Întâlnire cu efect nociv

m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieşit din starea de levitaţie
cu o voce melodioasă şi pupile dilatate
inventaria ziua ce se scufunda în zare

figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac

am vrut să mă ridic
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul

o umbră a pământului
mi-a pus piedică şi am căzut
într-un poem lipsit de relief

de atunci
nu mai simt
nu mai văd
sentimente

ochii mi s-au depărtat de cap
sensibilitate neînţeleasă
de ordinea umană
alunecată în tăcerea simţurilor
devorate de existenţă

am o zi proastă
memoria şi-a amintit
această întâlnire ce mă sfidează şi azi
cu braţele încrucişate

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

Te-am văzut în noaptea
preţurilor reduse,
în lenjeria ta cu gânduri levitante.
Seriozităţile mele erau grav alterate!
Te urmăream ascuns citind Cabala,
dar mintea afectată mi-aluneca spre:
tralalala.

Aveai voce melodioasă, eu pupile dilatate!?
Simţeam colonizarea lentă a sufletului meu.
Devenisem inamicul neucis cu vorbele-ngropate;
sufleorul inimii îmi arăta ceva şi vedeam greu,
dar vocea mi se scufunda cu bâlbâiala
iar mintea mea şi ochii vedeau doar returnela:
tralalala!

Mi-am ascuns ochii în mâini la spate
şi mintea mi-am lăsat-o într-o carte!
De ghiceşti în ce mână-mi ţin ochii...
şi mintea la ce pagină se-nvârte,
mă jur să-ţi cânt romanţe alandala,
cu mintea mea smintită-n neglijeuri:
tralalala!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când privirea dragostei...

Atunci când privirea dragostei mele adevărate mi-a întâlnit ochii,
Precum în alchimie, mi-a transformat sufletul de cupru.
L-am căutat pe El cu o mie de ochi,
El şi-a întins braţele şi mi-a cuprins picioarele.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de iasomie

florile de iasomie s-au trecut
şi numai culoarea ochilor tăi
mi-a rămas în venele albastre
ce poate fi un gard îmi spuneai
distanţa de la suflet la suflet
poate de aceea zborul fiecărei clipe
mi se părea mai scurt
viaţa din ape a urcat pe uscat
ca în cele din urmă să se intoarcă în ape
am înţeles că nu suntem decât
o umbră şi încă o umbră
deşi umbra ta era un poem fără cuvinte
eu am rămas pământ
veşnic nelipsit de la întâlnire

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au căzut nasturii de la cuvinte

m-am trezit într-un vacarm îngrozitor
în mijlocul unui miting de proporţii
zilele trecutului s-au revoltat
cereau daune morale pentru timpul irosit

din memoria colectivă am reţinut o zi
când mi-au căzut nasturii de la cuvinte
şi am rămas însărcinată cu limba română
atunci ne-am încolăcit starea
în singurul ochi al mării
rămas deschis peste noapte

nu mai reţin momentul când au căzut în gol
de la etajul tragediilor nescrise
spânzurate de funia sau furia ideilor...

poezie de Any Tudoran
Adăugat de Any Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri care nu se spun

Parodiat fără accept
patratul meu s-a trezit
la marginea prăpastiei între cuvinte.

Laturile îi fac obseraţii
unghiurile îl înjură pe la colţuri
iar un sentiment accentuat al inutilităţii
tocmai i-a căzut pe umeri
în multiple straturi
privindu-l de sus în jos.

Fără a prevesti ostilităţile
stă pe întinderea parodiei
încercând să-şi revendice drepturile
aplecate într-o lumină confuză.

M-am simţit responsabilă
de înţelesurile acestor stări
ascunse în ritualuri ce se vor învingătoare
în acest întuneric dătător de seve
cu oase măreţe într-un amurg precar.

Se simte devorat în orizonturi diferite
ce plutesc generos pe începuturile lui
nostalgice în faţa cuvintelor.

