Pasaje

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Şi fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!

De ceva timp adultu-a detronat pe june
Şi se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neştiute, se urâţind pentru frumoşi copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înţelepciune.

Şi-ncet încet se moare robusteţea;
De plină vârstă se golind treptat
Şi orizont e terţina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrâneţea.

E viaţa-n sine o moarte nesfârşită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Şi-aşa din naştere ne tot debarasăm... de fiinţa învechită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de moarte. Strigăt de naştere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrenţe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc şi mă-ngân simultan într-un strigăt de naştere, de agonie.

Nichita Stănescu în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ghiocei

Au murit ghioceii, cam de-alaltăieri,
deodată
au lăsat un răzor întreg pustiu, petalele la gunoieri,
albul în griuri... pată.
Parcă-i revăd, încolonaţi cu ovalele în terţe aplecate
în timiditatea lor umilă,
într-atât încât aproape îi uitasem, că-i credeam pentr-o eternitate,
cum ne credeam pe noi copil, copilă.
A rămas, pură, o tristeţe că tot e-atât de scurt când e sublim,
atât de efemer
cu cât e mai fragil, nevinovat, mai neştiut, aproape anonim,
aflat numai de cer.
M-ating în gând petalele, cum de-mi devarsă cald
din ars de veştejire
şi, o lacrimă mă storc, tot stânjenit de-atât sensibil, în ascuns de fald
de-o floare, în amintire...
O buburuză în zbor aspiră rând pe rând nectar
de-albastrele zambile, de pe răzoru-n răsărire...
şi mă scurg tot, topit, prin gaura de iris -şi el tot florar-
aşa, cât încă o-i mai fi martor de plăceri, iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlci

Din parcul de distracţii, cu bâlciul colorat,
Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume,
Bărbaţi, copii, femei, o aşa pestriţă lume,
Ce se ameţeşte în lanţuri, în bărci... vâslind uscat.

Se aleargă un raliu mimând coliziuni
Şi-un hipodrom se învârte, purtând jockey copii,
Când violenţi puşcaşi ţintesc în jucării,
Sau, îşi încearcă pumn... bătându-şi viziuni.

Unii mănâncă vată, a pagubă au ţignale,
Alţii-şi dau oaia albă pe neagra de pe-o masă.
Se bea şi vinul fiert... fiertură de pe-acasă.
Câţiva dansează rău... tot ei urlând urale.

Mai mulţi sunt gură-cască, uimindu-se de tot,
Sau înghiţind mirosuri din sfârâit grătare,
Cel mai ades golind pahar, cu ceva tare...
Şi gândul transpirat e-n râs tălâmb... netot.

Un cârd de pierde-vară, ceva mai familişti,
Îşi tot holbează ochii înspre zgomotul de-o scenă,
De unde se scălâmbă, ca din tăiat de-o venă,
Unu c-un tricolor... către aşa-zişi artişti.

Are, pe rându' doi, pe alţii ce-i prezintă
De la oraşul mare, veniţi iar să promită
Că nu-i vor lăsa singuri pe cei ce cresc o vită
Şi, se va-nfrupta ţara... de ei, că-i reprezintă.

Dar nu-i ascultă nimeni, c-aşteaptă un manelist
Ce-a fost promis pe stâlpi, într-un afiş grotesc...
Când iată, toţi se scoală şi c-un râs larg, prostesc,
Aplaudă un ţigan... fără taraf, solist.

În urale-s toţi, români, din bâlciul vesel... Trist!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori pierduţi

E-o dimineaţă iar plină de searbăd, de singurătate,
Când din înăuntru' nu-i niciun jalon, nicio chemare,
Căci din ce-a fost, ce-au fost, e aproape fiecare
Un răzleţ, poate la rându-i, în timp... pustietate.

E pofta neîmplinită de un nesfârşit taifas
De scene recitate într-un trecut scenariu
Din alt sălbatic timp, azi sticla de-un acvariu
Privit cu mult nesaţ... cu visele în impas.

Se va petrece, iar plictisitor, etate,
Ce se adună în fire, nisipul pe clepsidră,
Din plaje ce mă întind la soare, ca o vidră
Ce ştiu că-n ape adânci îmi stă, eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul are nevoie de un povăţuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască şi de care să asculte, ca să călătorească cu siguranţă duhovnicească, fără primejdii, fără frică şi fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât creşte, cu cât înaintează în vârstă, cu atât dobândeşte experienţă şi de la sine, şi de la alţii. Un tânăr nu are această experienţă. Unul în vârstă foloseşte experienţa dobândită de la sine şi de la alţii pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experienţe cu sine însuşi. În timp ce, dacă ascultă, va avea câştig.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. I - Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predare de minim inventar

Am inima-ncolţită-n rupte vene şi artere
Şi-mi culge-o lavă caldă; în erupţie
Sunt preambul către-un nu ştiu, plin de mistere
În sentinţa... pentr-o aşteptată execuţie.

