Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eu...

Când eu nu mai credeam în fericire
Dumnezeu un înger mi-a trimis,
Să-mi dea ce îmi lipsea, să-mi dea iubire,
Destinul nostru aşa a fost scris.
Să ne contopim cu amorul nesfârşit
Să umplem cu iubirea Universul,
Căci aşa ne-a fost, dragoste, ursit
Numai împreună să ne găsim sensul.

poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastre aripi, fericirea

Să tulburi tu a mea gândire
Nu ştiu de-i bine sau e rău,
M-ai îmbătat cu-a ta iubire,
Prin vene-mi curge amorul tău.

Nu eu pe tine te-am ales,
Nici tu pe mine, numai soarta,
Ştia ce vreau şi-a înţeles,
C-a mea nu ar putea fi alta.

De împreună ne-o fi fost
În cartea vieţii scris destinul,
Să-l evităm nu are rost,
Căci şi mai mare ne-ar fi chinul.

Pe acelaşi drum noi să plecăm
Să împărţim aceeaşi soartă,
Dragostea pură s-o îmbrăcăm,
Dragostea să ne fie hartă.

Să nu ne pierdem nicăieri;
-Eu doar în ochii tăi m-aş pierde,
Să las în urmă ce-a fost ieri,
Prezentul să rămână verde.

Să fim hoinari în lumea noastră,
Şi să existe doar iubirea,
Să fim hoinari spre zarea albastră,
A noastre aripi, fericirea!

poezie de Răzvan Isac (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a fost scris

Ne-a fost scris în cartea vieţii
Că noi doi ne vom iubi,
În vâltoarea tinereţii,
Sunt cum nu speram a fi.

Fericit, iubit - azi ochii-mi,
Varsă lacrimi, dar nu-s trist,
Sunt al tău, viaţa vieţii-mi,
Cu tine ştiu, simt că exist.

Ne-a fost scris destinu'-n cer,
Dumnezeu l-a pregătit,
Eu dragostea să-ţi ofer,
Te iubesc, şi sunt iubit.

Îţi mulţumesc, iubire dragă,
Pentru clipele ce-mi dai,
Gura-ţi dulce ca o fragă,
Raiul rupt din Sfântul Rai.

Lângă tine eu am totul,
Fără tine n-am nimic,
Tu îmi eşti pe lume rostul,
Lângă tine mă ridic.

poezie de Răzvan Isac (11 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar reveni iubirea

În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri şi suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge şi dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna şi-alte stele,
Te-aş avea din nou
în braţele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Şi cu speranţa că
iubirea o găsesc,
Poate va renaşte
din cenuşa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.

poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat', iubirea

Copacii frunze aşterneau
Pe potecile înguste,
Ochii nosti se întâlneau
Din dragoste să guste.

Aşa noi doi ne-am cunoscut,
Aşa a fost odat' iubirea,
Acum un gând necunoscut
A mai rămas, e amintirea.

Se scutura frunza la nuc
Atunci când ai plecat,
Acum de dor eu mă usuc,
Căci timpul nu m-a vindecat.

Se scuturau atunci petale
Şi se pierdeau în vânt,
Ai dispărut din a mea cale
Iubire, fără un cuvânt.

Se scuturau de ploi şi norii,
Toamna abia-ncepuse,
Tu ai plecat odat' cu zorii
Iubirii noastre apuse.

poezie de Răzvan Isac (9 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua... ploua torenţial

Ploua... ploua torenţial, tu ai venit,
Sub o umbrelă veche, argintie.
Să fiu al tău deja eram menit,
În piept să-mi ardă dragostea, făclie.

Eram timid, dar plin de entuziasm,
Căci tu erai întâiul meu amor,
Trăiam cu tine-atunci parcă un basm,
Eram eternul tânăr visător.

S-a scris pe pagini albe ce-o să fie,
Ceea ce ursitoarele-au ursit,
Că te voi întâlni şi-mi vei da mie,
O dragoste cum nu s-a mai găsit.

Şi-om scrie noi povestea de la capăt,
Şi vom adăuga în ea eternul,
Căci ceea ce simţim nu are treacăt;
- Aşa ne-a fost ursit nouă destinul!

poezie de Răzvan Isac (5 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas duios, a ta zâmbire

La început doar o privire
A fost ce ne-a apropiat,
Un glas duios, a ta zâmbire,
Dorinţa mea de umil băiat.

