Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sorin George Vidoe

Miraj de zăpadă

Rămân călător pe zăpadă
ascuns de soare în timp,
stâncă a răbdării,
spălată de mare și ploi,
o noapte fără de zare
prin adâncuri de nea,
închis într-un cerc neumblat
de păsări în alb.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Sorin George Vidoe

Lângă pereții timpului

Mă plimbam prin apa ochilor,
privind lăuntrul alb,
freamătul atâtor pământuri și ape
se adun și se resping
în oglinda timpului.
Toate tac,
ca un trup gigantic al răbdării,
se pierd undeva
într-o zare nedefinită.
Pașii stau în așteptare
să nască spații.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă
Cu drumuri obosite la răscruce,
Crepusculul adoarme în ogradă
Și tata plânge răstignit pe cruce.

Și am să plec cu noaptea-n neumblare
Să smulg o rază din adânc de mare.

poezie de din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Trupul nins al visărilor

Am aruncat priviri înapoi
spre hotare neumblate,
caut o zare care piere mereu,
mă rotesc într-un cerc
și fac cale întoarsă
spre începuturi repetate.
Cântecul și plânsul se pierd
în somnul pământului,
pe trupul nins al visărilor.
Și se întorc în mine,
ghețarul ce tace,
în adâncul unei peșteri
de la începuturile lumii.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Începutul sfârșitului

În corabia mea
Mi-am urcat neamurile
Fiare și târâtoare,
Viețuitoare din adâncuri
Și păsări din văzduhuri.

Mi-am lăsat soarta
În mâna tatălui meu,
Cârmaci să-mi fie
Peste ape
Purtat de vânturi aprige
Să-nfrunt talazuri înspumate
Spre țărmul făgăduit.

poezie de din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Prima noapte

A fost o noapte
când tata în vis a pogorât
deschis-a ușa nopții
și mi-a așezat în palmă
o viață de copil,
mi-a dat cămașa lumii,
m-a transformat în șarpe
să sap un adăpost
la temelia casei.

Voi pune între mine și soare
hotare de pământ,
voi ridica din piatră
zidire de cetate,
în locul acesta voi așterne
odihna mea,
un somn uitat de moarte.

O filă dintr-o noapte
gonește către ziuă
lumină, lumină
și cât soare...

poezie de din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

Troiene de zăpadă
Troiene de gânduri
Troiene de vise
Purtate de vânturi

Avalanșă de zăpadă
Și de amintiri
Acoperă drumul
Marilor iubiri

Fulgii de zăpadă
Coboară usor
Gandul meu se duce
Acum călător.

Călător în timp
Visător in versuri
Călător pribeag
Printre Universuri.

Universul tău
E mult prea departe
Drumuri paralele
Vise spulberate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primavară

Miroși a flori de primăvară,
A brândușă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziți,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viață, copilării.

Miroși a liniște, a iubire,
Gânduri bune și fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ți-s copacii înfrunziți,
Ghiocei abia înfloriți
Zâmbetul strălucește-n zare,
Mai ceva ca un dulce soare.
Glasu-i blând, liniștitor,
Peste văi el călător.
Tu ești a mea primăvară,
Eu, a ta pitică floare!

poezie de
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin George Vidoe

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingășie m-a cuprins în brațe
m-a sărutat, așteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluțe albe,
pluteau și parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe ulițe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai crește
te vei juca și tu ca ei."

Și firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu pași înceți și grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând și iubitor
poftește în odaie.
Cireșii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi șterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheață
stau în așteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere și parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să pășesc
să privesc pereții
scorojiți de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuți și cu dojană
cei ce au fost și nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă lovește-n față,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Urcau ghețarii spre soare

Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe ființa mea s-a așezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Migrație eternă

Coboară turme de reni dintre nord
spre sudul împovărat de zăpadă,
pădurea de brazi stă surdă și mută
în liniștea ce stă ca să cadă.

Sub norii plumburii în amurg
trec stoluri de păsări și vânt,
neliniștea caută un loc de popas
dar lacul s-a scurs sub pământ.

În noaptea eternă răună-n auz
țipătul jalnic de ciută
albi țurțuri sub streașină cad,
albă e mama și mută.

Mă aplec sub pământ și ascult
murmur de frunze și muguri,
în albul neclintit parcă aud,
triluri de păsări în cuiburi.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Despre statui

Din trup de pământ
Suflet de statui,
Iarbă și vise
Prin fruct de gutui.

Din munții semeți
Idei și statui,
Prin apă și foc
Trupul cerului.

Dincolo de noi
Prin dălți de statui
Vorbele-s rupte
Poartă dorului.

Crezuri urcate
Pe socluri statui,
Păsări în rugă
Stau albe statui.

poezie de din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Te naști și plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii și florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a ființei mele,
sămânța tristeții și a fericirii,
sunt începutul și sfârșitul existenței.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de ființele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalță,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar știu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi ști că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi crește-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
și-n acest cuib a poposit un gând,
și stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aștern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
și –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, și vânt, și soare,
să stea acolo ca un hoț închis,
s-aștepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin George Vidoe
fabulă

Fabula

E un loc de tatonare
Între păsări, căprioare,
Plante, muște sau măgari,
Oameni mici și oameni mari.

definiție epigramatică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Dăruindu-se
s-a arătat ce va fi
fără de păcat.

haiku de din Cuvinte în piatră
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mariana Daniela Bidascu

* * *

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramâne un deșert de disperare...

Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutarile uzate...

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai știm că dragostea există...

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramâne un deșert de disperare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai știm că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Sorin George Vidoe

Privim și vorbim

Privim și vorbim despre păsări,
culori exprimate pe cer,
despre iubirile pierdute
regăsite-n anotimpuri,
despre câmpii ruginite-n tăcere,
tăcere neclintită în flori
asediate de fluturi.

Privim și vorbim despre cai,
caii pământului
în obsedante galopuri,
despre păduri și ape,
despre tot ce mă-nconjoară.

Dar dincolo de munții de sticlă
ne rămân amintirile

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sorin George Vidoe

Lacrimi ciudate
sub colțuri stinse de stea
se nasc în mare

haiku de din Cuvinte în piatră
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook