întuneric dătător de seve
cu oase măreţe într-un amurg precar.

Se simte devorat în orizonturi diferite
ce plutesc generos pe începuturile lui
nostalgice în faţa cuvintelor.

Îmi zice că puteam face altceva decât să-l expun.
Dezamăgit închide ochii într-un refugiu firesc
conştient de atâtea alte lucruri care nu se spun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pată repetabilă

am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieţii tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.

înfig dinţii în scoarţa peticită a timpului
capul legat în colţuri de fiecare scrâşnet al meu
umblă amputat de mâini şi picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viaţă spoită

o umbră a mângâierilor adormite în culcuşul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoţească spre răsăritul
ce-mi încălzeşte dimineaţa trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii

nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedoritul zbor

Durere port în suflet şi-o rugăciune mută
Privindu-te cum zaci în somn neiertător,
Aş vrea să fiu cu tine în lumea-ţi neştiută,
Să te întorc degrabă din nedoritul zbor.

Încerc să te găsesc pe ţărmul fără nume,
Să-ţi oblojesc o rană ce încă sângerează,
Mă lupt cu aripi negre, năluci din altă lume
Privind icoana care tăcută stă de pază.

În drumul meu răsare o poartă ferecată
Pe care o deschid cu fluviu din privire,
Sunt pentru-o clipă-secol de lacrimi înecată,
Dar ştiu că nu am vreme de altă tânguire.

Paharul deznădejdii îl sparg de un hotar,
Luptându-mă din greu cu piatra de-ncercare,
Am să-ţi aduc potirul, să bei din sfânt nectar,
N-am să te las nicicum să zbori spre altă zare.

O, Doamne Milostive, speranţa-n Tine am pus
Trimite acum, de-ndată, lumină peste noi,
Dă-i vindecarea sfântă celui de boli răpus
Şi cheamă-ne la ceruri odată pe-amândoi.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu efect nociv

m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieşit din starea de levitaţie
cu o voce melodioasă şi pupile dilatate
inventaria ziua ce se scufunda în zare

figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac

am vrut să mă ridic
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul

o umbră a pământului
mi-a pus piedică şi am căzut
într-un poem lipsit de relief

de atunci
nu mai simt
nu mai văd
sentimente

ochii mi s-au depărtat de cap
sensibilitate neînţeleasă
de ordinea umană
alunecată în tăcerea simţurilor
devorate de existenţă

am o zi proastă
memoria şi-a amintit
această întâlnire ce mă sfidează şi azi
cu braţele încrucişate

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul neîntâmplat

priveam rotundul Terrei
încercând să-i opresc răsucirea
ca să mă nasc mai repede
ochii întindeau trepte de piatră
înecându-şi lacrima în pântecul ars

căutam cifra 0 să mă sprijin de linia curbă
căutam să fiu o literă
sau zâna din basme
pana de scris a cuvintelor
născute-naintea mea

rostogolite-n oul de lut mergător
silabele m-aruncă printre cuvinte
câtă durere geme în coaja plesnită
câtă iubire suspină alt ou

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fiu singura rază

Sunt un colţ de stea,
luminez adâncimea
ochilor tăi vrăjiţi.
Tăcerea nopţilor
cu lună plină de aşteptare
nu-ţi mai întunecă
surâsul de flori.
Îţi împodobesc inima,
cu trandafiri albaştri
înveşmântaţi în cuvinte
încă nerostite.
Îţi alung oftatul şi chem
un vânt de dragoste,
să-ţi mângâie dorul,
cuprins între palmele
sufletului,
copil rebel şi singuratic.
Vreau să-ţi fiu singura rază,
aprinsă de lumina unui vis,
într-o seară târzie de mai,
să mă furişez în odaia
gândurilor tale,
să mă contopesc cu visele-ţi,
care-şi aşteaptă rândul
la fericire.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâie-mă, dimineaţă fără nume!

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
e ziua mea şi mă priveşti pe de-a întregul.
îţi este greu să mă recunoşti
dănţuind în mijlocul pătratului
împodobit în culori desprinse din mine.

îţi aud paşii
bântui pe străzi
miroşi a crizanteme
la adăpostul amintirilor.

