Moarte dalbă pe centură

Moartea se-mbracă-n alb ca o mireasă
Și-i toată din zăpadă-n fulgi, geroasă
Își aducând din trenele-i troiene
Întinse dinspre dealuri pe poiene
Viforind drumurile în sulițe arzânde
Tăind în pilea întărită strii nesângerânde,
Răcind metal atins în lipici dureros
Cu junghi lemnos, parezic, înfipt până la os
Și tremur brusc, spasmodic ce suflu îl încleștează
Pe gât, în diafragmă, pe piept îl agresează
Obrajii-mbujorând în gri, gene plăpânde
Le franjurând dantele sticloase, înțepânde.

Și cum nu-i interes cuiva să se îngrijească
Să așternă cale sigur, nu moartea să o nască,
Ea, în loc de coasă ține ciot alungit de sticlă
Topită pe asfaltul din negrul alb de țiplă
Și-a întins și-azi nesimțirea o pururi nesfârșită
Pe ruta în câmp zdrobind o tablă velurită
Cu bieți ca noi lăsați la voia întâmplării
Crezând în siguranță, în vis întins răbdării...
Și duși au fost pe veci așa-zișii "importanții,
Scopul suprem de bine... S-au pierdut doar votanții!?

Morală nu-i, că n-o au aleșii "dirijeanții"
Ce banii împart, servicii "Stat" (stând), executanții
... Și-i pierdere e drept, pe-alocuri pe-o centură
Fără măcar de sare, ce-o țin un bun... de gură!

poezie de (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eșec l-a desemnat-
O victimă, la alții; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putința răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ținut răspunzător de drame, fără scene;
E veșnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă și soție
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălășuind tenebre, nici nu știe
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are și-un copil
-Odor crescut, ce-n multe școli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăți, curajul și-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Și viața tot muncind și-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viață
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Și-i știe, i-au spus mulți, ce-au fost de față-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâș își duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit și el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce combinație...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?

Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???

Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?

Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?

Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"

poezie de (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta și alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf și dur, neînțelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaș, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te așteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, pași să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-și rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse și icniri
de spart bușteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a și uitat de gust, de gură...
Și doar în zare-o luminiță
răzbate, crește-ncet pestriță,
se împărțind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Și-i dus și sfârâit de roți
pe drum pustiu pavat de porți
și-n liniștea de-un câmp de țară
se stinge-o muzică, ușoară
și roșu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio școală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai știu abecedar, cuvintele se leagă altfel... și unde-i rațiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înțeles, minciuna-i azi o națiune;
grași, proști, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
și aplaudă zănateci pe doi lei, parșivi plătiți și ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paște, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
așa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu ești de minte "neam";
ce stă orbit și mut, nu-și spune știința din cei ce mai știu, la alții noi... credeam
că este drept și-s legi cum să fim și mai buni, bogați... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
și văd, cum de la glonțul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ștafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeți... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroșite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Și atâta dor strigat în șoapte înăbușite.

Te-ai prelins toată, din torente un șuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Ești doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o țin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Și-mi țin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeș de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ți în volane,
Ce i-am atins și-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvașul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai brațe, pline dor,
Portretul, veșnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de (18 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

* * *

Votează moartea și e beată
dansează popi-n urma ei
Votează moartea ștampilată
cu două oase pe cercei.
Își bea din craniu fără lapte
morbida cafeluță rece
Votează moartea peste noapte
A nemișcat... Partidul Rece!
E bucuroasă și în dinte
sclipirea minții o apasă
Votează moartea cele Sfinte
Votează moartea Sfânta Coasă!
Se dă agheazmă de pomană
Se dau în ceruri acatiste
Se-aplaudă pe sub sutană
Votează morții de pe liste.

Acum că moartea a plecat
Mă uit la coasă și la mine
Cu ce partid eu am votat?
De viață știu că nu-i a bine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Adriana Matei

Moartea păpădiei

Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie

Respiră greu și o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare crește iar tulpină
și-un ram pe dinăuntrul ei

Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept

Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
și-i poartă în veșminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în lințoliu

Din bufniță cântă o frază
în jalea păsărilor mici
și pe odihnă îi așează
o floare și un licurici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nostalgic clasicism

Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră
Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi își drege glas un pic, din guturalul sacadat
Și-și spune clar, cu voce calmă, precis și fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din țara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist și judecată
De-o pierdere de bunul simț, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de școală
De franțuzism, dans vienez și acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruși, c-o seceră și c-un ciocan
Și prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găsește sigur lamentabil
Și încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conștiință,
Spunând doar că popor începe să-și piardă-ncet a sa credință!
Se uită cald la cei din jur și parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toți, așa cum sunt, 'ntr-un viitor...

