
Oraș cu străzile înguste
Oraș cu străzile înguste
Și țigănci cu înflorate fuste
Cu birturi unde dorm lângă pahar
Hoți de găini și hoți de buzunar
Cu bunici care se țin de șale
Și cu perdele vechi pe la ferestre
Cu fetele bătrâne, fără zestre
Citind anunțuri matrimoniale
Primarul ce mai dă câte-o amendă
Pentru câinii vagabonzi
Ultimii din pudibonzi
Își fac din aură legendă
Orășel cu străzile înguste
Plin de molii și lăcuste
Cu birturi unde dorm lână pahar
Cerșetori și ultimul țepar
poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Poezia mea seamănă cu un tren deraiat
iar călătorii
cu gurile pline de țărână
își mestecă din plin neputințele
sub grămada de materie sfărâmată
dorm visele absurde
cai ce zboară deasupra stâlpilor de telegraf
și iubiri imposibile devenite realități
mai departe de vise
sunt străzile înguste
pe unde se plimbă
presupușii fericiți ai acestei lumi
poezia mea e o mare dezamăgire
vine dintr-un trecut războinic
și se împotmolește
în aceleași false obiceiuri
are răni nevindecate
și strigăte lungi
cât o noapte de iarnă
unde zăpezile cresc nepermis de mult
iar povestea unui întreg
format din,, tu și eu''
ce se țin de mână printr-o cetate veche
rămâne doar o poveste
pentru că visurile noastre
nu au fost niciodată identice
eu te visam pe tine
dar tu îți visai femeile ocazionale
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acești indezirabili se adunau aici din cele patru colțuri ale lumii romantici decepționați și visători inveterați, aventurieri înrăiți și hoți și rătăceau pe străzile înguste ale bătrânului oraș sau se strângeau în pâlcuri în cele două porturi ale orașului; când ancora câte un vapor, îl asediau ca pe o fortăreață, cu speranța de a găsi de lucru. Dacă izbuteau să facă rost de ceva bani sau de ceva mâncare, într-un fel mai mult sau mai puțin cinstit, se simțeau cei mai fericiți oameni de pe pământ.
Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căminul studențesc de fete (ultimul vers după Marin Sorescu)
E locul unde dorm copile,
Timide sau extrem de-abile,
Unde trăiești câte-o idilă,
Dar și "un loc pentru... prăsilă".
epigramă de George Budoi din Aforisme și epigrame despre Profesori, Studenți și Elevi (22 septembrie 2012)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pahar după sticlă
pahar lângă pahar de vin
trag ca un secretar general
adjunct torn aproape de soția
care ridică pahar după pahar
mihaela, dragostea mea
termină sticla ei de vin
filmat de cineva răutăcios
pentru discreditarea organizației
mă urc la volan
și pornesc infracțiunea
odată cu prima călcare a pedalei
țin volanul greu în mână
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
După anunțuri matrimoniale
Compătimesc pe-aceia care
Bătrâni fiind, vor să se-adune
Și-și iau neveste din ziare
Când au uitat la ce sunt bune.
epigramă de Eugen Albu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Purificare
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.
pe ulița indiferenței au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile și turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
în calendarul vieții mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag și curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Părea tărâmul de dincolo de viață, unde un vânt de legendă, ne face povești, într-o zi... Adâncurile fără fund ale spațiului lasă văi înguste, punând bariere invizibile și indivizibile întoarcerii către ieri.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama lor la toți! (Pamflet la adresa PSD-istului Victor Socaciu, parodie după melodia lui "Mama lor")
De pe vremea lui Cârmaciu,
Înjura așa Socaciu:
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Da-njura numai de formă
(Ca acoperit cu normă?):
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Criminalul Iliescu
L-ampușcat pe Ceaușescu;
Ăla hoț, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Cică-n Revo'-ar fi "luptat",
I-au dat și certificat;
Ăia hoți, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Cum Socaciu-i ipocrit,
PSD-ist a devenit;
Ăia hoți, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Un partid de comuniști
Și-nțesat cu securiști.