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
eşti singură în această împrejurare
vinovăţiile-mi urează: mulţi ani, mulţi ani!
în palma ta creşte o piatră
toamna mă trage după ea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cinism... în metafora unei zile

Niciodată nu voi găsi cuvinte
destule
să-ţi pot da un nume,
exaltato,
înţeleptul din mine îmi spune
că libertatea este o fantomă
ce adoră plimbările
sub lună plină.

Deschid o fereastră spre lume şi strig:
"nu aici veţi găsi adevărul, în groapa
aceasta plină cu vorbe
sterile,
cu voci sufocate de valuri uriaşe
de lumină!"

Priviţi spre pădure!
Verdele e prospeţimea
ce răsfaţă
şi umbra'nrourată
ademenind rugătoare
o ultimă şi-nflăcărată oră de iubire,
experiment ancestral – lăsat moştenire
( ah! cât cinism.. în metafora unei zile)
celor ce – sfâşiindu-se neîncetat
se admiră
şi poate n-au aflat
că tăcerile au acelaşi miros de brad
când visele – rând pe rând – se deşiră.

Niciodată nu voi găsi cuvinte destule
să-ţi pot da un nume,
nechemato,
poetul din oglindă îmi spune
că singurătatea
este un imperiu al fricii
ce adoră sângerarea cuvintelor,
( ah! ce impertinentă sângerare şi apocalipsă)
că luna plină îşi adună lupii
ca o biruinţă
ca o nimicire a înţeleptului
din mine....

poezie de Valentina Becart din Confluenţe literare (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Valentina Becart ( pseudonim literar), nume real -
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după tine

Alerg ca un nebun după tine,
Sau după umbra ta.
Fug după raza de lumină ce vine,
Să fiu mai aproape de inima ta.

Mă aflu într-o cursă nebună,
între umbra ta şi raza de lumină.
Gânduri şi vise sublime
Mai cred că pot ajunge la tine...

O umbră alergând
Spre o rază de lumină...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeuna între dânşii şi îndată după descălecat şi după pustiire, cum s-a spus, şi după al doilea descălecat, până astăzi, acelaşi nume este dat deobşte muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în ţara Transilvaniei. Rumân este un nume schimbat în curgerea anilor din roman; şi astăzi când întreb pe cineva dacă ştie moldoveneşte, spun: ştii rumâneşte aproape ca: scis romanice. Un alt nume ei înşişi nu au primit între dânşii niciodată.

în Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei (Cronica Polonă) (19 iunie 1673)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica luminii

Biserica se poate închina la lumină
Cum noi ne aplecăm la rugăciune
Lăsându-ne modelaţi de Dumnezeu ne vom ridica spre lumină.
Respectând poruncile ne vom închina lui Dumnezeu
Egoismul ne îndepărtează de noi, de cei din jurul nostru
Nu doar un zâmbet, un cântec plin de slavă
Zâmbetul tău e plin de lumină,
Eu mă pierd în rugi deosebite
Cristalele zâmbetului tău le pun la loc de cinste.
Odă lui Dumnezeu, cunoscut mie.
Slujba ta mă aduce la vis.
Sunt salvarea viscolului din mine
Şi adieri de vânt mă strigă în zori.
Plin de lumină, plini de dreptate.
Dragostea sfântă ajunsă la moarte
Lina să ne fie biruinţa în credinţă
Aştrii ne cânta la naiul nemuritor al cântecului inimii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri agăţate în pleoape de noapte

Sunt eu în înălţimi sau prăpăstii
în gânduri prăbuşit?
Şi totuşi îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărţit
Chiar dacă şi-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
şi chiar de nu-i cerul şi pământul
într-o singură inimă împărţit,
între aortă cu stânga şi cu dreapta-n cameră despărţit,
eu ramân atârnat între cer şi pământ, cu mare obidă
şi aştept să cobori să te văd, fără vină
Şi chiar de-i durere cu tresărire şi tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin oprelişti de aducere, în amintire

Gândurile nopţii nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri şi cea de alaltăieri
şi pe amintirea existenţei mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâţi făcându-i frumoşi, şi-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoşi, în a ta amintire

