Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer

E cerul de-un albastru crud
Spălat de zile lungi cu ploi...
Doar păsări lasă dâră surd,
Plutind mirific peste noi.

Dormind sleită, fără valuri,
Şi apa mării-i mai albastră,
Se sărutând molcom cu maluri
Topite-n ochi, dintr-o fereastră.

Se simte-un reavăn pur, algezic
Drogând, aneantind... mişcare;
Doar adieri de fulg, feeric
Printre tulei de păr în soare.

E-un murmur, triluri în fundal,
Amestec cu un zgomot surd
De glasuri, vâjâit stradal
Şi-un claxonat stingher, absurd.

În anestezica lentoare
Doar gâzele sunt în periplu
Pe pielea-n prurit în dogoare
Şi gându-n dragoste, un ciclu.

Fuioare mici de alb prind viaţă,
Apar şi se destramă iute;
N-au loc pe-azurul rece, gheaţă
De stea, topindu-se-n tăcute.

Îşi adunând tonuri de griuri
Pe albul franjurat născând,
De nicăieri apar noi pliuri
Se contopind purtate-n vânt..

... Şi iar se rupe şi dispare
Neputincios; vapori ce ning, ning
Spre departe, în timp de iernare...
Aud eter, îmi cântă "Feeling"...

Mă scald în marea-mi de broboane,
Sunt cald profund în minte, în vine...
Singur străbat prin canioane
Din mintea-mi... se topind de tine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, vara

Sidef în bucle, albastrul îl traversează lin...
O dâră de clăbuc de pasăre de-argint îl întretaie.
În verde-negru, cântece de iubire şi suspin,
Se întrepătrund, într-un ison complex, de aripi în bătaie.

Coroane negru-verde sunt boxele de înalte,
Totul e "live", soliştii au diverse timbruri...
De-asculţi, inima-n piept începe să-ţi exalte;
E corul unicat de zeci de tonuri şi suave stiluri.

Soliştii, cât o floare, sau cât un pumn, mai mare,
Fac salturi nesfârşite, de pe un ram pe altul,
Se cheamă la iubire, prin crengile de-umbrare...
Se împerechează, încercând apoi, tot mai înaltul.

Spectacolul de vis e zilnic, timp să-l ai, să asculţi...
E totul gratuit, biletu-i costul dorului, simţire...
Actorii tot se schimbă, îs mulţi, sunt tot mai mulţi;
Vor să-ţi ofere totul ce-au, şi pot, spre nemurire.

Adesea iese în zbor, din umbra în labirinturi,
Vis, frumuseţe vie, doar ce-n natură-i stoc;
Cu picioruşe fine, mici, mai mici, părând chibrituri
Şi cu căpşorul veşnic în mişcarea de "non-stop."

Culori şi glasuri se transmit pe zeci de mii de antene
Şi fiecare, însoţitor de viaţă, are un partener...
Se gudură vioi, bătând din aripi, tremurând din pene,
Unindu-se prin cioculeţe, pliscuri, într-un ritual-mister.

Şi este cald, tot cald, mai cald, torid de soare,
Adie vânt, alene, arar într- o frugală briză...
Privesc întins, albastrul de azot, pierdut în depărtare;
Nu mai gândesc nimic, nimic, sunt scos total din priză.

Am bustul gol în iarba rece, ce îmi dă pielii prurit...
Mi-e lene să mă mişc şi să respir... oricum e involuntar;
Sunt parte din natura ce-i tablou cu peisaj teluric...
Mă uit cum o furnică, iată, îşi transportă un bondar.

Tresar, am aţipit, sunt ud de-o caldă apă
Pe trupul înroşit, pâraie am şi lacuri în sclipiri
Prin iarba de ecran, apare în zări fuior de fată
Se pare că-s dator, de mult... de mult... să răsplătesc iubiri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Se-ngroapă soarele încet pe deal,
Este-o caisă coaptă, cu-aură de foc...
E-un intermezzo, static, pe acelaşi loc;
Îl poţi privi, e-un gel topit, de-un aur ireal.

Se duce discul, de minune, în străfund,
În spate cerul, este-n flăcări, boreal.
Albastrul zilei, ia un aer mov, astral...
O vrabie, iubitu-şi cheamă, implorând.

Trilul din zi, e-un ciripit, arar, frugal,
Totul devine, umbre, doar contur,
O boare mlădioasă, de răcoare, îşi face tur...
Lumea se moare-n negru, trece-n ideal.

Sunt ultimele şoapte-n susurul de cină,
Dorinţe împletite se dezleagă-n dor,
Inima-i în relax de griji, e în amor...
Oh, frumuseţea visului începe...
Seara e de vină.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnaticul

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între un zori demult şi un apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce şterg, pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze, înroşind necazul că vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu şi tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din seminţe
născute-n luminişuri dintr-un putregai de foste fiinţe
şi Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... şi cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte şi-alte naţii, un migrator...
că doar aşa, nu-i un incest... şi face lume, timp să-ncânte?!?

... şi dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alţii genii
ce-nsămânţăm câmpii, cernoziom şi apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ aşa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuş final în cripte, de milenii!?!

... şi câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deţine, ne-a domesticit pe tine şi pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedesluşit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârşit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
şă-şi creadă singură neştiinţa de a tot-începător?!?...

... şi-atunci ce simplu-i de-nţeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt şi punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
şi-i prea pretenţios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credinţă-n noi,
creeăm cu toţii; vii, pe cei ce au fost, vor fi... şi toţi cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul iniţiator?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea ploii

Atingerea ploii de mine,
E prima uitare de tine,
E voalul miresii ce zboară,
Deasupra lăsării de seară..

E pleoapa lăsată să cadă,
De ochiul ce nu vrea să vadă,
Cum plouă color, în torente,
Cu picături evidente..

Atingerea ploii de palmă,
Mă taie, la fel ca o lamă,
Şi simt in căuşul dilemei
Sălbatic, trecerea vremii..

E ceasul ce ticăie-ntruna,
E norul ce-acoperă luna,
E raza timidă de soare,
Ce se retrage în zare..

E floarea ce-şi mişcă petala,
Când simte în ropot răceala,
Împrăştiind din culoare,
Şi din mirosul de floare..

Şi-apoi, suspinând, pe pământ,
Se lasă culcată de vânt,
Intrând într-un fel prea banal,
În visul etern, ireal!

Atingerea ploii de mine,
E clipa ce pleacă şi vine,
Tunând, fulgerând peste lume,
Printre şuvoaie cu spume..

poezie de Marilena Ion Cristea (5 iunie 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea ploii

Atingerea ploii de mine,
E prima uitare de tine,
E voalul miresii ce zboară,
Deasupra lăsării de seară..

E pleoapa lăsată să cadă,
De ochiul ce nu vrea să vadă,
Cum plouă color, în torente,
Cu picături evidente..

Atingerea ploii de palmă,
Mă taie, la fel ca o lamă,
Şi simt in căuşul dilemei
Sălbatic, trecerea vremii..

E ceasul ce ticăie-ntruna,
E norul ce-acoperă luna,
E raza timidă de soare,
Ce se retrage în zare..

E floarea ce-şi mişcă petala,
Când simte în ropot răceala,
Împrăştiind din culoare,
Şi din mirosul de floare..

Şi-apoi, suspinând, pe pământ,
Se lasă culcată de vânt,
Intrând într-un fel prea banal,
În visul etern, ireal!

Atingerea ploii de mine,
E clipa ce pleacă şi vine,
Tunând, fulgerând peste lume,
Printre şuvoaie cu spume..

poezie de Marilena Ion-Cristea (5 iunie 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de maşină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii şi penumbre,
întins parcă cu o rolă
şchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colţ,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolţ,
şi c-un copil, ce-a sfârşit şcoală.

Mi se clăteşte parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, să stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
şi, aud şi acum suspin, fin geamăt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt

De nicăieri înspre oriunde
Pală de aer tot creştea...
Pământ în drumu-i mătura
Iubind ca în fisuri pătrunde

Se umfla apa pe ocean
Urcând pe aer către cer...
Peştii privind acel mister
Se afundau mai în avan

Pe ţărm, între pământ şi val
O tânără cu plete-i fine
Privea în sus, să vadă cine
Vine cu aerul pe mal...

Şi-n şuierul mereu crescând
În consecventul ogival
Şi cânt pe piscuri, de caval
Sămânţa se-figea-n pământ

Totul cuprins într-un cuvânt:
Era doar... vânt!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

ocean nesfârşit şi plin de valuri
ocean de apă, ocean de frunze
ocean de copaci, ocean de flori
ocean de gâze, ocean de păsări
ocean de stele, ocean de vise şi de doruri

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!