E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic și-a fost odat' băiat, ce le dădea înghețată,
El care-a moștenit și ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Și-un dor nebun, de ce s-au dus și-i caut, mai mondeni, cinstiți,
Dar nu-i găsesc și doare rău, că-s mulți acum din cei pestriți,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă așteptări pierdute...
Și-s așa singur, să mă bat, să recâștig din nou redute!...

poezie de (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu am cu Moartea întâlnire [I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalță-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua
Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia și-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruțător,
Când primăvara va veni
Și pe imaș doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine
Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ține
Puls lângă puls, gură la gură,
Și unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopții, e firesc,
Când primăvara-mi dă de știre.
Mi-am dat cuvântul și-l cinstesc
Și la-ntâlnire nu lipsesc.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învăluit în cer

Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Și-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am șters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.

Înot în pojghița de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârșit și adieri și vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.

Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Și-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veșnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.

Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aș vrea să-l prind
În mâna ce-n cătușe-o am de mine și-s văzduh de cer, ce-ating...

poezie de (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înșelăciune

Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăți pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Și niciodată tați și mame n-ar naște invers, din copii.

Sau ne autoînșelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste și harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.

Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfințite că sunt sfânte
Și apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!

E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minți surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remușcări se îmbolnăvind și fără ban.

E dragostea clamată des în lingușiri încântătoare
Spusă la spin, din interes, c-ar fi o roză înfloritoare,
Sau violând sentiment pur pus dar în palmele întinse...
Și l-aruncând cum avatar de poze false, "self" pretinse.

Urâtul searbăd viitor spus în cuvinte meșterite
De hâd ce n-are niciun scrupul de-alte hoții la fel, leite,
Și rău făcut nu-i e morală când singur țel e să conducă
Ca el și-ai lui să-și facă plinul... chiar lumea toată de-o să ducă.

Nici în religie nu-i sigur că biblici îi sunt slujitorii
Când raiu-l vând pe nevăzute și vina singură o au norii,
Iar cartea multă adevărată nu mai e semn de înțelepciune
De istețimea n-ai furat-o cu diplome de înșelăciune!

Se pare azi că-n general e cea mai scumpă slăbiciune!?!

poezie de (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ciudățenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-și sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa și sapa
Nu-s doar pentru pâine... și dragoste-i ură!?!

Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost și nu știm
Și cap nu ne duce, deștepții, să fim
Mulțumiți de pământul ce-avem, l-avem dar!

O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Și-om fi protejați... O fi bine?... În zadar?

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee stupidă, exprimare banală, ton serios

Distribuie

Amor e...

Atot ce-i și de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult și decât sânge, de părinți și de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopții și sorii toți, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În stare critică...

Ah, cât bun simț și umilință e-n plâns de-atâtea, atâtea mame
Și câte lacrimi seci au tații, parc-ar fi surzi și muți deodată,
Cum și iubiți, iubite odată, sunt sfâșieri de poze în rame
Ce-au înghețat, ca în icoane... doar cu privirea, devastată.

Și cât de crud e că nu sunt în stare critică făptașii,
Cei vinovați, călăi ascunși sub masca vorbelor deșarte
Că nu sunt ei puși să vegheze!?... Preoții, își știu enoriașii,
Căci viața își scapă cine poate?... Toți, sunt birouri cu pancarte!?...

... N-au nicio sarcină de viață, pentru că nu e-un material,
Nu este ban pentru făcut, oricum deja s-a luat, degeaba,
Iar moartea, viața de mai este, sunt parte dintr-un spiritual,
Ce lor nu le e obiect... Subiect ei sunt, nu noi, pleava!

Ei, stau cu arătător întins mereu spre altul, un neant,
Oricum nicicum nu-s dintre ei -ce nu produc nimic la țară-
Doar cei ce-n muncă sfârșesc zile, cei cum și apa de-un hidrant
De adăpat de bun trai... Ei, ce și iarnă și-o fac vară.

Câtă rușine-i adunată cu aceste spurcăciuni morbide,
Ce stau, cu toate, cocoțate, își tolănind lene în fotolii,
Se pigulind cu vreo amantă prin stațiunile toride,
Pe ce produc cei amărâți... bieți rozători, popor de molii.

Și-au creat un eșafodaj inexpugnabil, de termite,
În care numai ei, ai lor, au drept de acces la reușită...
Restul, de jos, ei muritorii, sunt sortiți sorții lor de vite,
Să mai reziste intubați, ventilați cu aer... nu cu pită.