Apoi natura-n mine se răzvrăteşte-n culori
şi protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori şi de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
şi fără lenea timpului şi incoştienţa existenţei văzduhului
mă îndemnă, atenţie!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre şi frumose zări
acolo unde cerul şi pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare de lumini în culori vii îmbrăcată

picură
din roua nopţii
numai picuri de lumină
picură
din "naltul bolţii
flori de vise
fără vină

şi pe străzi
pe la balcoane
pe la treceri de pietoni
doar lumini
multicolore

dintr-o mare
de lumini
aurii
treci în alta
în culori vii îmbrăcată
roşu
verde
şi albastru
de te simţi
pe-un cal măiastru
venit jos
de pe un astru

cu ochi vii
şi înfloriţi
trotuarul te priveşte
iar
din sensuri giratoare
brazi înalţi împodobiţi
cu lumini
multicolore
te fac şi
tu ca să simţi
a vieţii aurore

cine ştie
poate vii
să fii şi tu o lumină
albă albă
fără vină

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

încep ziua fără nicio dificultate
vizibilă
am să trimit la pachet starea de bine
spre destinaţia exotică unde sper că te afli
expus luminii din ochii ultimei iubite
mă uit în oglindă
aşteptarea s-a scobit pe dinăuntru asemenea unei enclave
în care se vorbeşte argoul puşcăriaşilor
sufletul meu îţi latră absenţa
pe orbită se-nvârte încă stolul îngerilor păzitori
iată catrafusele lor arse
în piaţa de gaulle
steagul unui cer învins
dar tu vei trăi veşnic în povestea mea
asta ar trebui să-mi dea curaj
să facă diferenţa între creanga de măslin şi funie
nu uita sunt donator universal grupa o rh negativ
aritmetic mă cobor sub zero
în pivniţa promisiunii că voi înverzi pe cealaltă lume
grădină suspendată deasupra hăului
până-atunci să fac ordine aici
să arunc peste balustradă cadavrele pe care
nu le-am îmbălsămat
să fac respiraţie bouche a bouche ursuleţului ce sta între noi
împărţind teritoriul aceluiaşi pat
să-l aşez pe perna ta cu faţa spre mine
la un moment dat va trebui să clipească
îi voi povesti despre sicriul plutitor
cum liniştea vineţie ne leagănă pe mările lumii
în căutarea unui adevăr nemaiştiut
am să-i spun şi că voi cere azil politic într-o ţară guvernată de proşti
să recunosc umilă în faţa lor că eu sunt cea mai proastă
mie îmi cresc inimi în buricele degetelor
tot ce ating capătă un ticăit şi se îndepărtează
într-o stranietate fără cusur

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două lumi

Închid ochii şi mintea mă poartă
spre un punct fixat din inexistenţa
ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu
se instalează vidul şi mă eliberez de mine,
empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva.

Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînţeleasă.

Sferele se atrag sau se resping în funcţie de o putere
aflată în afara sistemului de referinţă.

Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârşirea, precunoaşterea, clarviziunea.

Mă întreb unde sunt eu, punct de tangenţă, material,
variabil şi mobil, între naşterea şi moartea mea.

În mişcarea mea difuză deformez doar liniştea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
şi pătrund în lume ca o aproximare a spaţiului
într-o roată învârtită la nesfârşit.

Uneori stau în verticalitate la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid ca două eternităţi,
şi o putere harismatică îmi dă un punct de sprijin în zenit,
aud căderea unei clipe în alta, simt cum timpul creşte
şi tot mai mult de mine mă separ.

Noaptea aud urlete de lupi împrejurul casei mele,
dimineaţa le caut urmele, care nu sunt - amintirile,
strânse în haită, încearcă să mă sfâşie.

Disimulată în candoare, persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic şi progresez
ducând atavice poveri.

Derivând pe căi obscure,
în cadenţa gândurilor, simt cum spaţiul fuge
şi mă lasă fără urme, simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi şi timpul se multiplică la infinit.

Cerul se lasă pe cumpăna fântânii dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă anilor netrăiţi.

În profilul de lumină, un nevăzut arcuş atinge forţe
divizate-n aripi, albul umple relieful -
profanare de splendori răsucite-n amintire.

Între naştere şi moarte este un rest,
ca o ultimă ramură între cer şi pământ,
între progres şi declin există totdeauna un drum,
ce se cheamă înţelepciunea de sine.

poezie de Doina Drăguţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!