La început nici tu, nici eu,
Nu am ştiut ce avea să fie,
Însă timid sufletul meu
Acum destinul nost îl ştie.

Mâinile tale şi-ale mele
Palmele şi le-au unit,
Şi au cuprins cerul cu stele
Într-un amor deosebit.

Amorul ce şi azi ne leagă,
A noastre suflete le umple,
Din totdeauna mi-ai fost dragă,
Aşa a fost să se întâmple.

poezie de Răzvan Isac (1 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi, nepăsători

Ţi-am dat inima întreagă,
Mi-ai înapoiat-o frântă,
Ai fost fiinţa cea mai dragă,
Azi o amintire cruntă.

Eu ţi-am dat amor curat,
Tu mie durere-n piept,
Nu m-ai iubit cu adevărat
Şi nu ştiu dacă este drept.

Ţi-am dat sufletul integral,
Fărâme l-ai înapoiat,
De-aceea eu am pus final
Iubirii care m-a asfixiat.

Pe tine te-am iubit mai mult
Decât cuvintele o spun,
Singurătatea mi-e tumult,
Şi-n suflet chin mereu adun.

Ceea ce la-nceput simţeam,
- Iubirea plină de văpăi...
Tot arunc pe-al vieţii geam,
Căci vreau să uit de ochii tăi.

Înflăcăraţi, plini de pasiune,
La început seducători,
Acuma-s plini de agresiune
Doi ochi frumoşi, nepăsători.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce e amintirea

Pe pat de frunze arămii
căzute dintr-un stejar,
Dormeam când eram copii,
având luna felinar.

Era o toamnă târzie,
în noi încolţea iubirea,
Pădurea era pustie...
Ce dulce e amintirea!

Având frunzişul aşternut
priveam cerul plin cu stele.
Iubirea tu ai început
culcată-n braţele mele.

Erai dulce şi suavă
fecioară nevinovată.
Legănaţi parcă de-o navă,
noi petreceam noaptea toată.

Toamna ne-a girat iubirea,
martoră ne-a fost chiar luna,
Cerul ne-a dat fericirea
s-o avem întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu te-am făcut să crezi că eşti altul

şi te-am înlocuit pe tine cu tine
pe cel ce îl ştiam
cu cel ce îl visam
aveam un fel de teamă
să nu pierd ţărâna de care mă legasem
şi când nu puteam să îmi stăpânesc verticalitatea
plecam
acolo unde a început totul
la marginea lumii

ştiu ce vei spune
că povestea noastră e îngrămădită într-un trecut banal
că tu ai fost cum ai fost
pentru că nu am însemnat nimic
şi că ai dormit în fiecare noapte visându-ţi femeile
dar eu ştiu că nu e aşa

mereu am inventat oameni care m-au iubit
să mă poţi crede măcar o secundă
mereu am pozat zâmbete largi
cât să îţi imaginezi distanţa
dintre noi
cum se întâmplă şi acum
când îmi laşi un răspuns rece
şi aştepţi să scriu un poem
despre tine

mmm
despre tine am scris mii de poeme
pentru că îţi ştiu fiecare neajuns
al inimii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme se nasc

Poeme se nasc şi nicicând nu mor,
Din gânduri o mie bine aşternute,
Din dragoste pură şi lacrimi ce dor,
Poeme se nasc, sublime, tăcute.

Cel care simte în suflet iubirea
Ş-apoi o transpune în versuri pe foi,
Acela-i ce poartă veşmânt nemurirea,
Prin versul ce-a curs din inimă, ploi.

Poemul mi-a fost amantă, soţie,
Am trăit iubirea, mi-a fost şi trădată,
Mereu cât trăiesc respir poezie,
Poeme se nasc şi nu mor niciodată!

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu se piardă dragostea în van

S-a rupt din sufletu-mi o parte,
Cerul s-a despărţit în două,
Atunci când ai plecat departe
Cu lacrimi a-nceput să plouă.

Mi-ai spus că-i ceva temporar,
Şi c-ai să te întorci, iubire,
Acum te văd din ce în ce mai rar,
Îmi eşti uşor o simplă amintire.

