Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând între nămeţi de zăpadă

Din somn m-am deşteptat în umbra blândă
a dimineţii ce se naşte peste sat,
la geam, în murmur sacadat ascult
cum picură din ţurţuri boabe de cristal.

E semn că soarele goneşte norii
ce m-au ţinut în hibernare albă,
păream un nou născut, cu suflet nou,
în dimineaţa ce se scaldă în extaz.

E prima zi a primăverii
înfăşurată în văl albastru, nesfârşit,
în ciripit de rândunele pe sub streşini
ce mă invită, parcă,
să ies la dans, printre nămeţi de zăpadă
ce-au început să plângă
cu lacrimi ascunse sub pământ.

E prima zi de zăpadă topită
ce se contopeşte în râu cântător,
cu soare rotund ce stă atârnat
peste tăcuţii copaci, aşteptând
să fie-nfăşuraţi în noul veşmânt.

Dansez,
şi odată cu mine dansează
nesfârşitul pământ, istovit
în murmur nedefinit de izvoare,
dansează cu mine,
troiene de zăpadă ce plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de zăpadă

Rămân călător pe zăpadă
ascuns de soare în timp,
stâncă a răbdării,
spălată de mare şi ploi,
o noapte fără de zare
prin adâncuri de nea,
închis într-un cerc neumblat
de păsări în alb.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut casa-n miez de iarnă

Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă

Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine şi de prieteni,

Când luna picură în sânge
Şi cumpănă fântânii plânge,

Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,

Când dorul nesfârşit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,

Când paşii ce mă poartă suie
Spre uşa răstignită-n cuie...

Îmi şterg o lacrimă uitată
Şi stau la sfat cu tine, tată!

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneau zăpezile rănite

Sub norii plumburii de taine
mergeam atât de alb,
călcând pământuri,
ape,
păduri şi munţi şi zări,
frunze,
flori şi iarbă,
le-am rănit în drumul meu...
Mă făceam uitat în mine
presărând şoptit zăpadă
să ajung acolo
unde nimeni nu rămâne.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă

Mă odhihnesc cu stele-n zăpadă
Cu drumuri obosite la răscruce,
Crepusculul adoarme în ogradă
Şi tata plânge răstignit pe cruce.

Şi am să plec cu noaptea-n neumblare
Să smulg o rază din adânc de mare.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

Cerul îşi scutură norii.
Cad steluţe de zăpadă.
Se-acoperă dealul morii
Cu plapumă nouă, albă.

Jos, pe uliţa din sat
Larmă de copii se-aude.
Zăpada s-a aşezat
Pe hăinuţele lor ude.

Casele-s acoperite
Cu căciuli albe de nea.
Crengile-s împodobite
Cu şiraguri de mărgea.

Copaci albi, câmpie albă,
Totul în jur s-a albit.
Natura îşi prinde salbă,
Cum copiii şi-au dorit.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tulbură asfaltul

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineaţa asta ce e atât de clară,
Când paşii-ţi lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.

Argintul dimineţii încearcă să mă prindă
Şi fără zgomot paşii tăi au fost.
Şi razele de soare dansează pe zăpadă
Şi umbrele din jur îşi caută un rost.

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când paşii tăi se şterg în infinit
Şi frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omuleţul de zăpadă

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Ionuţ, un copil isteţ,
Clădeşte un omuleţ,
Cu zăpada din ogradă,
Lângă gardul de la stradă.
Soarele cam dogoreşte,
Ionuţ se cam grăbeşte,
Să facă omul de zăpadă,
Să vină copii să-l vadă.
Pe lângă el, cu veselie,
Frumoasa copilărie,
Omuleţul de zăpadă
E statuia din ogradă.

poezie pentru copii de Mircea Ursei din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintire

În mine a murit cineva
îngropat sub rădăcina
unui pom uitat

pământul jilav
îl frământ în palme
şi mă-ntreb
dacă a fost un frate
o soră
sau duşman...

privesc frunzişul
ce freamătă răspuns
prin seva ce urcă
prin trup
în timp
către mine
ca o sărutare...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete de alb, de zăpadă albastră şi de stele căzătoare. Dor de miros de brad şi de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoţei în liniştea pământie a nopţilor de decembrie. Paşi de Moş Crăciun pierduţi în zăpadă până-n dreptul uşii încordate de frig... Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuşi ude, vinovate de..."zăpadă", uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de paşi împiedicaţi în scârţâitul afon al omătului... Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă şi sirop de brad şi cu urme de îngeraşi în zăpadă... Mi-e dor în gând.

