Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa pentru doi

Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înţelesurile,
să-ţi arăt că te înţeleg când nu eşti înţeles,
să te hrăneşti
cu mine până îţi umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
şi am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul şi l-a aşezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni să te hrăneşti
cu mine până îmi vor creşte aripi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pe drumul vieţii

O, zei nepieritori, ce v-am făcut
de v-aţi întors privirea de la mine?
-căci sunt prea multe zile ce-au trecut
de când aştept un vânt ce nu mai vine.

V-am dat ofrande, v-am făcut pe plac,
şi n-am avut decât o rugăminte:
atunci când drumul vieţii am să-l fac,
să vă aduceţi şi de mine-aminte,

să m-ajutaţi, pe calea mea să merg,
furtunile să nu mă-ndepărteze
de cea spre care-aş vrea acum s-alerg,
dar vântul s-a gândit să înceteze.

Nu cer prea mult, nu vreau nimic în plus,
sunt un soldat ce a luptat pe mare,
iar vouă-ntotdeauna m-am supus
şi m-am plecat în sfântă venerare,

dar ea m-aşteaptă, mai curând să vin,
să o salvez de-atâta pasiune
cu care curtezani ce nu se-abţin
o urmăresc şi speră-ntr-o minune.

Ea ştie c-am să vin, că am cuvânt,
că-n viitor va fi a mea regină,
dar timpul s-a oprit, trimiteţi vânt
şi dovediţi-mi graţia divină!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele mii, comete

Voi când o să-mi duceţi dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!

Voi când o să-mi simţiţi lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.

Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstraţi vie ca şi iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.

O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Şi de o iubire săţioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme ai bani, nu ai nevoie de lume: lumea are nevoie de tine. Dar în lumea asta sunt şi oameni care nu se măsoară cu bani. Ei reprezintă adevărata lume de care ai nevoie atunci când ţi se clatină pământul de sub picioare.

camelia opriţa

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.
... Şi să ştii că nu sunt supărată că eşti mai frumoasă ca mine,
poate într-o zi stropii de ploaie vor fi albaştri şi...

Eşti la fel de frumoasă cum eram şi eu în vremurile vechi...
Ce sunt vremurile vechi?
Vremurile vechi sunt poveştile.
camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la războiul electronic!!!

Am un laptop, ce devine
Râşniţă, pe zi ce trece:
Sforăie la fel ca mine,
Cănd beau berea foarte rece!

M-am gândit să-mi iau tabletă,
Că e mai silenţioasă,
Dar zgomotul se repetă,
De-mi vine să fug de-acasă!

Mi-am pus net pe telefon,
De banii ce mi-au rămas;
Un motor de avion
Mă-nsoţeşte, pas cu pas!

O să-mi bag în fund un cip,
Conectat la satelit;
Când mi-o da nevasta bip,
Să cred că-i un fâsâit!

Iar amanta, când va da
Like, pe Facebook, bunăoară,
Fundul meu va exploda
Ca o bombă nucleară!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.
Adorm copilă în somnul tău şi încolţesc în tine ramuri.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!