Se-ntuneca totul în jurul meu,
Zilele mi se prefac în nopţi,
Îngenunchez, îl rog pe Dumnezeu,
Chipul tău în calea mea să-l scoţi.

- Cerul să ne fie al dragostei tavan
Şi stelele sclipirea din priviri,
Să nu se piardă dragostea în van,
Să nu ne pierdem noi în amintiri.

Autor: Răzvan Isac 10-03-2015

poezie de Răzvan Isac (10 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că mâine...

Şi ştiu că mâine am să mor,
Şi nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-aţi fost prieteni dragi
Nu mă veţi plânge la mormânt,
Ci-mi veţi aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viaţa 'napoi s-o am.

Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereţi,
Să preţuim clipele noi,
Să fim ca altădat', ştiu, vreţi!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutaţi în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Aşternute toate-n poezii.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ al ochiului

Într-un colţ al ochiului
O lacrimă îmi şade,
E şoapta sufletului
Ce-ntr-un oftat îmi cade.

Şi îmi ajunge la picioare,
Se evaporă-n pământ...
- Of, tu dragostea mea mare,
Cel mai de preţ legământ!

S-a încheiat un vechi amor,
S-a mai pierdut înc-o idilă,
De-acum mereu îmi va fi dor
De chipul tău, dulce copilă.

De te-am iubit? - Îţi spun că da,
Şi încă arde-n mine amorul,
Căci viaţa mea a fost a ta,
Eu m-am ales numai cu dorul.

Am trăit şi clipe minunate,
Am fost odată cei mai fericiţi,
Azi cu valul mării înspumate,
Să pierdem totul suntem osândiţi.

poezie de Răzvan Isac (27 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul soare, fiica Lunii

Măreţul Soare avea un fiu,
Măreaţa Lună o fiică,
Încă de când cei doi se ştiu
Iubirea lor se tot complică.

Captivi mereu în timp şi spaţiu
Ursiţi să nu se întâlnească,
Sunt prinşi într-un amor nesaţiu,
Destinele să nu-şi unească.

Dară poate, cine ştie
Şi într-o măreaţă zi,
O minune va să fie
Şi cei doi se vor uni.

Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Şi-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.

Imensul gol ce-i despărţea
Reuşi-vor să-l străbată,
Şi veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.

Să se schimbe sensul vieţii,
Dragostea să n-aibă margini,
Şi din densitatea ceţii
Să se scrie alte pagini.

Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forţă colosală.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl către fiu

Vremurile-au scos la lumină tot ce-i mai rău.
Am întreţinut în zadar prosteşti speranţe,
Iar acum, când îl priveşti de sus pe tatăl tău,
Vezi, desigur, un om banal în orice circumstanţe.
Deşi nu mă suspectezi de inteligenţă
Şi te indispun glumele mele, ia seama,
Aminteşte-ţi când eşti prea plin de exigenţă:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

În ciuda tuturor gafelor pe care le-am făcut
Şi-n ciuda tuturor păcatelor – care nu m-au evitat,
A cusururilor pe care le voi fi avut,
Acest fapt rămâne limpede şi-adevărat
Şi-n apărarea mea mereu va sta.
Nu uita, te implor, ia bine seama,
Orice-ai gândi pieziş sau judeca:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

Chicoteşte pe-nfundate-n spatele meu
Privind pălăria, cravata sau bieţii mei saboţi.
Pe judecata mea să nu dai niciun leu.
Zâmbeşte când îmi asculţi părerile, cât poţi.
Spune, dacă-ţi place, că-s absurd şi-un pic nebun.
Dar, în pofida tuturor greşelile mele, ia seama,
Ţine minte toată viaţa ta ce-ţi spun:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

De când eşti pe lume – ani şi decenii, zile şi luni –
Ai avut parte de veghea ei, continuă şi-ntreagă;
De-o mână blândă alungându-ţi ai grijilor tăuni,
Iar iubirea ei te-a-nsoţit în lumea largă.
În fiecare zi şi-n fiecare noapte
Un înger te-a adorat, ţi-ai dat bine seama.
Deci, aminteşte-ţi că măcar o dată am avut dreptate:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

poezie de Edgar A.Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!