Veneau zăpezile rănite

Sub norii plumburii de taine
mergeam atât de alb,
călcând pământuri,
ape,
păduri şi munţi şi zări,
frunze,
flori şi iarbă,
le-am rănit în drumul meu...
Mă făceam uitat în mine
presărând şoptit zăpadă
să ajung acolo
unde nimeni nu rămâne.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au căzut albatroşii albi

Plângeau albatroşii,
păduri de frunze
se rupeau din timpul nins
să ajungă acolo
unde nimeni nu moare.
Ţipătul se rupe din cer
peste ape şi pământ,
peste toate depărtările mele
sub înveliş de aripi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţie eternă

Coboară turme de reni dintre nord
spre sudul împovărat de zăpadă,
pădurea de brazi stă surdă şi mută
în liniştea ce stă ca să cadă.

Sub norii plumburii în amurg
trec stoluri de păsări şi vânt,
neliniştea caută un loc de popas
dar lacul s-a scurs sub pământ.

În noaptea eternă răună-n auz
ţipătul jalnic de ciută
albi ţurţuri sub streaşină cad,
albă e mama şi mută.

Mă aplec sub pământ şi ascult
murmur de frunze şi muguri,
în albul neclintit parcă aud,
triluri de păsări în cuiburi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţiei

Zburam, ca tineri, peste munţi,
Mergeam la baluri, dansuri, nunţi,
Făceam ce vream, făceam minuni,
Şi ne iubeam ca doi nebuni.
Dar azi, ajunşi la bătrâneţe,
Doar ne-amintim de tinereţe.

poezie de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (23 ianuarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn

Crengi subţiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subţiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!

Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi -
Poetul a plecat...
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi, oriunde, e o reînviere...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând între nămeţi de zăpadă

Din somn m-am deşteptat în umbra blândă
a dimineţii ce se naşte peste sat,
la geam, în murmur sacadat ascult
cum picură din ţurţuri boabe de cristal.

E semn că soarele goneşte norii
ce m-au ţinut în hibernare albă,
păream un nou născut, cu suflet nou,
în dimineaţa ce se scaldă în extaz.

E prima zi a primăverii
înfăşurată în văl albastru, nesfârşit,
în ciripit de rândunele pe sub streşini
ce mă invită, parcă,
să ies la dans, printre nămeţi de zăpadă
ce-au început să plângă
cu lacrimi ascunse sub pământ.

E prima zi de zăpadă topită
ce se contopeşte în râu cântător,
cu soare rotund ce stă atârnat
peste tăcuţii copaci, aşteptând
să fie-nfăşuraţi în noul veşmânt.

Dansez,
şi odată cu mine dansează
nesfârşitul pământ, istovit
în murmur nedefinit de izvoare,
dansează cu mine,
troiene de zăpadă ce plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea numită Covid...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de crematorii
Să-nghită leşuri mii şi mii.

Oraşele sunt goale troacă-
Planeta pustiită pare-
Prin schituri pustnici bat în toacă
S-alunge virusul, cel care,

Aduse moartea pre pământ-
O moarte albă fără coasă-
Ce ia fără discernământ
Săraci, bogaţi, ei nici că-i pasă...

De rasă, de apartenenţă
La un continent sau altul;
Nu are leac, n-are clemenţă
Rapid ea îşi dă asaltul...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de de crematorii
Să-nghită oameni... mii şi mii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de zăpadă

Rămân călător pe zăpadă
ascuns de soare în timp,
stâncă a răbdării,
spălată de mare şi ploi,
o noapte fără de zare
prin adâncuri de nea,
închis într-un cerc neumblat
de păsări în alb.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A douăzecişiuna noapte

Am întors spatele mânios pământului –
nimeni nu se mai gândea la nimeni,
nimeni nu-şi mai aducea aminte de nimeni,
nimeni nu avea părere de rău despre nimeni,
nimeni nu mai făcea nimic pentru nimeni