Gabriela Chişcari (decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de zăpadă

spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între gheţuri şi-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă

acuma când vine o altă stihie
te caut în mine şi în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată şi pe veşnicie

tu vii înspre mine, ai coapsele albe
şi ninge a tine din florile dalbe
şi cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie

mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreştine
şi-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate

bate un crivăţ a viaţă şi-a moarte
şi ninge cu margini de eternitate
şi ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustraţii de iarnă

iarna tronează pe un jilţ de gheaţă
plapuma de zăpadă ocroteşte grâul
e ger dar timpul asta mă învaţă
cum se transformă în patinoar râul.

vreau să mă bucur ca un copil de iarnă
să fac în curtea casei un om de zăpadă
colindele frumoase să se aştearnă
pe credinţă sufletului fără de tăgadă.

bulgări de zăpadă azi arunc în nori
nu îi las să-mi fure strălucirea zilei
soarele-mi zâmbeşte producând fiori
miracolul iernii umple cutia milei.

pe geam pictează gerul argintate flori
versific emoţii pe albul pur al filei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Copii frumoşi, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i străbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâţia ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i aşa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

Când veţi vedea că nu mai sunt în locul
În care mă clădeaţi voi tot mereu
Veţi şti, mai mari, că-mi port în mine focul
Şi mă topesc după un plan al meu.

Că Omul de zăpadă e-o poveste
Ce din păcate are un sfârşit,
Ca orice basm, dispare fără veste
Când timpul vieţii noastre-a-mbătrânit.

Veţi şti, de-asemeni, că am fost aparte
Şi că m-aţi plămădit din fulg ceresc,
Că frigul lumii îl simţeam ca moarte,
Plângând prin râsul vostru pământesc.

Eu plec acum, cât încă mai e iarnă,
Prin încălziri globale mă disip,
Las viaţa voastră-ntreagă să discearnă
Trecutelor zăpezi frumosul chip.

Mă voi gândi la voi întotdeauna,
Vă voi vedea-n paltoane şi galoşi
Şi voi simţi cum mi-aşezaţi cu mâna
Bulgări pe trup şi-am să v-aud voioşi.

Când veţi fi mari şi trişti şi singuri poate,
Când veţi uita frumosul nostru joc,
Din liniştea zăpezilor trădate
Vă voi aduce-n vis semn de noroc.

Iar de nu veţi avea nici somn în noapte
Şi un opaiţ va lumina la geam,
Eu, Omul de zăpadă şi de lapte,
Am să vă ning precum când ne jucam.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom de zăpadă

Trenul năpârlise de şine.
Copii fluturau bătrâni închişi în zmeie
Lanternele plângeau.
Eu îţi desenam portretul în zăpadă
cu coada unui trandafir pietrificat
Tu îmi ţineai umbrela în care
doar sub ea ploua
ploua cu găleata sub ea
cu găleata în care a crescut trandafirul.
Apoi ne-am furişat
într-un pom de zăpadă
şi-am îngheţat în formă de om.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zăpadă este ca prima iubire. Îţi mai aminteşti prima zăpadă?

citat din Lara Biyuts
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dantelă de zăpadă

Iarăşi se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuţele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie şi ninge
Peste brazii de afară, parcă
Şi ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

Mă aşez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziaţi, pentru cei
Duşi departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie şi ninge
Zăpada se aşterne ca o dantelă
Pe case şi morminte

poezie de Victor Ţarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să devenim

Uită-te! Vezi? Am uitat să devenim.

Ni se spunea despre întreg cândva
În acelaşi mănunchi cu lumina.
Două lumi ar fi trebuit să strige
Una către cealaltă.
Să cânte culegând apă din râuri
Plăpând.

Visam într-un zarzăr înflorit,
Cu picioarele legănate,
La ceva ce de ochii tăi e străin.
Te apărai de bulgări de zăpadă
Cu fularul peste nas - miros de frig -
Râsul ţi se auzea din curtea şcolii.

Acum mi-e frică de evident
Îmi spun singură poveşti
Înainte de culcare.
Îmi duc mâinile la umeri
Şi aştept să treacă noaptea.

Tu ai descoperit noianul
Te-ai urcat pe el desculţ.

În tot acest timp am învăţat să lovim,
Să pretindem că suntem zero-uri
Şi să gândim că merităm totul.
Am devenit lipsiţi de imaginaţie...
Grei şi surzi.
Nu vrem să fim nemulţumiţi
Nesatisfăcuţi
Neînţeleşi.

Suntem doi speriaţi la margine de râu
Cu apă stătută.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!