Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile oraşului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
îşi fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemişcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde şi nopţi de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merge pe jos

până-n centrul oraşului
să ducă parfumul ei
care te ameţeşte care
te vrăjeşti şi-ţi ia
minţile înfierbântate
de gânduri şi pofte ascunse
în adâncul fiinţei
merge cu piciorul ei frumos
lângă piciorul ei şi mai frumos
tocurile înalte o fac şi mai înaltă
atrăgătoare cât să cazi în ispită
de câte ori o vezi
sau te gândeşti că ar merge
alături de tine până
la capătul lumii
puţin mai departe de centrul oraşului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş portuar

Hei, tinere marinar,
Uită apele marine!
Hei, tinere marinar,
Hai cu mine!

Vrei coniac
Sau vin parfumat?
Te iubesc, vino-ncoace.
Hai, vino la mine-n pat!

Lumini calde, tinere marinar,
Cearşafuri albe-n care să înoţi.
Pământ solid, tinere.
Albe şi sălbatice nopţi!

Hei, tinere marinar,
Uită pustietăţile marine.
Frumuşelule, hai cu mine!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului nostru au apărut astăzi 86 de tancuri, care, cu siguranţă, îi vor ajuta pe cetăţeni să ajungă mai repede acasă.

aforism de Ninus Nestorovic, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există apartamente din suflet care au o vedere nemaipomenită; de la ferestrele acestora poţi vedea dincolo de râul morţii, şi în interiorul oraşului strălucitor care este şi mai departe de el; dar cât de des sunt neglijate aceste apartamente în favoarea celor de mai jos, care au ferestre ce îţi oferă priveliştea pământească.

citat din Henry Ward Beecher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeriful oraşului

Când consumul de alcool a fost interzis în restaurante,
Partizanii Prohibiţiei m-au numit Şeriful Oraşului –
Şi asta pentru că pe vremea când mai eram beţivan,
Înainte să fi apucat calea bisericii, am ucis un suedez
Lângă joagărul de la Crângul Arţarilor.
Ei doreau un bărbat teribil,
Sever, drept credincios, puternic, curajos
Şi, mai ales, duşman al saloanelor şi al beţivilor,
Care să instaureze legea în oraş.
Mi-au făcut cadou bastonul
Cu care l-am lovit pe Jack McGuire –
Înainte ca acesta să scoată arma şi să ucidă.
Prohibiţioniştii şi-au cheltuit degeaba banii
Ca să-l vadă spânzurat, pentru că am apărut
Într-un vis unuia dintre cei doisprezece juraţi
Şi i-am dezvăluit secretul întregii poveşti.
Paisprezece ani de puşcarie era un preţ cinstit pentru fapta sa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine
pentru ultima oară...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateistul oraşului

Tineri care dezabateţi doctrina
Imortalităţii sufletului,
Eu, cel care zace aici, am fost ateistul oraşului,
Volubil, contondent, versat în argumentele
Evoluţionismului. Dar trecând printr-o boală lungă,
Tuşind să-mi dau sufletul, am citit
Upanishadele şi poezia sublimă a lui Isus.
Şi ele au aprins flacăra speranţei şi a intuiţiei,
Şi a aspiraţiei pe care Umbra
Care mă conducea iute prin cavernele întunericului
Nu a putut să o stingă.
Luaţi aminte, voi care locuiţi exclusiv în raţiune
Şi gândiţi numai folosind uneltele logicii:
Imortalitatea nu este un dar,
Imortalitatea se obţine;
Şi numai acei care luptă din greu
Pot să o dobândească.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gunoiul oraşului

La noi problemele-s mai mici,
Gunoiul se ridică, dacă
"Ghiaurii" ce trăiesc pe aici
Mai au din ce şi pot să-l facă.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului mut

trec pe străzile oraşului mut
seara şi-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase şi pline de fast
dar orăşenii le ignoră grăbiţi

mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la fiinţe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă

în umbra cosmicei porţi de argint
îmi simt ridicarea telurică a paşilor
de trupu-mi vibrează-n asfinţit
la marele tău sărut din cumpăna gurii

şi niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin ţeava unui crin
îmbătat de parfumul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

E o linişte desăvârşită
pe străzile oraşului adormit.
Şi eu păşesc grăbit în luminile difuze,
urmat de loiala mea umbră.
Vântul îmi zgârie faţa
cu adierile lui reci când trec
prin faţa barului pe jumătate gol,
de unde se aude un sunet vag
de muzică.
Unde o fi războiul acum,
pierdut în atâta calm?
Ajung în casa cufundată-n somn,
şi mă bag lângă tine în pat
şi-ţi sărut toate locurile care te dor.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minerva Jones

