Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Radu D. Rosetti, autorul prozei din "Sala paşilor pierduţi"

- Ei, unde vă e avocatul?
Întreabă Curtea pe doi muţi.
- S-a rătăcit, spune aprodul,
În sala paşilor pierduţi.

epigramă de N. Mihăescu-Nigrim (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai răspândit, "tu", în lucururi şi în mine, caldă, numai graţie şi farmec.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah? O coincidenţă, privită din afară, nu e decât "curioasă"; trăită, e năucitoare, te îngheaţă. Ce păianjen nevăzut a ţesut pânza asta, de care mă simt prinsă, de care nu mă pot dezlipi, orice aş face?

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul...

citat celebru din Cella Serghi
Adăugat de Ade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţ

Se căutaseră o viaţă,
Când s-au găsit erau "trecuţi",
I-a despărţit o dimineaţă
Din sala "paşilor pierduţi".

epigramă de Carmen Mihuţescu din De la croşetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să înţelegi că tăcerile dintre noi sunt mai nesănătoase decât toate prostiile pe care ni le-am putem spune.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melc, melc, codobelc, nu te du la Dunăre...

Doamne, ocroteşte pământenii!

melc melc codobelc
în săptămâna patimilor e plin
râul lacrimilor plâng neîncetat românii
că i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
scoate coarne boureşti şi te du la baltă şi bea apă
caldă nu te du la dunăre că apa-i prea tulbure apele
s-au umflat apele au turbat ia-ţi casa-n spinare şi fugi peste
hotare unde cerul îţi dă ploi şi viaţa-i fără nevoi (!?) că
la noi în ţară vieţile-s ca aţa valurile-s ca gheaţa spală
digurile de te-apucă frigurile pomii sunt în floare
apa-i pe ogoare casele cad la pământ parcă-s
suflate de vânt plâng neîncetat românii că
i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
ia-ţi casa-n spinare şi fugi peste hotare...
melc melc codobelc.

poezie de Mihai Cucereavii (18 aprilie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sala paşilor pierduţi

Se-ntreabă bieţii inculpaţi,
Când cheltuiesc enorme sume:
Pe cine s-angajeze-anume
Să-i apere de avocaţi?!

epigramă de Sorin Beiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai era pentru mine decât un personaj de operetă, convenţional, ridicol, din fauna din care pornisem şi eu şi de care mă simţeam ruptă definitiv.

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casele ţăranilor români...

La casele ţăranilor români
Pe care veşnicia nu-i mai iartă
O instituţie se cheamă poartă
Prin care intră numai... cei stăpâni.

Diverse vietăţi mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureş, ca-n curtea sa.

Şi poarta-i cea mai mare bogăţie
Ea costă cât un sat din alte părţi
Bibliotecă pare marii cărţi
Din care afli tot ce se mai ştie
Şi poţi s-o treci pe cosmicele hărţi
Miroase a om, a lemn, şi-a veşnicie.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt sărat, care mi-a amintit iar de Constanţa, m-a oprit în loc. Ca o linie puternică la orizont, mi-a apărut marea, imensă, verzuie ca jadul şi umflată ca o respiraţie uriaşă. Am privit cu ochii deschişi, însetaţi, dornici s-o cuprindă toată. Era o lumina involtă şi un aer limpede şi tare, pe care mi se părea că l-aş putea pipăi. Parcă niciodată nu fusese furtună. O pulbere de aur aprins juca între cerul înalt şi marea grea.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai copiii au dificultăţi mai mari decât ei.

Cella Serghi în Mirona
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii poartă lumea în spinare

Trece noaptea ca un hoţ călare
Peste casele săracilor în fugă
Îngenunchează schitul pentru rugă
Monahii poartă lumea în spinare

Am avut un plan ambiţios
Şi pe care astăzi îl depun:
Când pătrunde frigul pân-la os,
Şi mai scrii şi versuri, eşti nebun!

Spânzură lumina în lămâi
Ghemuite visele în pat
Vestitorii lumile străbat
Tu cu dimineţile rămâi

Am trecut prin viaţă ca Gavroche
Ataşat de-aceeaşi baricadă
Aşteptând ca anii mei să cadă
Fiecare, trist ca un reproş

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au regăsit în sala paşilor pierduţi.

paradox aforistic de David Boia (30 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura are toate îndrăznelile, numai noi suntem convenţionali şi laşi.

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa mea de acum e viaţa mea.. Fără dragostea mea petru tine, nu mă mai închipui în viaţă decât în stare de demenţă, poate... Să trăiesc fără să te iubesc ar fi pentru mine ca şi când nu aş mai simţi căldura soarelui, umezeala apei, şi totuşi aş trăi... Vreau să te iubesc pentru totdeauna, nu vreau să mă despart de sentimenul meu. Cred că ăsta-i motivul pentru care nu vreau să mor.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mulţumi încă o dată de buna găzduire şi de poveţele cele folositoare şi după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălţă altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în braţe copilaşul şi toiagul în mână şi o porni iarăşi la drum. Merse, merse, prin nişte câmpii numai de nisip; aşa de greu era drumul, încât făcea doi paşi înainte şi unul înapoi; se luptă, se luptă şi scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin nişte munţi nalţi, colţoroşi şi scorboroşi; sărea din bolovan în bolovan şi din colţ în colţ. Când ajungea pe câte un piept de munte şes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; şi după ce se odihnea câte niţel, iar o lua la drum, şi tot înainte mergea. Glodurile, colţii de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii şi coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie să vă spun că munţii erau nalţi, încât întreceau norii, şi pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia să sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci şi ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la nişte palaturi. Acolo şedea Soarele.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să-mi închipui, mergând pe anumite drumuri, că le-am însemnat, le-am semănat cu coji de portocale, ca să nu le uit.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!