Ca un bivol sălbatic am fugit de mine,
departe de zarva oraşelor şi de strigătele prietenilor,
străbăteam înălţimi de păşune să prind puteri,
să ar ogoare noi, cu sămânţă nouă,
setea s-o potolesc din izvor nesecat.
Rodul meu să fie mai bun decât aurul
şi ceea ce se va naşte din mine
să fie mai de preţ decât argintul,
iar când înălţimea adâncului se va limpezi,
odată cu zorile am să zăresc calea dreaptă
să mă întorc la mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia tăcerii

Dincolo de noi
spaţii şi dureri,
absenţă de lacrimi,
norii de apă
fug,
pădurile ard.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşi uşori mergeam...

Mergeam uşor spre orizont,
unde soarele sta să răsară,
iubirea aşteaptă din nou pe front,
unde chemarea ta coboară.
Visele mele zburau alunecând pe ghiaţă,
vrăbiuţe zgribulite îmi ieşeau în cale
şi eu speriată puţin de a mea viaţă,
încercam să iau lecţii muzicale.
Cerul albastru îţi fură privirea,
mă uit şi văd atunci norii pe cer,
în gând şi în suflet revine închipuirea
şi totul mi se pare învăluit în mister.
Lumina dimineţii revine şi gândurile toate,
dispar ca prin minune şi tot ce am mai spus,
ajung apoi pe drum la jumătate
şi timpul trece, iar drumul e-n sens opus.

poezie de Eugenia Calancea (16 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă
Cu drumuri obosite la răscruce,
Crepusculul adoarme în ogradă
Şi tata plânge răstignit pe cruce.

Şi am să plec cu noaptea-n neumblare
Să smulg o rază din adânc de mare.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile roşii

În parcul
unde mor castanii
florile nasc
petale negre

zăpezile roşii
nu pot naşte
flori albe...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A pogorât un Duh

Pe frunze de plumb cobor peste sat,
Drumuri uitate la geamuri ne bat.

Cumpăna-n cruce tresare-n fior,
Glasuri de clopot se nasc din izvor

Stele de nea se adună-n ogradă.
Tata, desculţ, se roagă-n zăpadă.

Făcliile veghează pe la porţi,
Bătrânii-mpart colivă pentru morţi.

Miroase a tămâie-n văzduh,
Din cer sfinţit a pogorât un Duh.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc în suflet

La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride

Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând

Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude

Mergeam acum desculţă
Simţeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluţă
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge

Nu-mi este teamă de singurătate
Te am cu mine pretutindeni
Si gândurile nu-mi mai sunt umbrite
De norii ce se plimbă liberi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Sunt truditor în cuvinte,
Leac ce vindecă o rană,
Sunt slovă în cele sfinte,
Cu dor de tată şi mamă.

Sunt floare, iubitei de mâine,
Sau iarbă ce creşte sub paşi,
Izvorul cu unde line,
Cu fii şi fiice, urmaşi...

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine

E toamnă-n mine şi de toamnă plâng
Păsări şi frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... şi ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...

Clepsidra iarăşi timpul şi-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.

Foşnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze şi paşi. Cărarea-nsângerată,
Adăposteşte gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintire

În mine a murit cineva
îngropat sub rădăcina
unui pom uitat

pământul jilav
îl frământ în palme
şi mă-ntreb
dacă a fost un frate
o soră
sau duşman...

privesc frunzişul
ce freamătă răspuns
prin seva ce urcă
prin trup
în timp
către mine
ca o sărutare...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trece pe lângă mine,
Paşii mă poartă
Pe cărări de munţi înalţi
Am săpat în piatră numele ei,
Am luat floarea dragostei,
Pierzându-mă în noaptea fără de întoarcere
Şi m-am înălţat spre stele
În casa tatălui nostru,
Aici îngerii
Nu mor niciodată.

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze

acolo
unde nourii şi ţărâna
îşi duc în geană lumina un foşnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi

***

câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne

acolo
unde iarba şi roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtaşă solitudine prin anotimpuri-rugi

***

câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale

acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!