Eu sunt Minerva, poetesa oraşului,
Hăulită, batjocorită pe stradă de toţi neciopliţii
Pentru trupul meu greoi, ochii saşii şi mersul legănat.
Totul s-a petrecut când "Măcelarul" Weldy
M-a capturat după o urmărire brutală,
Abandonându-mă apoi în soarta mea cu doctorul Meyers;
Şi am alunecat în moarte, amorţind de la picioare în sus,
Ca cineva care intră adânc, apoi mai adânc într-un curent de apă rece ca gheaţa.
Se va duce cineva la ziarul oraşului
Şi va alcătui o carte din poeziile pe care le-am scris? –
Sunt însetată de dragoste.
Sunt flămândă de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

C. C. Baxter: Pe 1 noiembrie 1959, populaţia oraşului New York era de 8.042.783. Dacă oamenii ar fi aşezaţi unul după altul, cu o înălţime medie de 1,70 m, s-ar întinde din Times Square până la marginea oraşului Karachi din Pakistan. Ştiu lucurile astea pentru că lucrez la o firmă de asigurări, "Consolidated Life of New York". Suntem în top 5 al companiilor de acest gen din ţară. La noi lucrează 31.259 de angajaţi, adică un număr mai mare decât cel al populaţiei... din Natchez, Mississippi. Lucrez la etajul 19.

replică din filmul artistic Apartamentul (15 iunie 1960)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea un început

de sfârşit şi ţinea mult la el
nici nu-l afişa în public
era ca o iarnă humoreană
cu zăpadă grea pe străzile
oraşului cu degetele îngheţate
în moldova se termina subit
acest sfârşit
care mai mult era un început
de lepră şi războaie
şi mă uitam sfios adunând
dureri în colţul buzelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jim Brown

În timp ce îl duceam de căpăstru pe Dom Pedro,
M-am prins de criteriul care împarte rasa omenească
În oameni care sunt pentru cântecul "Curcan în paie" sau
Pentru "Există o fântană plină cu sânge" –
(Obişnuia să le cânte Rile Potter la Concord);
Pentru poker sau pentru predicile preotului Peet despre pământul sfânt;
Pentru imagini stranii sau pentru simpla vopsire a gardului;
Pentru şorţ sau pentru lecţii de canto;
Pentru oameni sau pentru bani;
Pentru popor sau împotriva lui.
Asta-i tot: preotul Peet şi Clubul Purităţii Sociale
Condus de nevasta lui Ben Pantier
Au mers la Consiliul Oraşului
Şi au cerut să mi se dea ordin să-l mut pe Dom Pedro
Din grajdul lui Wash McNeely de la marginea oraşului
Într-un grajd aflat dincolo de graniţa ţinutului;
Motivul: armăsarul era un atentat la morala publică.
Well, Ben Pantier şi Violonistul Jones au salvat ziua
Considerând acţiunea drept o condamnare în anticipaţie mânjilor.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda Portului Cenuşiu

Alergau continuu pe străzile oraşului portuar,
Se căţărau curioşi pe puntea navelor de la chei;
Ceaţa, albă şi rece, venită dinspre estuar
Nu fusese niciodată mai rece şi mai albă decât ei.
"Hei, Starbuck, Pinckney şi Tenterden, e mare deranj!
Fuga la şalupele voastre, adunaţi întregul echipaj,
Împânziţi golful, căutaţi până-i găsiţi pe prichindei."

Era un motiv de teamă! În mijlocul acelei zile ceţoase
Barcazul acostat la debarcaderul dărăpănat, plin
Cu copii care se jucau, răpit de curenţii mareei joase,
S-a dezlipit de dană şi-a dispărut în norul pufos, opalin,
Derivând spre larg, inaccesibil auzului şi vederii –
Luând cu ea treisprezece copii ai durerii
În hulpava imensitate-a golfului, mării vecin!

Un căpitan cu chipul dur, "Domnul aibă-n paza lui pe toţi!"
A spus, "Acel barcaz nu va mai pluti la mareea-naltă!"
Nevastă-sa a răspuns, "Fetiţa nu va auzi strigarea MEA, socoţi,
Oriunde-ar fi acum, pe mare sau pe lumea-ailaltă?!"
Şi-a strigat c-o voce tremurătoare şi-ascuţită, pradă disperării,
Sălbatică şi stranie, ca ţipetele păsărilor mării,
S-a cutremurat mulţimea strânsă-acolo, înfiorată.

Tăcut, s-a prăvălit ceaţa ascunzând marinar de marinar,
Ascunzând cerul de mare şi marea de oamenii vineţi:
Se-auzeau doar respiraţiile-n aerul înfrigurat, polar,
Clipocitul apei şi scârţâitul vâslelor în furcheţi.
Au simţit apoi o adiere dinspre văile pline de poteci,
De pajişti năpădite de trifoi, de pietre cenuşii şi reci,
Dar niciun semn de la cei pierduţi, fetiţe şi băieţi.

