Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Votează! | Copiază!