Îmi zice că puteam face altceva decât să-l expun.
Dezamăgit închide ochii într-un refugiu firesc
conştient de atâtea alte lucruri care nu se spun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om de ştiinţă aşa că, în mod natural, m-am gândit la religie prin ochii unui om de ştiinţă. Când fac asta, văd religia nu denominaţional, dar într-un sens mai mult deistic, să spunem. Am fost influenţat în gândirea mea de scrierile lui Einstein, care a făcut observaţii, în sensul că atunci când a contemplat lumea a simţit o forţă mult mai mare decât orice forţă umană. Eu simt la fel. Există un sentiment de veneraţie, un sentiment de reverenţă, şi un sentiment de mare mister.

citat din Walter Kohn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream să scriu

un poem doream să-ţi scriu
chiar am vrut
jur! da' n-am putut în
cepe îmi erau ochii
mă ţineam de stilou
cu foile m-am învelit
albe au rămas
am luat un pahar în plus
unul şi-ncă unul pentru curaj
unul plus unul pentru ins
piraţie care e transpiraţie acum
trebuia să fie un poem
să te impresioneze teribil
mă ţin de masă şi de geniu meu
creator aburit de alcool

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda

stăteai aşa, ca Gioconda
cu mâinile încrucişate
pe marginea lumii
aveai şi zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici ţară
nici dragoste
nici copaci

fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaştere

toţi te-ar fi vrut
ca pe un trofeu
ca pe un vitraliu
ca pe un obelisc

tu stăteai în tabloul tău
cu braţele în cruciş
ca într-o fereastră sculptată
ca în mintea pătrată
a unui artist
aşteptând să fii a nimănui
sau a tuturor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a amintit...

Mi-a amintit prin razele de lună,
Copleşitor moment, din depărtare,
Adânc sărut pe tâmple să îmi pună –
Ecou sortit să ţipe cât mai tare.

Mi-a amintit prin frunze-mbătrânite
Un foşnet de iluzii ce mă poartă
Din loc în loc, avide să evite
Mâhniri şi dor, duse la rang de artă.

Mi-a amintit de norii de acasă,
Străpunşi brutal de slobodă săgeată,
Pustiu şi foc prin cearcăne să iasă
Pe urma-n zbor a celei mult plecată.

Mi-a amintit apoi, de zori şi soare,
De-mbrăţişarea dintre vis şi gând,
Dar a uitat... nimic nu-i de valoare –
Pierdut e-n ceaţă, aripă ucigând.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trăită fără sentimente? Copac fără frunze... dar fără amintiri de suflet? Copac fără rădăcini...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica pământului

Ating foc.
Cireşii încă ascultă melodia lentă a pământului.
Sub ei prind rădăcini.

În fiecare zi, la aceaşi oră,
îmi ridic braţele
şi ele,
rădăcinile mele,
încep să danseze printre straturi.

Nici un dans nu este uitat.
Mă hrănesc cu muzica pământului
în timp ce din ramurile mele se scurg cuvinte.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeri

Să ai viaţa o balanţă
Efemeră-ntr-o clepsidră
Ca o uşa fără clanţă
Într-o cameră morbidă

Ochii tăcuţi într-un glas asurzitor
De viaţă, uşor clipeau
Tremurând in frământări de trecator
În care ei abia zăceau

Buzele ochilor marunţi
Abia şopteau durerea lină
Dându-si strălucirea ochilor cărunţi
Ducându-se într-o umbră fără vină

Lumina întunecată a soarelui
Transpusă-n ochii trecătorului
Privindu-şi viaţa din ultima carte
Neştiind că de recitire nu mai ai parte

poezie de Vlad Ibănescu
Adăugat de Vlad Ibănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Privindu-te
îmi par mai bătrână, un fel de izbândă a timpului flegmatic
ce atârnă la braţul meu, cu ţigara uitată aprinsă între buze.
Vestejită în lumină, curioasă...
cum de viaţa mă aduce în acelaşi punct...
din rotundul ei recunosc o anume dependenţă
de sentimente profunde adevărat menu în karma mea.
Plină de pledoariile gândurilor nisipoase
alunecată spre o ultimă nebunie
cu prăpăstii evazive şi vopultăţi amăgitoare
mă tem să-ţi spun pe nume.
Nu există întoarcere
dacă vrem să ardem jucând şi inventând sensuri
coagulate melodios într-o altă dimensiune.
Sunt Muza femeia fără umeri
mă tem de cifra 4 şi fluier
în biserica îmbrăcată în culori târzii.
Nu cred în icoane
surpinse complice sub cupole întunecoase.
Privindu-te
îmi pari o vitrină somptuos decorată
tânjesc după costumul de saltimbanc expus
în conul de umbră al zâmbetului tău
scorpion îngăduitor în faţa cuvintelor ezoterice.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!