Nu s-au mai întors. Dar se spune că oricând
Se lasă ceaţă densă peste reciful de lângă port
Pescarii-n căutarea macroului reduc velele până când
Un sunet cunoscut le-aduce-n inimi pace şi confort,
Vocile copiilor care pe barcazul fantomă se joacă încă,
O umbră-ndepărtându-se mereu în negura rece şi-adâncă
Pe apele care-şi ascund comorile dincolo de orizont.

E-o poveste naivă spusă de-un marinar lipsit de minte,
Genul de temă care-i oferă poetului leneş un anume avantaj;
Totuşi, când, insinuantă, pâcla Îndoielii prinde să ne-alinte,
Iar noi ne-apropiem de ţărmurile Vârstei, pierzându-ne-n peisaj,
Auzim dinspre ţărmul mut şi-nceţoşat apropiindu-se de fereastră
Vocile copiilor care-au dispărut demult din viaţa noastră,
Îmbiindu-ne sufletele spre-un loc liniştit de-ancoraj.

poezie de Francis Bret Harte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orăşelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orăşelul marinarilor vântul plimbă
Şoaptele melodice furate de pe navele din radă şi schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient luceşte ca un pescăruş,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuş,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemişcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orăşelul marinarilor se găsesc de toate
Şi marinarii cumpără sau vând ce-au adus din ţări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moţ,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenţi şi pantofii celor morţi.***

Se-aud ţipetele păsărilor mării şi-acorduri voioase
De-armonică, şi vocea cântăreţilor de la baruri şi terase –
Cântecul vântului şi cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai ştiu.

Am avut un vis în orăşelul marinarilor – zadarnic, naiv şi desuet –
Despre nave, oameni şi zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăşi,
Doi foşti colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăşi.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orăşel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a oraşului respectiv unde navigatorii îşi faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri şi-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foşti coechipieri. Era un loc unde se simţeau "acasă" după un lung şi dificil voiaj.

** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigaţie vopseau şi încă mai vopsesc coşurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coşuri puneau şi logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai uşor de reperat într-un port aglomerat.

*** "Pantofii mortului": când un marinar îşi pierdea viaţa pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan şi banii obţinuţi se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s în ordine

În inimă-mi pâlpâie-o durere – nu ştiu de unde vine,
E ceva legat de mare, de cerul nopţilor senine
Sau poate de o stea, oricum, cam de aşa ceva;
Poate de vârtejul fulgilor de nea, de vântul care-i va împrăştia

Sau de tangajul şi de ruliul unui velier pe mare,
Care, evadat din acvatoriul portuar, se pierde-n zare
Luând dis-de-dimineaţă cap compas spre-nceţoşatul vest,
Cu velele zburător şi rândunică-n aşteptarea unui zbor celest;

Se-aude parc-o caterincă schiţând vioi o melodie,
Un cor de voci îndepărtate, un tremolo de bucurie;
În aer intervine-un fior de frig, ca atunci când, senzorial,
Te-apropii de-un iceberg înalt cât catargul principal;

E-un scârţâit de greement în noapte ca un plâns,
Scos de-o scoabă, de pânzele-ntinse sau de şcotele legate strâns.
O, Doamne! Aş da tot ce am ca să plutesc din nou
Pe marea cu vânturi mari, cu ninsori bătându-mi în hublou,

S-aud în noapte, clar, acel strigăt pe-oceanul luminat de vele,
"Toate-s în ordine, iar luminile de poziţie strălucesc ca nişte stele!"

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horn

Singur sub paloarea soarelui la asfinţit,
Păr negru ridicat de vânt, o umbră zveltă stând încremenită –
Este puţin rece jos lângă zidulul oraşului, un pic de singurătate.
Sunt un horn care tânjeşte să zboare.

Cu capul coborât, scrutez şanţul lung,
Apa gata să se reverse, şerpuind astfel de mii ani.
Pe mine oare cine m-a întemniţat?

În fiecare după-amiază privesc în sus
La urmele albe lăsate de nori pe cer.

Mi-e dor să călătoresc departe;
O! acel fluviu lung, acei munţi albaştri!
Dacă-aş putea vâna norii ca un cocor sălbatic
Sau dacă-aş fi măcar o infimă particulă de praf...
Dar sunt numai o umbră aruncată jos, pe zidul oraşului –
Aducând însingurare celorlalţi.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima oraşului

În inima oraşului
Blocurile păreau nişte imense lumânări
Care celebrau căderea nopţii de mozaic
Pe arterele nepătrunse de vise

Eu şi femeia din lacrimi
Ne desfăşuram viaţa
În faţa marelui ecran celest
Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine
Timpul ne era dator cu o întâlnire
În care să schimbăm lumea
După bunul plac

Voiam să o invit la cină
Să fie martora sentimentelor mele
Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt
Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte
Şi să ajungem poeţi
Cu acte în regulă

În palmele mele
Într-o iarnă feerică
Băteau două inimi
Într-un glob de cristal

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!