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Cum primit-a sinecuri,
S-a lăsat de-njurături;
Ăia hoți, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Din Socaciu cântărețul,
A fost consul, iubărețul;
Ăia hoți, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Nu mai este rău de gură,
Și deloc nu mai înjură;
Ăia hoți, ăsta hoț,
Mama lor la toț'!
Pleacă ai lor de la putere?
Alții-ai lor vin iar la miere.
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Pleacă-ai lor sau vin ai lor,
Noi tot slugi la dumnealor.
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
"Dumnezeu dac-ar veni"
Ăștia iar l-a răstigni.
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Vai de tine țărișoară,
Tare rău te mai furară!
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
Ieși române la "atac",
Că-altfel ăștia-ți vin de hac!
"Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți!"
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (24 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Băncile lui Funar
De când stârpim ai țării hoți
Și ne gândim la viitor,
E parcul plin de "patrioți"
Ce noaptea dorm pe tricolor.
epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsați-mă azi să dorm mai mult
Lăsați-mă să dorm mai mult,
patul mă tot strigă,
în vreme ce îndatoririle-mi bat la ușă.
Lăsați-mă să dorm mai mult
pentru că ochii mei obosiți au nevoie de odihnă,
lăsați-mă să visez mai mult.
Lăsați-mă să dorm și să mă odihnesc mai mult,
permiteți acestei zile să fie una deosebită,
când reușesc să-mi alint trupul.
Lăsați-l să stea întins fără griji,
fără termene limită și lucruri care trebuie făcute,
fără apeluri telefonice, internet și TV.
Lăsați-mă azi să dorm mai mult.
poezie de Elizabeth Padillo Olesen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pahar cu vin
O frunză de geam se lovește
O fată in gol privește,
O lacrimă curge lin
Într-un pahar cu vin.
Un sunet nesfârșit
De plânset răgușit,
O viață ce se duce lin,
Într-un pahar cu vin.
O continuă dilemă
Într-o gândire fermă,
Un gând ce apare lin,
Dintr-un pahar cu vin.
Pe masă o pată
Și-o tigară sfărâmată,
Scrumu-i împraștiat lin
Lâng-un pahar cu vin.
O rază rătăcită
De lună înngalbenită,
Luminează lin...
Un pahar cu vin!
poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristețe
2020
a plouat cu tristețe, în septembrie
în ochi fără lumină pe străzile pline de întuneric
suflete care dorm visează existențe
pe cărări care nu duc nicăieri
acesta este începutul vieții
și se termină cu sfârșitul ei
pe o stradă fără lumină și cu visuri
care au fost, ieri!
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinii vagabonzi
Câini vagabonzi au fost mereu,
Chiar și când încă trăiau Dacii,
Dar astăzi ei o duc mai greu,
Că-și împart hrana cu săracii.
epigramă de Paul Constantin (24 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva, departe, departe, unde numai cu închipuirea se poate ajunge, pe o pajiște mereu verde, șerpuită de un râu cu ape line și limpezi ca roua, se înălța odată un orășel. Avea casele îmbrăcate-n iederă, cu perdeluțe înflorate la ferestre și acoperișurile din țigle, colorate ca niște covoare cu țesătură măiastră. Turlele se avântau spre cer, atât cât să nu-i cuprindă amețeala pe copiii care se urcau în vârful lor.
Virgil Chiriac în Căluțul de lemn
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor fustangii
Se zice c-au gândiri înguste
Și că umblă după fuste,
Ei asta fac și nu se-ascund
Pentru că gândesc... profund!
epigramă de David Boia (20 august 2011)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzile și drumurile
Străzile și drumurile noastre toate,
Pe margini cu castani și plopi
Au început să fie bordurate
Dar pe mijlocuri dăm în gropi.
epigramă de Mircea Ursei din revista revista "Cugetul" (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolic
Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci,
S-adulmec o urmă de pași ce-am pășit și nu regăsesc decât pietrele reci,
Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume și multe-s la fel, asfalt cubic 'ntr-o rână
Și, altele-s duse demult, îngropate pe veci să astupe din gropi, azvârlite de-o mână.