Îmi curge corpul, tot o apă caldă
-Mai sunt ceva carbon, să am la iarnă,
Mă-oxigenez, un pic, din frunze ce mă scaldă-
Mă pierd din biologic, într-un mineral... sub iarbă.

E singura soluţie a recuperării;
Să mă predau la fiinţa ce-o iubesc!...
E timpul să-mi răspund răscumpărării;
Să redau, tot, ce am primit... Dumnezeiesc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşi străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoştinţele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranţa de prin şcoli
Neîmpărtăşind din ştiinţa din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Şi demiurgi veroşi, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăţ percepte-n loc de experienţe
Ce-aş fi avut câştig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasenţe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Şi-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârşite, de-un sfârşit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu ştim. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmaşi
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesăţios atraşi
De cum era... Şi vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axiomele convingerii

De critici, duşmăneşti, nemeritat...
La rând, în timp, la fel... vei fi tratat.

distih de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axiomele convingerii

De critici, duşmăneşti, nemeritat...
La rând, în timp, la fel... vei fi tratat.

distih de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe rând

Ne vom uita pe rând, c-un fel de pace,
La început mă vei uita doar tu
Şi-ţi va părea absurd oricare nu
Când depărtarea zaruri o să joace.

Ne vom uita pe rând, c-un soi de teamă,
Deja am prăvălit un zid de ani
Peste un vis din parcul cu platani
Şi-încă plătim tributuri pe la vamă.

Ne vom uita pe rând, deşi cu greu,
Va trece înspre seară o furtună
Şi răpăind de tine o să-mi spună,
Fără vreun sens, că te-am uitat şi eu.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinţi să-i adori,
Să-ţi iei timpul să creşti şi să împrăştii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb şi să plângi şi să nu vrei veşmânt
Să-ţi acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... şi ştii că acolo te duci.

Şi că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Şi să pună copii să-şi ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârşitul de ieri
La speranţa de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credinţă măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom taţi şi copii
Şi că mâine nici stele rămâne-vor vii.

Iar morala speranţă "învăţăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionar de rând...

La rând la unt, la rând la lapte
La rând, dar mai puţin, la carte
La rând la condică la şapte
Vreau ultimul la rând... la moarte!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rememorări

Privesc în gol, nu mă mai simt,
Mi-am luat iubitele la rând...
Cât de frumoase sunt în gând;
Nici nu mă-nşeală, nu mă mint.

Le simt pe rând dulceaţa pielii,
Le-am sunetul de glasuri fine...
E precum ieri, sunt lângă mine;
Jucăm tumultul vânzolelii.

Le iau de mână, îs la cafea,
Mă pierd în ochi-n culori diverse;
Sunt şi fidele şi perverse...
Mă văd trântit pe-o canapea.

Am gustul gurilor nesaţe
Înroşite de frecarea vrerii;
Mă pierd în sânii despuierii...
Simt aburul de-amor pe braţe.

Am muzică, de zbat, în gând,
Fior mă trece din emoţii...
Cu unele, le-nşelam soţii!
... Sau poate eu, eram la rând?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventar pierdut

Născut s-acumulez
m-am luat pe bucăţele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.

Nu aveam încă dinţi,
păşind... nu aveam păr;
mă copii din părinţi,
scrutez spre adevăr.

Nimic nu cunoşteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.

Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăţ din alţi percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!

Hârtii s-au adunat,
justificări, diplome;
Intrat... licenţiat
obtuz şi plin de dogme.

Prin jocuri-s educat
să fac ce alţii vor...
Intuitiv erijat
într-un dominator!

Utopii-n fericire
-primite dar de muncă-
e-o viaţa-nşiruire
de ducere... în cârcă.

Neştiind, copii mi-am dat
ca roata să se-nvârtă
să ţină o ţară, un Stat;
să aibă ei de furcă.

Am creat şir de bunuri
ce nu-mi mai sunt utile
şi las seren pe drumuri...
de-s fixe, sau mobile.

Sunt simplu un pasaj
infim, neînsemnat...
Sunt om.... pentr-un limbaj
ce singur mi-am creat.

Sfârşit, voi fi o listă
De bunuri-corolar;
De-o existenţă tristă
Pierdută-n inventar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!