* * *
Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numește viață.
Pe marginea vieții mele stau niște ființe numite
părinți, rude, iubiți, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume și mărime
și culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numește noapte.
Când le ridică, e dimineață. Eu trebuie să spun
bună dimineața, la revedere, te iubesc, adio etc.
Și asta e tot
Ba, cică ar mai fi și-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri și Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.
poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
