Timp în amurg
Pe strada cu dale a vechilor pași,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golași,
Cu lacrimi de frunze, să-și plângă-amintiri.
Și cad, se adună pe dale, șuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Pășeau neștiind ce-i amurgul în timp.
Se scurg amintirile-n frunze șiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golași
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor pași.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de toamnă
Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.
Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...
Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Note de toamnă
(Tăcere... e toamnă în cetate...)
Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.
Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...
Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este toamnă!
Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-și încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de lacrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sângeri se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze și ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprințar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să știe?!
Se-aud troznind sub talpa privirii
Legile firii.
Fior... de fulger șficuitor,
În carnea cărnii coboară!
Oasele dor...
E tăcere și frig... este toamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg de toamnă
La început oamenii
preschimbau cuvintele
în picături de ploaie
și dezbrăcau copacii
în lacrimi
și sensul îl căutau în stele
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-și caută esența în vis
Au uitat să privească
ploaia și copacii
Nu mai dezbracă din priviri
tăcerea
o adâncesc în vorbe și scântei
de iluminare
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-și caută copacul
poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre pe dale de burg
Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.
Prin tic-tacul lor frenetic, pașii mei, mânați de dor,
Își descătușau dorințe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creșteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.
Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentințe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.
Și, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorință pare că se răzgândește,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună și-l trezește
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.
Se oprește și se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viață-n lume, când ești suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Și-a plutit, ușor, dorința, către dalele din burg.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacii si gansacii
cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!
la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.
fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.
dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.
dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.
inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.
ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.
insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Copacul vechilor cântări
Copacul meu de gânduri suferea
privind cum frunze de-amintiri se cern
și cad în toamna rece, se aștern
pe haosul atâtor vechi uitări.
Și nu plecau șoptindu-i "Bun rămas!",
nici fremătând a jale ori suspin
spre lutul din al frunzelor destin.
Pluteau, ducând și lacrimi, și-ncântări.
Mai sunt atât de multe! Le privesc
și le alint cu mâinile de ram
ce s-au asprit din timpul când eram,
înconjurat de verde, singur zeu.
Erau iubite fluturând în vânt
și îmi cântau când stelele, pe cer,
se minunau de-acolo, din eter,
de cântecul ce mă-nsoțea mereu.
Mai cântă încă, dar în cântul lor
sunt note grave, tremurând în frig.
Aș vrea un anotimp să le câștig,
să nu mi se aștearnă împrejur
ca un covor de frunze pustiit
de amintirea vechilor cântări.
Acolo, jos, e-o lume de uitări,
iar gândul... cât de greu e să-l îndur!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă 2014
După o vară destul de fierbinte,
Iată că a sosit o toamnă cuminte.
Anotimp blând pe alocuri ploios,
În care culgem recolta, ce-i de folos.
O toamnă cu alegeri prezidențiale,
Ce nu par a fi deloc senzaționale.
Aceeași mizerie în politica românească,
Nimic corect, doar banul să crească.
Mă uit pe geam și văd frunze pe pământ,
Copacii sunt dezbrăcați, de puternicul vânt.
Monotonia se așterne în fiecare seară,
E toamnă, și iarna cât de curând o să apară.
Anotimp romantic pentru cei îndrăgostiți,
Căci doar prin iubire oamenii sunt sfințiți.
E timpul să ne luăm rămas bun de la natură,
O să vină frigul și ne vom retrage la căldură.
poezie de Ovidiu Kerekes (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dale în timp
Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am și cu vreme de câine.
Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.
Mai sunt și bucăți ce doriseră-a fi
esențele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a ști
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?
Sunt dale mai vechi, sau mai noi, și îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este toamnă!
Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-și încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de acrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sânger se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze și ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprințar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să știe?!
Se-aud troznind sub talpa privirii
Legile firii.
Fior... de fulger șficuitor,
În carnea cărnii coboară!
Oasele dor...
E tăcere și frig... este toamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul frunzelor călătoare
Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.
E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.
Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.
Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un răspuns fudul doamnei Nuța Crăciun
Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Și zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...
Copacii goi, în nemișcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaște...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!
Copacii dor?! În plâns de frunze
Își varsă lacrima și dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...
Și dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,
Și dacă toamnă după toamnă
Trec lent... și noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieții îl sorbim...
Sub pleoapa neînchisă încă,
La ușa sfântului altar,
Sărbătorim în nemișcare
Aceeași toamnă, iar și iar...
Îmbătrânim tăcut și cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alții doar o stâncă...
Ceruri de chihlimbar... și-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalță-n rugi creștine...
În rest, tăcere doar... poete!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iaca-i toamnă
Tu nu vezi că număr din doi în doi un singur
Dumnezeu? Te salut iubită toamnă!
Bărcile se căsătoresc pe lacul secat.
Copacii la nudiști au plecat!
Tu nu vezi cum număr frunze
eu
nimic înspre nimic
cum învață foișorul să stea liber
venetic...
peste pași mergând trăire?
Te salut iubită toamnă!
Chiar de-n doi în doi te număr
tu tot singură te vrei
doar o frunză numărată
ce foșnește pe alei
Dumnezeu uscând pe umăr
printre umbre ce-au căzut
număr frunzele și iată
toamnă...
pot să te salut!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă-n mine
E toamnă-n mine și de toamnă plâng
Păsări și frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... și ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...
Clepsidra iarăși timpul și-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.
Foșnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze și pași. Cărarea-nsângerată,
Adăpostește gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foșnetul toamnei
Pe vechea alee cu dale
sunt frunze purtate de vânt
ce cântă o doină de jale
în foșnet ce pare descânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu... și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu.. și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea vechilor porunci
Azi, te invit prin amintiri s-asculți
un freamăt ce se-aude și acum
pe țărmul cu același vechi parfum:
al tău, al meu și-al pașilor desculți.
Închide ochii! Simți? eram doar noi,
călcând pe fire-ncinse de nisip,
cu fericirea-n suflet și pe chip,
încrezători în viață, amândoi.
Aveam o strălucire în priviri
și-o mângâiere-n fiecare gând
ce devenea un val de mare blând
pe trupul așteptatei regăsiri.
Deschide ochii-acum și spune-mi: tu,
auzi chemarea vechilor porunci
când simți parfumul verii de atunci?
Îți văd sclipirea-n ochi, nu spune "Nu!".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au înnebunit copacii...
Au înnebunit copacii
Dezbrăcați acum spre iarnă,
Rezemați cu toți aracii,
Hainele pe jos le toarnă.
Ori s-au supărat pe mine,
Că-s și eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniștit cu un condei.
Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.
Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veșminte.
A înnebunit și frigul,
Ce îmi țese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaștele se lasă jos...
Mi-au înnebunit toți pașii,
Clătinați prin dansuri șchioape,
Să învăț eu toți copacii?!...
Cum să sară țoape, țoape...
Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!