Și ochiul mă îmbie, întors înspre creștet, turnându-mi din rolă imagini neșterse
Pe-aceleași alei zi de zi răscolite, bătute de gânduri prietene, adverse,
Cu suflet de mână, sau pus peste umăr de-amic ori iubită, gol, plin de emoții...
Dar parcă mereu însoțit de mistere, speranțe, ce ani mi-au furat, precum hoții.
Privirea îmi fuge ca prinsă de friguri pe casele vechi, unde am stat chiriaș
Orașului gazdă de nou absolvent, plimbându-se floare, de dor pătimaș...
Dar nu regăsesc nici culorile șterse, tencuiala-n patină, vechi cadre-ferestre
Și nimeni nu iese să pot da salut, să-mi spună de-ai săi, de-a dat fetei de zestre...
Prietenii vechi nu mai ies la plimbare, la șpriț, la friptură, o cafea, stau mofluzi
Vorbind de nepoți, se sfiind de amintiri, să bea un pahar, parcă-s iar copii cruzi
Și amor de-altădată, fugare idile, nu mai sunt numai zâmbet, duc sacoșele pline...
Mă întorc în parcare, mai singur și-n gând, am lacrima în colț, parcă a plânge îmi vine...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul
Unde sunt Elmer, Herman, Bert, Tom și Charley,
Cel slab de înger, cel cu brațul puternic, clownul, bețivanul, luptătorul?
Toți, toți dorm pe deal.
Unul a murit de febră,
Unul a ars într-o mină,
Unul a fost ucis într-o încăierare,
Unul s-a stins la închisoare,
Unul a căzut de pe un pod, trudind pentru copii și soție
Toți, toți dorm, dorm, dorm pe deal.
Unde sunt Ella, Kate, Mag, Lizzie și Edith,
Inima blândă, sufletul simplu, cea zgomotoasă, cea mândră, cea fericită...?
Toate, toate dorm pe deal.
Una a murit într-o naștere rușinoasă,
Una din nefericire în dragoste,
Una în mâinile unei brute într-n bordel,
Una din mândrie frântă căutând să împlinească chemarea inimii;
Una după o viață în depărtatele Londra și Paris.
A fost adusă la locșorul ei de Ella și Kate și Mag
Toate, toate dorm, dorm, dorm pe deal.
Unde sunt unchiul Isaac și mătușa Emily,
Și bătrânul Towny Kincaid și Sevigne Houghton,
Și maiorul Walker care a discutat
Cu venerabilii bărbați ai Revoluției...?
Toți, toți dorm pe deal.
Cei cărora le-au murit copii în război,
Cei cărora viața fiicelor a fost strivită,
Și copii lor rămași orfani, plângând...
Toți, toți dorm, dorm, dorm pe deal.
Unde este bătrânul cu vioara, Jones,
Care s-a jucat cu viața toți cei nouăzeci de ani ai săi,
Înfruntând lapovița cu pieptul dezvelit,
Bând, hoinărind, fără a gândi la nevastă sau la rude,
La aur, la dragoste, sau la rai?
Uite, el înșiră vrute și nevrute despre peștii fripți în țepușă demult,
Despre vechile curse de cai de la Clary's Grove,
Despre ce a spus Abe Lincoln
Odată, la Springfield.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua femeii
Nu m-asociez cu-aceia,
Care au vederi înguste
Și admit, că-n fond, femeia
E-o... agitație de fuste!
epigramă de Mihai Cosma din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui învățător
El ca om ce-și înțelege
Rolul său de-ndrumător,
Își petrece ziua-n birturi,
Tot mereu lângă popor.
epigramă de Ion Cicală din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!