Şi ştiu că mâine...

Şi ştiu că mâine am să mor,
Şi nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-aţi fost prieteni dragi
Nu mă veţi plânge la mormânt,
Ci-mi veţi aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viaţa 'napoi s-o am.

Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereţi,
Să preţuim clipele noi,
Să fim ca altădat', ştiu, vreţi!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutaţi în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Aşternute toate-n poezii.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele mii, comete

Voi când o să-mi duceţi dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!

Voi când o să-mi simţiţi lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.

Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstraţi vie ca şi iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.

O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Şi de o iubire săţioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

Oricâţi vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să ştiţi că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveţi pe Dumnezeu.

Când veţi simţi că unii vor trăda,
Şi-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitaţi spre cer

Şi nu uitaţi, că numai în credinţă
Muncind cu drag, cum aţi făcut prin timp,
Veţi dobândi în toate biruinţă
Şi-al nemuririi veşnic anotimp.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silogism anticartezian sau indiferenţa prostului ce sunt

Mă intrig:
Mi-e foarte frig,
Mă revolt:
Am doar un volt.

Şi nu pot
Din cap să scot
Un amor
Înşelător.

Cum să fiu,
Să pot să ştiu
Ce să fac,
Să mă împac?

Ce să spun,
Să mă adun?
Ce să port,
Să mai suport?

Hai, că ştiţi,
Nu staţi pitiţi,
Că doar eu
V-am spus mereu,

Repetat
V-am învăţat,
Infinit
V-am sfătuit...

Şi-astăzi mor
Neştiutor
Şi zâmbesc:
Sunt, deci gândesc!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pierdut

Priveam lumânările si florile aduse de voi
Priveam plângând trecutul şi ne vedeam pe noi
Am fost prea fericiţi în lumea noastră blândă
Acum v-am părăsit sunt doar o stea plăpândă.

Cand vântul bate-afară şi-n jur e plin de şoapte
Eu iar vă vizitez, târziu, în miez de noapte
Aş vrea să intru-n casă dar sunt oprit de îngeri
Şi iarăşi am să plec învăluit în plângeri.

Am fost un suflet bun dar cu mii de păcate
Nici nu credeam că e, pedeapsă moarte
Aş vrea doar să vă spun să credeţi în Cel sfânt
Ca veşnic să aveţi, odihnă în mormânt.

poezie de Alin Ojog (4 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De v-am greşit, vă cer iertare

Nu m-am născut pe pajişti de speranţă,
Dar din iubire mi-am creat morfina,
Cu care-am injectat nori de restanţă,
Fiindcă ştiam că nu a mea e vina.

Mi-am croşetat pe suflet toleranţă
Din voalurile viselor vândute,
Ca să nu uit că viaţa-i o balanţă
În care azi şi mâine sunt redute.

Dar uneori prin patimile vieţii
Mi-am pus pe gânduri munţi de răutate,
Şi-n loc de trandafiri am luat scaieţii,
Ca pe-un model, crezând că-mi fac dreptate.

Însă tot eu, mi-am dat apoi sentinţa,
Făcând din lacrimi sute de izvoare,
Şi am făcut un pact cu umilinţa,
Deşi simţeam că sufletul îmi moare.

Orgoliul a venit cu nonşalanţă
Însă cu el să lupt n-aveam putere,
Şi l-am rugat pe Domnul ca-n instanţă
Să-mi ierte visurile efemere.

Am încercat s-ajut după putinţă
Pe cei aflaţi în neagră disperare
Dar nu pentru-a primi recunoştinţă,
Când e uman s-ajuţi pe orişicare.

Aşa sunt eu cu bune şi cu rele,
Şi dacă v-am greşit, vă cer iertare,
Prieteni dragi ai gândurilor mele,
Care mi-aţi fost şi-mi sunteţi alinare!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
– Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămire de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt!

(alta, mama nu mai face!)

Vreau să trăiesc şi să scriu tot ce simt!
Nu vreau să m-ascund ca un fulg sub aripă!
Nu vreau să mă plâng, nu vreau să vă mint,
Vreau doar să mă bucur de fiece clipă!

De-oi fi judecată, nu e treaba mea!
Nici de superstiţii nu vreau să mai ştiu!
Cine-i fericit că vorbeşte cu-o stea
Îi uită pe toţi bârfitorii-n pustiu.

Am lumea mea bună, prieteni frumoşi,
Ce pot înţelege că sunt doar un om
Cu inima mare, cu paşii sfioşi,
Cu lacrimi, cu dor şi IUBIRE de-alt OM.

Nicicând n-am pretins că aş fi ce nu pot,
Am spus adevărul chiar dac-am pierdut
Şi chiar dacă viaţa părea că-mi lua tot,
Am mers înainte, chiar dac-a durut.

E clar că nu fur nimănui fericirea,
Ea vine când vrea şi când nu te aştepţi
Şi pentru că SUNT, îmi trăiesc azi IUBIREA...
.....................................................................
(Şi scriu poezii pentru oameni deştepţi!)

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.

replică din Sfânta Evanghelie după Ioan, Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. Cuvânt împotriva necredinţei iudeilor. - 8:23-24, după Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!