De v-am greşit, vă cer iertare

Nu m-am născut pe pajişti de speranţă,
Dar din iubire mi-am creat morfina,
Cu care-am injectat nori de restanţă,
Fiindcă ştiam că nu a mea e vina.

Mi-am croşetat pe suflet toleranţă
Din voalurile viselor vândute,
Ca să nu uit că viaţa-i o balanţă
În care azi şi mâine sunt redute.

Dar uneori prin patimile vieţii
Mi-am pus pe gânduri munţi de răutate,
Şi-n loc de trandafiri am luat scaieţii,
Ca pe-un model, crezând că-mi fac dreptate.

Însă tot eu, mi-am dat apoi sentinţa,
Făcând din lacrimi sute de izvoare,
Şi am făcut un pact cu umilinţa,
Deşi simţeam că sufletul îmi moare.

Orgoliul a venit cu nonşalanţă
Însă cu el să lupt n-aveam putere,
Şi l-am rugat pe Domnul ca-n instanţă
Să-mi ierte visurile efemere.

Am încercat s-ajut după putinţă
Pe cei aflaţi în neagră disperare
Dar nu pentru-a primi recunoştinţă,
Când e uman s-ajuţi pe orişicare.

Aşa sunt eu cu bune şi cu rele,
Şi dacă v-am greşit, vă cer iertare,
Prieteni dragi ai gândurilor mele,
Care mi-aţi fost şi-mi sunteţi alinare!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!