Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!