După ghiocei
Au murit ghioceii, cam de-alaltăieri,
deodată
au lăsat un răzor întreg pustiu, petalele la gunoieri,
albul în griuri... pată.
Parcă-i revăd, încolonați cu ovalele în terțe aplecate
în timiditatea lor umilă,
într-atât încât aproape îi uitasem, că-i credeam pentr-o eternitate,
cum ne credeam pe noi copil, copilă.
A rămas, pură, o tristețe că tot e-atât de scurt când e sublim,
atât de efemer
cu cât e mai fragil, nevinovat, mai neștiut, aproape anonim,
aflat numai de cer.
M-ating în gând petalele, cum de-mi devarsă cald
din ars de veștejire
și, o lacrimă mă storc, tot stânjenit de-atât sensibil, în ascuns de fald
de-o floare, în amintire...
O buburuză în zbor aspiră rând pe rând nectar
de-albastrele zambile, de pe răzoru-n răsărire...
și mă scurg tot, topit, prin gaura de iris -și el tot florar-
așa, cât încă o-i mai fi martor de plăceri, iubire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Anonim
Treci pe stradă, iar, pedestră.
Lasă-mi iris să te-atingă
Și din inima-mi ecvestră
Să-ți las pași, pe gând să-ți ningă!
Hai, te-așează, iar, în parc,
Să-ți mângâi, ce-i loc lăsat!
De pe bancă, să-mi simt arc
Suflet... Să-mi pierd respirat!
Spune, iar, din buze, șoapte,
Să le îngân în descifrare,
Ce nici de e-n zi, sau noapte,
Nu mă-nșel... De-i depărtare...
Lasă-ți adieri pe urme
'n iz, din florile ce atingi,
Să mă îmbeți... diurn, să-mi curme
Numai vise... nopți să-mi stingi!
Treci, spune, hai lasă-ți clipe
Ce ai din ani, ce-ți aparțin...
Și din micile-ți risipe,
De ai vreun dor, mă chemi... și vin!...
Neștiut... Un anonim!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce nu vii?
"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...
De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu, în ceasul tău suprem?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!
De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasaje
Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Și fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!
De ceva timp adultu-a detronat pe june
Și se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neștiute, se urâțind pentru frumoși copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înțelepciune.
Și-ncet încet se moare robustețea;
De plină vârstă se golind treptat
Și orizont e terțina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrânețea.
E viața-n sine o moarte nesfârșită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Și-așa din naștere ne tot debarasăm... de ființa învechită!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture
În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.
Fragil, sublim, ușor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.
E călător de continente,
Monarh de viță, de elită...
Și molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.
E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită grațioasă.
E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obiceiuri
Îmi mut carabalâcul des, nu țin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară și-o ador... atât de dornic.
Îmi plimb ideile printre mulțimi de sameni,
Îmi caut simț la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlnești om... oameni.
Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.
Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că și sămânță, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel și, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu,,, toamna
tu... toamna
mi-e toamna tristețe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
și-apusul e mereu aproape
și-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare
cerul de plumb amestecă norii
și plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschiși
frigul îmi intră până la oase
și carnea mă doare
parcă-i o rană
singur sunt pe-alei pustii
pășind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai și amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenți treceam
și adieri de vânt tăioase...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe-ntr-o zi... de gemeni
O fi un semn când ziua-i nota zece
la fericire și destin
de început de prunci de mamă
și de-un debut -înspre tot mai bătrân,
bunic, cum se mai spune-
când poți vărsa o lacrimă
deși e-o zi-festin?
Că-s două vieți deodată -un gentleman și-o damă
în început de gemeni, se copiind, se-ngân-
Massimo și Maeva... De părinți date nume!
E-octombrie și zece,
o altă zi ce altfel în neștiut ar trece
de n-ar fi luat candoare
de-un semn de-amor, de-o floare;
se-mbobocind Simon, el... și-a mea Daniela,
umplând o boltă-n noi sori, cum picurii umbrela...
Să fie tot deodată;
mamă, gemeni, nepoți, bunic, mătuși și tată???
PS
Este-un simbol, reper,
un etalon al vârstei
de amintiri uitate
de sieși; îmi retrăind
copil cu ochi de cer
în plume de cârstei,
visata eternitate
... dar timpu-mi săvârșind...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partea de suflet
Am chemat sufletul la ordine
și aproape neașteptat mi-a răspuns,
după ce-l crezusem uitat
în părinți, în iubiri trădătoare-n dezordine,
în nenorociți ce s-au debarasat de el cum de părul tuns,
rămas doar scalpul, pe gâtu' îngroșat.
Deci există, poate să fie
oricui
-imposibilul, atât de greu de demonstrat,
fără formă, mai mult ușor,
fără de gând, lăsat singur să învie
când nu-i-
ori e ascuns de trecutul pătat...
este un pic; pentru un altu'... în amor!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcrămioarele nu plâng
Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele își frâng,
Doar suspină și... atât
Și rămân cu nodu-n gât.
Când petalele își frâng,
Lăcrămioarele își strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!
Doar suspină și... atât
Și privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!
Și rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-așa, decât,
Să se lamenteze când
Își văd florile zburând...
Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te așteaptă, te atrag,
Albe, pure, renăscând,
An de an și rând pe rând...
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fatalitate... de prezent
... e lecția de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moștenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice țesut, țesut din timp atomic
și care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de tați, copil
cu atât bun simț din glie și din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... așa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
și apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-și piardă corp orice știut mai are
și doar lozincile de proști chirurgi să ia amploare,
... să stăm pe mese, reci, așteptând, cerșetori
să fim prin ei, să fie numai ei, ca atâtea, atâtea ori,
prezent plin de fatali atoateștiutori, atotdominatori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt...
... mă cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...
... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...
... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg înlăcrimat
... un puf alb jucăuș plutește zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanța alburie,
iar pică și fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
și-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
înghețat de emoții, de frig
și-i plăpând
mai ușor ca un gând
care-mi zboară și el
și mă pierd eu acum, câte-un pic, un nițel
și-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulți și de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
și alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă și-i alta, o una, sunt două, sau trei
și se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vis de iubire
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viața părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi șopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiți și plini de speranțe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu ești cu părul alb și eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaș vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău și tu ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de cometă
S-a mai sfârșit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
așa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari și împânzindu-și strălucirea...
deci e-un sfârșit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca și orice asfințit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închiși... și-ntr-una, într-una
căci se știe, e scrisă calea...
S-a topit Elenin, o cometă
s-a șters, o dâră-n van-speranță
și-a mai rămas, se poate
un pic de gheață,
aproape fără importanță,
ce și-a propus o vizită
aparte,
cum a fost odată
și care-mi lasă un sentiment de greață;
că nu știu unde voi fi la întâlnire...
o altă stea mai putrezită
după ce voi fi eu însumi răstignire...
deci nu va mai fi iar Nubiru
ce-o credeam planetă...
Unde-oi fi pus clondiru
ăl' de casă, fără etichetă???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Beție cu miresme
trandafirii umplu pahare cu nectar
strâng roua nopții în petalele fine
aduc fericiri și iubirea în dar
în parfumul lor mă gândesc la tine.
florile speranței freamătă în zori
îmi povestesc despre o lume calmă
visele născute printre suave flori
zboară spre stele lansate din palmă.
să fie cântece și trandafiri în lume
boboci de lumină înfloresc în gând
am primit în dar o dragoste anume
vă salută pe toți rând pe rând.
din cupa unui trandafir beau rouă
mă îmbăt cu miresme nutrind viață nouă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Civism, nedevoalat
Atât extaz pe-asfalt și-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în șoapte...
Așa, printre mulțimi se poartă!
Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!
Invitați ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Și-adăpostesc... pân' și plăcere!
E diferența-ntre truism
Și adevăr în enunț pe față,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiață!
Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greață
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viață?
Dar, civism e... O țară, în piață!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă ambivalentă
Închinăciunea-i reciprocă
Către fragil... matern fior;
Cum nu-i senin, de nu e nor...
Și moale cald, nu-i, de nu-i rocă!
Simțurile-ar fi rudimentare
Fără dezirul de parfum
De corp, se mistuind cum fum...
N-ar fi miros, de n-am da floare!
Nu ne-am clădi pe verticală
De n-am fi colosali de-ambiții,
De forță stoarsă-n hăul minții...
Curaj, de-i mort... lume-ar fi boală!?!
De n-am avea titani virili,
Nu ne-am salva din foc, de ape,
N-am avea nici posteritate...
Ne-am moșteni-n visări, debili!
N-ar fi nici susur de plăcere
În geamătul de fine-atingeri,
Nici zbor n-ar fi, n-am avea îngeri...
De n-ar fi EA... o adiere!
Ce acuplare de frumos;
Ne-mperechem veșnic duete,
Bărbați, băieți, femei și fete...
Vis!... Rând pe rând, armonios!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
August, de soare
E bolta spartă de o topitură ca un gel metalic
Franjurat incandescent în raze orbitoare
Cu ardere de șarjă, pusă în creuzet de probă
Ce-o simt oriunde mă ascund, pe obraji, pe spatele cefalic
Colant, înfiptă pe sub piele ca o lipitoare.
Am creierul înfierbântat de atât senin, uitând de ierni de lângă sobă.
Mă perpelesc din grunjii de melantonină în arămiu
C-am clorofila mea de Homo, îs cameleon
Întins pe plaja de-un Pământ ca tras pe roată...
Și atât de mult sunt răspândit și tot mă simt pustiu,
Adesea numai eu, cu gând sub cerul tot, pe un balcon
De-o stâncă... ce mi-e inima, întărită de la atâta zloată.
Stau pe-un fundal de cântec gâjâit dintr-un portabil
Răstălmăcit în triluri de la nevăzute păsări, solo,
Și mă scurg tot un cald de pastă în bila ce întină foaie
Să spun ce simt, cât de mult, mult mă bucur că-s un respirabil...
Mă las prăjit de sorul meu de undeva de-acolo,
Zămislit tot o apă... ce mă storc să poată fericirea verii s-o mai domolească, s-o îndoaie...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solare
Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...
... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Și nu de azi, de ieri... de când mă știu la coada vieții, rând.
Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare
Și încerc să mă răscumpăr, când și când... înspre sursa-mi de inspirație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!