E țara-n critică de stare, atât de gravă și nu-i cură,
Căci se dau doctori impostorii cu școala la xeroxuri trasă
Și-s de neînlocuit, se pare, că sunt pe veci ei sinecură,
Iar nesimțirea le e-n modul de-o viață... și-i enormă, crasă.

Îmi caut deznădăjduit adepți, colegii mei de clasă,
Că România, țara mea, e-n stare gravă, a mea... "ACASĂ"!!!

poezie de (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.

Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.

Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Urechiușă?

Am luat o lecție de la un câine,
O cățea, în fond o umanitate-
Despre credința oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nțelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să știu c-avea dorințe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferințe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni și c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Și mă vedeam culcat iubitei 'n lanț de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Și-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Știa de-atunci că i-a fost soarta gravă
Și-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce și-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost și morți deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoși și i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veșnic o hoinară
Ce supraviețuia în mii de circumstanțe;
Era o enciclopedie d-experiențe, relevanțe
Și mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu știu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferința
Căci niciodată nu și-a exprimat voința
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălțat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duși, mai duși, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat și suflet și angoase,
Dar dimineața crudă o-nghețase...
Murise Urechiușă, ca o binecuvântare...

poezie de (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

DREPT... uri

De încriminări n-ar fi în lege
Pentru abuz, ori neglijență,
Chiar unde-i loc de competență...
Atunci pungaș, devine rege!!!

De nu-i în lege măcar bob
De pedepsit cel ce conduce...
Și-ales de-ar fi... Vă faceți cruce,
Că toți, eu, tu, îi vom fi rob!

De nu-s greșeli, intenții rele,
La fel de rău vrut pedepsite,
Atunci, cei pur, ființe cinstite...
Ele, sunt victime, momele!

... Adică nade la canalii,
Ce cu tupeu borfaș pretind
Democrație, nemaifiind...
Se pretind ei, ei verguralii!

De biet Pământ pe toți ne ține
Fără triaj, pe toți egali,
E semn că nu parșivi venali
Pot, ei, decide rău, de bine!

Popor, avem doar o armură
Și, arma-i doar mulțimea, cor
De glasuri, ce de tac nu mor
Și-n veci înving lepădătură!

Doar libertatea din scripturi
Și ateu canonic, laic trai
-Cât încă nu ești mort- ți-s rai...
Cel, unde a-i drept amor, drept... uri.!!!

Dreptatea mulților, nu Guri,
Ce-și fac din clici încrengături...

poezie de (5 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repetabil negru

S-a răspândit soarele-n geamuri din ferestre
pătate-n bej-gălbui, infipte-n întuneric
ce învăluie culoarul întins printre căpestre
simțite-n tropot orb, de-auz, în teamăt sferic.

E-un cor de broaște-n rut pe heleșteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din când în când oglindă,
ce sparge-n clipocit și muște-n pont de astuciu
zburlesc în zborul scurt... O undă, lin colindă.

În sus e-un negru pal c-un nasture de lună
și găuri mici, cum perle, de-o ojă sidefată
zdrențuiesc purul lai, ce poți să-l ții în mână
și să-l zdrobești în pumn, să-și scurgă seva toată.

Și gândul trece vis, în spatele luminii,
în carourile încinse de-un neștiut mister
ce se consumă-n tern, trupul în prag ruinii,
ce-o ține încătușată; o noapte... în efemer...

... Soare ce iar se ascunde și negru-i iar eter,
deci totu' e și veșnic și pururi scurt... Oh, cer!

poezie de (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simțindă

Te-oi mai gândi la mine, cu ochii duși în pâclă
Din pleoapele adunate un pic, să nu mă pierzi,
Ascunsă, c-un creion ce dinții-l țin să rupă,
Palpitând piept de-atins, de sâni... Te-oi mai dezmierde?

Te întinzi sub soare cald pe-așternut de felină,
Un iar, de dimineață, plăpând, retrasând visuri
Pe oglinda în cristalin, ce-o poză îți anină,
Încolăcită nod, în zbor... planând abisuri?

Tresari o clipă, scurt, crezând că vezi aievea,
Pierdută regăsești arome în suveniruri,
Când s-a oprit și timp și epileptic vrerea...
În spasm de aer, stând, în tâmple... simți deliruri?

Te-ai vrea să întinzi mâna și să atingi trecuturi,
S-auzi șoapte pe piele, simți dinte înfipt în buze?
Ai șoldul moale, pântec și pubis în săruturi...
Și într-un târziu răspunzi, la soț... minciuni confuze?...

poezie de (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook