Obscur
Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta și alte firi.
Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf și dur, neînțelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.
Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaș, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te așteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La steaua... mea
Imaginați-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.
Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.
De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântați;
Ne-am plânge veșnicul "profund"...
Am fi toți orbi, exorcizați.
Mi-agăț retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.
Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup și suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.
Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat și-am și ajuns...
Nu mai am corp să deslușesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.
Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.
Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...
Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aștept, va fi planeta mea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiri în portrete
Rămân de neșters, neuitat treze amoruri,
Chiar platonic de-au fost întâlniri, escapade,
Picături de adulter sub ascunse fațade
Se păstrând talisman în șiraguri de doruri.
În scrinul din minte, în sertarul cu cifru,
Sub rama oglinzii cu propriul portret,
"De dragoste" scrise, "pierdute", "regret"
Pe-o filă de carte, îs un opis sub titlu.
E leagănul veșnic ce-și face balans
Din chipul din sticlă 'nspre gând în imagini,
Visând că iubirile-s tot printre pagini
La fel, neschimbate, în cuplaje de dans.
Și parcă și trupul se înflamă deodată,
Începe să simtă vâltori renăscute
Și timp se topește, cuvinte din mute
Se-aud iar idilic pe buze... într-o șoaptă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare de gheață
Am sufletul abur suflat pe o sticlă
De geam, oglindind inima-ți de-odăi
Strângându-se-n șoc, explodând ca o aplică
Când becul o arde-n scântei calde, moi.
Mă uit fără șir; nu-i cârlig să m-agațe
Din spațiul fundal, am doar chipu-ți hublou
Ce străpung, curg fluid, mă preling palme, brațe
Și trup mă transfigur, sunt eu-mi ecou.
E cald înăuntru; mă-mbăt somnambulic
De picurii ploii din frigul de-afară
Cruciș stând pe coate ivron melancolic
Visând pe-un pervaz se umbrind înspre seară.
Tresar încordat că e rece; nu-i foc
Ce s-a stins așteptând să-l reînviu până moare
Și sticla e-o coajă de-alb praf doar c-un loc
Din buzele-mi calde, c-o gheață de floare.
M-agăț cu retina prin lupa pupilă
Privind absorbit pata fină de pâclă
Cu-n zâmbet cleștar; capul drag de copilă
Topindu-se-n suflu... cum viața se-ntâmplă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băutura, bat-o vina
Eu, de sticlă, mă țin bine,
Hainele-s rupte pe mine,
Sunt rupte-n spate și coate,
Fără sticlă nu se poate!
epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pretenții
Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubește "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
și-mpărtășesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi lingușesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?
În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaș
pe-o filă,
un înscris, răvaș,
ca și mulți alții, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt...
... mă cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...
... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...
... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagină de lume
Stau gânditor pe-un scaun, nemișcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... și oricui c-o altă parte!
Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Și vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!
O fadă mângâiere o am, fiindcă mă știu
Că-s lume cu de-ai mei și va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toți fată, fiu
Și lumi ce-au fost, vor fi cum spițele pe-o roată!
Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua cu ochii de sticlă
Cu ochii ei de sticlă
ziua
ni se uită-n
paharul aducerilor aminte
de pe
povârnișul
ideilor
date în floare
și
curg
cuvintele
ca o mireasmă de albăstrea
plutind
spre cerul senin
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sticlă și aur
Din sticlă bei Bassus, iar burta în vase de aur golești:
Sărmanele vase! Ce-i scârnav, se vede, mai mult prețuiești.
distih de Marțial din Marțial, Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moarte dalbă pe centură
Moartea se-mbracă-n alb ca o mireasă
Și-i toată din zăpadă-n fulgi, geroasă
Își aducând din trenele-i troiene
Întinse dinspre dealuri pe poiene
Viforind drumurile în sulițe arzânde
Tăind în pilea întărită strii nesângerânde,
Răcind metal atins în lipici dureros
Cu junghi lemnos, parezic, înfipt până la os
Și tremur brusc, spasmodic ce suflu îl încleștează
Pe gât, în diafragmă, pe piept îl agresează
Obrajii-mbujorând în gri, gene plăpânde
Le franjurând dantele sticloase, înțepânde.
Și cum nu-i interes cuiva să se îngrijească
Să așternă cale sigur, nu moartea să o nască,
Ea, în loc de coasă ține ciot alungit de sticlă
Topită pe asfaltul din negrul alb de țiplă
Și-a întins și-azi nesimțirea o pururi nesfârșită
Pe ruta în câmp zdrobind o tablă velurită
Cu bieți ca noi lăsați la voia întâmplării
Crezând în siguranță, în vis întins răbdării...
Și duși au fost pe veci așa-zișii "importanții,
Scopul suprem de bine... S-au pierdut doar votanții!?
Morală nu-i, că n-o au aleșii "dirijeanții"
Ce banii împart, servicii "Stat" (stând), executanții
... Și-i pierdere e drept, pe-alocuri pe-o centură
Fără măcar de sare, ce-o țin un bun... de gură!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoană
Se-nalță chipul ce-mi atinge buze
Într-un sărut să mă divinizeze
Pe mine-un neștiut, cerându-mi scuze
De o mulțime de păcate -în mintea-mi- treze.
Și stau urcat în estul de odaie
Cu flacăra de ceară-n mâini prelungi,
Tot așteptând în prosternare inima să-ndoaie
Vis... ce nu știe iertare nici dacă plângi, plângi.
Mă port într-un breloc trimis în chip
Transfigurat dintr-un ceva imaginar
De tragic, de sanctificat ca un Oedip
Și umplu o lume cruciată în altar.
Mă scrijelesc în piatră, în lemn, pe pânză,
Să fiu reconoscibil, să fiu seamăn,
C-altfel nici rugile n-ar ajuta să vânză
Nespuse spovedanii către-un spirit geamăn.
Sunt pus să umplu golul de perfid
Mă coborând din negrul fără tonuri
La toate sectele ce se mânjesc pe zid...
Să-nveselească multitudine de Domnuri.
Mă tot întreb cum pot la infinit să sorb
Atâtea vini șoptite-n buze fade;
S-ascundă vinovate falsul morb
Crezând că liturghii se-ascult cum serenade.
Sunt un tapet de cer în trei dimensiuni
Închipuindu-mi că pot fi oprit din goană
De pedepsiri, creând deșertăciuni...
Doar că sunt prins mimându-mă, o icoană.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mal de țară
Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot și o flăcăruie intermitentă sub mustața
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
țeapăn lângă o scândură ce ține ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârțoagă și se ține de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruță
purtată pe niște bucăți negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
și de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalță la cer,
rămâne multă balegă...
fără să știu dacă era a calului, că nu mă pricep...
Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când timpul e absent
Își lasă noaptea falduri de penumbre
La marginea pădurii unde tu,
O umbră printre alte mii de umbre,
Trăiești de când iubirii i-ai spus: "Nu".
Tu l-ai iubit, iar el iubea pe-o alta
Și-ai reușit, o vreme să suporți,
Dar mintea ta a devenit unealta
Ce ți-a deschis, umilă, alte porți.
Și ai ales: ai hotărât că viața
Așa cum ți-o doreai, nu poate fi,
Și numai tu poți să începi prefața
La tot ce-n alta, nouă, vei trăi.
Pădurea, grota și singurătatea
Sunt o alegere doar de moment,
Căci ai puterea, ai și libertatea
De a gândi, când timpul e absent.
În semiîntuneric, o scânteie
Devine foc în vatra ta cea rece,
Și-ți încălzește chipul de femeie
Ce vrea iubirea-n lacrimi s-o înece.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asemenea felinarului cu două globuri de sticlă, mintea are trupul drept glob de sticlă, iar sufletul are mintea drept glob de sticlă. Felinarul arde mereu. Dar dacă globurile de sticlă sunt murdare de fum, ele nu vor străluci.
Yoga Swami în Cuvintele maestrului nostru aforismele pline de înțelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj de-o sticlă
Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Și nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...
... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deșeu, sursist
Chiar fără nuanțele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neștiutul artist.
Când sul de os foițe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....
... E ca un maraton de împlinit ambiții
Cu bucurii deșarte de-a face noi ediții
Ce știu acum de-s treceri, sfârșit de coaliții
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariții!
Ce mult elan, efort e-n scopul terminării
Pe rând, la alte scale dând important valorii,
Când recitesc și știu că și cântul viorii
Odată scurs tăcere-i; finalu-nfiorării!
Visări finalizate lasă morman de poze
Pe-un șir de-album gălbit și spini rămân din roze
Ce-nțeapă amintiri, distrug apoteoze
Nimic recunoscând din zeci metamorfoze.
Mesajul sul nu este covorul roșu-ntins
Și-aș vrea să-l afle spațiul ce timpul mi-a prelins
În râs; vicisitudini de ideal pretins
Pe-un opt sute de ani cu suflet neatins.
Parcă mă văd plutind cometic mă arzând
C-o dâră albă-n negrul ce strălucesc tăcând
Fără escală, rută precisă ne-o având
Până ce dop deschis mă va lăsa căzând...
Și sticla, o coajă ruptă, va fi din nou Pământ!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treceri
Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrățișate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar șiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul despărțit de lumină
Alături de vântul ce-și poartă pribeag
Pașii rătăciți într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri O avalanșă de tandrețe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre cioburi de vitralii
Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care sta împrăștiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraților, un vad tainic, nimeni nu știe unde ancorează
Am atribuit o aură de sfințenie acestei povesti
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică și îți pictasem chipul în vitralii
Din subconștient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a șters umbrele, făcând să dispară clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăștiat chipul tău
Speram sa iasă pajura, o pasăre puternică, să ne poarte pe aripi
Dar a venit o lumină...
Când se face lumină, în nicio taină nu se mai pot ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce se răstignesc doar cei care își merită venerația
poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de [email protected]
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet șemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.
Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.
Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschiși, sunt în delir...
Mai pun pe foc, mențin ardoare.
E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.
M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre cioburi de vitralii
Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care stă împrăștiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraților, un vas tainic, nimeni nu știe unde ancorează
Am atribuit o aură de sfințenie acestei povești
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică și îți pictasem chipul în vitralii
Din subconștient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a șters umbrele, dispărând clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăștiat chipul tău
Speram să iasă pajură - o pasăre puternică să ne poarte pe aripi în înălțimi
Dar a venit o lumină....
Când se face lumină, nicio taină nu mai poate ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce, se răstignesc doar cei care își merită venerația
poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Volum, de tine
Din timp, ce l-am prins în coperți,
Pe raft de-o minte, în librărie,
Te caut când spuneam, "mă ierți",
Să te citesc iar, reverie...
... Din suflet, suflu praf depus
Să-l șterg cu palma, o uitare,
Să mă simt iar topit, răpus,
Tot te așteptând o alinare...
... Îți sorb cuvintele din buze,
Ce le-am tipar, înscris în file,
Ce le parcurg de călăuze
Să nu-mi pierd visele fosile.
Mă încânt de sunet de citate
Rămase veșnic pe timpan,
Din glas, ce-mi bântuie etate...
Ce-o strâng în pumn, să-i storc alean.
Am ochi orbiți la noi imagini,
Vidați cu chipu-ți diafan,
Pictat pe tot ce-ntorc în pagini...
Te aștept în cartea mea... roman.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!