Colind

colindă colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase
fantome par casele părăsite
cu hornuri nefumegânde
şi fără acoperişuri
aici nimeni nu e candela să aprindă
nimeni icoanei ce-atârnă în cui
rugi să mai facă
zac mute cărţile roase de şoareci
doar vântul când bate filele-ntoarce
scutură praful
atâta viaţă pe aici a trecut
şi acum e-atât de pustiu
ferestre batante se-aud de departe
cum scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică şi roşie
gar-gară
aş spune
aici peronu-i pustiu
şi doar vântul rostogoleşte
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
ştiu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
şi apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aştept
fantome se pierd sub valul de ceaţă
dă-l dracu de tren
că nici nu opreşte
trag aer în piept
deja e dimineaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul meu

la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
acelaşi glas venit din vremuri
de demult

la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
şi-l ascult

la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

ninge afară
e ger şi viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...

peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
şi te învăluie atâta noapte...

poate se va opri şi-n astă gară
uitată şi ninsă
plină cu fum de ţigară
şi-ai să te urci fără să ştii
unde-o să mergi şi cât timp...

în trenul ce poartă iluzii
cât viaţa biletu-i de scump

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit afară cum ninge

mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul ce-mi intră până la oase
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe
departe...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin colindătorii

Un altfel de Crăciun
Şi plin de aşteptări
Stă cuibărit de-acum,
Acolo-n depărtări...
Zăpadă nu mai e,
Iar vântul suflă lin,
Însă ce frig îmi e...
Colindatorii vin...
Ei vin cu stele-n piept
Şi soarele-n priviri,
Cred că de mult i-aştept,
Nu, nu sunt năluciri...
Se-aşază-n poartă, cântă
Frumosul lor colind,
Auzul îmi încântă
Şi de miraj mă prind...
Cu braţele-ncordate
Şi de speranţă, pline,
De dor, de libertate,
De adevăr, de mine...
Da, vin colindătorii,
Cu soarele pe cer,
Se trag deoparte norii,
Să picure un ler!
Şi picură întruna,
Un ler, sau doi, sau trei,
Iar eu îi prind cu mâna
Şi mă-nfăşor în ei!
De va rămâne unul
Care nu vrea să cadă,
Acela-i chiar Craciunul
Ce vine cu zăpadă!
Neaşteptat, va ninge,
Ne va albi cu ler,
Pe frunte ne-o atinge
Şi cu un pic de ger!
Da, vin colindătorii,
Isus vine şi el,
De sus, în timp ce norii,
Se scutură niţel!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici atunci când vântul

Nici atunci când vântul
îmi bate în geam
nu am curaj să-i strig -
pleacă

Aici totul se topeşte
într-o picătură de tăcere
şi paşii cuiva
tac în livadă.

Priveşte
pe aici au trecut oameni
şi au putrezit sălcii
iar acum
ce zăpadă

poezie de Kazimierz Swiegocki din Poezje wybrane (11 februarie 1960), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Fie furtună, fie ploi
În zbor trec zile peste noi,
Mama îşi poartă steaua-n vis
De dragul puilor cuprins.

I-aprindem candela de dor
Când părăsim al ei pridvor,
Ca pasărea cu aripi frânte
Rămâne mama făr' cuvinte.

La anii care o cuprind
Facem în juru-i cu drag zid
Din crini şi gesturi minunate,
Izvoru-i ducem mai departe.

O invităm să aibă-n gând
Să n-o vedem nicicând plângând,
Să lase amintiri şi ploi
Şi să se mute doar la noi.

O doare sufletul când spune:
Aici mi-au fost rugile bune,
Aici pe voi eu v-am crescut,
Iubirea mi-am pus în mormânt.

Veniţi mai des, zilele trec,
De lângă voi n-aş vrea să plec,
Dar dacă Domnul mă îmbie,
La piept vă-adun din veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât te bazezi pe minte îţi trăieşti viaţa ca cel mai neputincios sclav! Tu unde eşti acum? În trecut, plecată cu gândul la vindecarea altor gânduri, definite tot de pungaşul sabotor "traumă", sau eşti Aici? Doar fii aici şi nu lăsa gândul să-l invadeze pe Aici, aceasta nu este fericirea eternă, ci aceasta eşti tu, preafericirea fericirii în eternitate. Asocierea cu gândul te face o persoană, o mască pe care nimeni şi nimic nu o poate vindeca de fals. A ÎNŢELEGE ASTA, ESTE REMEDIUL SUPREM!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Sărbători cu gânduri bune
Cu miros de cozonaci
Oamenii-ncep să se-adune
Pregătesc nuci şi colaci.

Căci le vin colindătorii
Datina să o respecte
În Ajunul Sărbătorii
Clipele vor fi perfecte.

Glasul cristalin răsună
Contopit la unison
Îngerii încet se-adună
Ajutându-i c-un ison.

Vrăjiţi, oamenii ascultă,
Emoţia îi cuprinde
Ruga-ncet devine artă
A trăirilor profunde.

Asta-i datina română
Respectată din străbuni
Colindătorii se adună
La case cu oameni buni.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea...

Visând la prinţul ei,
O fată singură stătea
Ea vede tot, dar nimeni, din jur,
N-o observă=a.

Ea caută un om
Nu palate şi argint, nicidecum,
Ci un om prezent
Lângă ea: aici şi acum.

Strada plină de oameni era...
Fata singură stătea
Dar nimeni, dar nimeni
Nu observă, că aici este
Şi ea.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n timp

Tac şi tac în liniştea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează uşor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neştiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neştiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viaţă numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare linişte albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca mă plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înfloreşte iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit...
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e casa mea

aici trăiesc
aici mă împiedic de iluzii
aici iubesc
până când mi se face rău
de atâta bine
aici devin prizoniera
propriei nebunii
şi învăţ să mă ridic
analizând toate segmentele grele
când albul şi negrul
se împletesc
la marginea unui strigăt
aici vine Isus
să mă întrebe de mine
când urlu din toate puterile că
nu sunt
poezia e casa mea
puteţi înţelege
aici nu am garduri
să plâng copacii trădaţi
de fiecare scândură
aici nu mi-e ruşine
să aşez sentimentele
pe o coală albă
şi să tai cu o linie oblică
trecutul
aici mă simt
eu
pentru o viaţă
trăită

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!