Asupra oraşului domnea o tăcere apăsătoare. Străzile erau goale; storurile cafenelelor şi ale magazinelor, lăsate. Vântul din Sud ridica un praf uscat şi aspru. Platanii ce străjuiesc Strada Gării se stingeau. Toate casele aveau obloanele trase. Huesca părea un oraş interzis.

începutul de la Manejul spaniol de Michel del Castillo (1960), traducere de Marilena Andrei
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Încă nu mi-am format o părere
despre viaţă.
Fiinţele din jurul meu
nu se gândesc
decât la azi şi mâine...
Satul a fost uitat
şi trăieşte după propriile legi...
În pământul sfânt aşează morţii,
iar casele cu obloanele trase
fumegă-n tăcere
singurătatea acestei ierni.
La biserică s-au adunat,
pe neaşteptate,
păsări flămânde...
Aripile cad înzăpezite
de-atâtea mătănii...
Ninge liniştit, dragostea mea!

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa adormită

era cea mai frumoasă fată din oraş
visele ei străbăteau adolescenţii transparenţi
din fluidele cartiere ale oraşului stingher
ea visa şi undeva un adolescent se ridica de la pământ
ca o păpădie
dispărea în scurt timp cu un pocnet sec
de os rupt
în curând
străzile vorbăreţe apartamentele fragile
şcolile ipohondre cafenelele mătăsoase
parcurile lenevoase
erau pustii de adolescenţii transparenţi
lipsiţi de vise ai acelui oraş

într-o zi fata se trezi tuşind
sângele roşu îi păta batista
soarele lumina neputinicios prin geamuri livide
au crezut că e o alergie la ambrozie sau puful
care plutea în acele zile neobişnuite prin aerul veşted
dar fata se stinse
câteva ore mai târziu

în următoarele zile
adolescenţii reapărură în oraş
unul câte unul
materializându-se cu acelaşi pocnet sec
au fost toţi prezenţi
la înmormântarea
celei mai frumoase fete care a visat vreodată
în acel oraş

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii democraţiei

au mâncat secera şi acum trag
de ciocan cu mânie capitalistă
populaţia întinde tristeţea
pe străzile mizerabile pline
de jandarmi mascaţi
şi poliţişti cu melancolie de căţei
goarna funerară se aude-n oraşe
duc drepturile omului la crematoriu
din domicilii liliputane ies
semioamenii pe jumătate robotizaţi
mâncaţi din interior de îndoieli
şi gândacii nedigeraţi
unii stau cu storurile trase
întinşi pe mesele de disecţie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am văzut toate acele oraşe şi sate construite în apă şi alte oraşe mari pe uscat şi drumurile pietruite ce duceau până în Mexic, am fost stupefiat...

citat din Bernal Diaz del Castillo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile oraşului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
îşi fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemişcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde şi nopţi de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş-acum douăzeci de ani, tot pe-aici, prin locurile acestea de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au întors ostaşii noştri biruitori din câmpiile Bulgariei. Rărite erau rândurile, şi steagurile zdrenţuite de gloanţe, dar pe chipurile uscate şi pline de praf ale acelor viteji cari văzuseră moartea aşa de-aproape strălucea ca o lumină dumnezeiască; toată lumea se descoperea cu respect înaintea lor — pe străzile oraşului flori li s-aruncau din balcoane, şi ochii se umezeau de lăcrimi privindu-i, lăcrimi de iubire, de recunoştinţă, de admiraţie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Măgurele (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de lumină, aerul devenea mai aspru şi mai rece şi mai plin de miasme. Unele erau dulci, altele erau iuţi şi neplăcute, altele parcă aveau un parfum tare, de femeie. În locurile atinse de raze, din covorul de frunze se ridicau în văzduh fuioare subţiri de abur, asemenea unor stafii.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urbea cu plopii ca varga

În urbea cu plopii ca varga
Vom face iubito popas
Trăsura la scară şi targa
Vesel hangiul, la el am rămas

Pe seară vom trece prin piaţă
După naramze, ziare şi-un ceai
La fel cum ne ia soarta din viaţă
Galopul nebunilor cai

Să nu te surprindă o urbe
Cu aerul ei sobru, vetust
Plimbarea pe străzile curbe,
Muzeul cu patul lui Procust

Dughene deschise din zori
Obloanele trase la şapte
Trepăduşi pomădaţi cu unsori,
Jupânesele care vând lapte

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

colindă colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase
fantome par casele părăsite
cu hornuri nefumegânde
şi fără acoperişuri
aici nimeni nu e candela să aprindă
nimeni icoanei ce-atârnă în cui
rugi să mai facă
zac mute cărţile roase de şoareci
doar vântul când bate filele-ntoarce
scutură praful
atâta viaţă pe aici a trecut
şi acum e-atât de pustiu
ferestre batante se-aud de departe
cum scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş cu străzile înguste

Oraş cu străzile înguste
Şi ţigănci cu înflorate fuste
Cu birturi unde dorm lângă pahar
Hoţi de găini şi hoţi de buzunar

Cu bunici care se ţin de şale
Şi cu perdele vechi pe la ferestre
Cu fetele bătrâne, fără zestre
Citind anunţuri matrimoniale

Primarul ce mai dă câte-o amendă
Pentru câinii vagabonzi
Ultimii din pudibonzi
Îşi fac din aură legendă

Orăşel cu străzile înguste
Plin de molii şi lăcuste
Cu birturi unde dorm lână pahar
Cerşetori şi ultimul ţepar

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul vântului sălbatic

Ai strâns noduri de-ntuneric într-o-ncrâncenată plasă
De frustrări înghesuite printre ochiuri disperate
Să rămână-n miezul nopţii, în lumina ce se lasă
Pe sub razele de lună, libere şi goale, toate,

Să pătrundă şi să treacă vântul rece printre ele,
Să n-atingă-n zbor strânsura ce le-nchide-n colţ de lacrimi
Înroşite de rugina picăturilor de stele,
Toate - moarte şi căzute, toate - prefăcute patimi.

Trece-ntr-o vâltoare vântul, într-un şuier de blesteme,
Printre nodurile tale, plasă vrednică de milă,
Înnodată în tăcere, chinuită de dileme,
Verde-n mucegaiul nopţii, neagră sub a Lunii silă,

Rupe-a sârmelor strânsoare şi la calcă în picioare
Într-un dans nebun, sălbatic, ca în nopţile acele
Când se-arată prin poiene, goale şi atrăgătoare,
Dintr-o lume-ntunecată, nălucirile de iele.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!