Icoană

Se-nalţă chipul ce-mi atinge buze
Într-un sărut să mă divinizeze
Pe mine-un neştiut, cerându-mi scuze
De o mulţime de păcate -în mintea-mi- treze.

Şi stau urcat în estul de odaie
Cu flacăra de ceară-n mâini prelungi,
Tot aşteptând în prosternare inima să-ndoaie
Vis... ce nu ştie iertare nici dacă plângi, plângi.

Mă port într-un breloc trimis în chip
Transfigurat dintr-un ceva imaginar
De tragic, de sanctificat ca un Oedip
Şi umplu o lume cruciată în altar.

Mă scrijelesc în piatră, în lemn, pe pânză,
Să fiu reconoscibil, să fiu seamăn,
C-altfel nici rugile n-ar ajuta să vânză
Nespuse spovedanii către-un spirit geamăn.

Sunt pus să umplu golul de perfid
Mă coborând din negrul fără tonuri
La toate sectele ce se mânjesc pe zid...
Să-nveselească multitudine de Domnuri.

Mă tot întreb cum pot la infinit să sorb
Atâtea vini şoptite-n buze fade;
S-ascundă vinovate falsul morb
Crezând că liturghii se-ascult cum serenade.

Sunt un tapet de cer în trei dimensiuni
Închipuindu-mi că pot fi oprit din goană
De pedepsiri, creând deşertăciuni...
Doar că sunt prins mimându-mă, o icoană.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banca

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă
Pe aleea de castani ce-o ştiu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanţele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aştern în loc de omăt cu visul din retină
Cu ochi deschişi; văd iarna, osos stingher de câine
În pas săltat trecând fără de ieri, de mâine...
Şi angelic chip din clasa liceului, o virgină.

Oh cât am aşteptat-o să vină să se-aşeze,
Să îmi pierd mâna-n păr cu ochi plimbând pe buze
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam în mutele-mi, dorinţele prea treze.

Am stat şi să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung cu alta-n seva cărnii
În scârţâit de dinţi pân' la-nroşitul ţărnii
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire.

Cât sufeream când banca o regăseam cu alţii
Ce-i profanau şi lemn şi semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte alte iubite
Şi singuru' aş fi fost ce-nalţa rugi cu psalţii.

Aş vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie cum ştiu şi-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe braţe verzi, de lacrimi toată ninsă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spectru optimist

jubilez că flacăra iubirii nu s-a stins
reverberează în întreg paradisul
pătrunde în suflet ca în necuprins
şi arde regretul decimează abisul.

sunt un spirit vesel şi foarte optimist
am plantat speranţa ca pe un molid
între lumini şi umbre mi se arată Crist
îi stau lîngă inimă cu crezul solid.

stau în faţa cerului cu rugăciuni pe buze
razele mă mângâie din cap până-n picioare
sunt înconjurată de stele şi muze
la izvorul sacru umplu trei ulcioare.

nu rănesc lumina cu gânduri obtuze
mă prind în hora vieţii cu mândre fecioare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta şi alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf şi dur, neînţelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaş, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te aşteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingenue sentimente

Sunt o prăbuşire,
Copleşit de draguri
Zămislind iubire
Cum florile-n faguri.

Mă aplec umil
Să-ţi port talpa vrută
Cum, cu sârg, pistil
Din polen se-nfruptă.

Am de-acum uşor
Sufletul, c-un geamăn...
Şi-s un bulb, bujor...
Să mă-ncânt, am seamăn.

Mă deschid de azi
Să te prind în palme
Fulg, de-ar fi să cazi
Pat de vise-s, valme...

Să crezi iar visări,
Să ţi le faci zile
În şoapte, în sărutări
Mirosind zambile!

Dă-mi semnal de da,
Să alerg să-mi sting
Cap în poala ta...
De-ochii tăi să ning...

... Să mi-i fac omăt,
Ca să-mi ţină cald
Cum un sân la făt...
Să ţi-l sorb, smarald...

... Dintre buze fragi,
Cu sclipiri de perle
În zâmbete, ce-ai dragi,
Sunete de mierle...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi

Îngemănaţi fuioare-n fire de tutun,
În deliru-adânc al nicotinei dintre foi,
Cum praf de puşcă-n ţevile de tun...
Mă ard de la scânteia ta, pentru amândoi!

Scris sute de citate-n filele de cărţi
Şoptite-n susur printre picături de ploi
În coperţile de nori, cu fulgere de porţi...
Sunt tunetul, ce-l sparg cuvânt pentru-amândoi!

Cum ape şi pământ la orizont sunt cer
Într-un sărut sublim de vis de terni eroi...
Şi soare cum se scurge-n nopţi de-amor stingher
Şi luna e stăpână... M-ard pentru-amândoi!

Şi mână-n mână de m-aş pierde-n caldul tău
Şi orb devin -doar simţ ce suntem numai noi-
Mă rog la cine împarte înger de cei rău
Să-ţi lase suflet-zbor... iar mie, greul trupului pentru-amândoi!

De gând în gând se-adună timpul de când e
Şi n-ar mai fi-existat nici fiinţe, nici strigoi,
Şi tot m-aş răstigni fără sfârşit -fără să-ntreb de ce-
De tu mi-ai cere Univers să fim... doar amândoi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simţ, tuleie, ce-mi freamătă emoţii
Când paşii nu-i aud, păşind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, să duc sfârşitu-mi sorţii.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce păşesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zeţar, c-un cenuşiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină să ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se şti c-aş fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homoversalis

... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
şi plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înţepe spaţiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...

... sunt răspândit femptomolecule, imens,
aşa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coş ce sunt piept,
respiraţia suferinţelor urcânde pe aburi, în speranţe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu ştiu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-opreşte, e doar sens...

... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
şi-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...

... diluajul infiniţilor "mine şi "tine", ce-ntr-un duh se instaură...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definesc viaţă

Ce-o să mă coste lenea inerţiei!
Îmi pier timpul
cu ochi fixaţi aiurea,
neştiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconştient d-epuizarea avuţiei
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaşte în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
şi ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porţi pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarţă,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoaţă
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -şi zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbăteşte...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocoteşte
fără numerar,
imaterial... nici cel puţin un cuget.

Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
şi nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aş piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viaţa
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheaţa,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuş... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Şi-n fond greşesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Apeal...

Nu stau cu gând decât să te-am în braţe
Când îţi văd tot piciorul gol din fustă;
Aş sări iute, cum masculul de lăcustă
În pulpe fine, trupul să-mi înhaţe.

Simt fluturaş în golul din stomac
Şi când vorbeşti n-ascult, doar îţi sorb buze
Şi-s tot întruchipat într-un băţos arac
Ce ţi-aş înfige, să te prinzi... sex să-ţi amuze.

Îmi fuge ochi pe gâtul fin ca de flamingo
Ce ţi l-aş umple de sărut să te-nfioare
Şi buzunarele mi le-aş goli -câştig de bingo-
Şi te-aş iubi... oriunde ai o floare!

Sânii-ţi tresar în freamăt de respir
Şi îmi văd capu-n faldul dintre cupe,
Gustând din sfârcul roşu, elixir...
Ah, Doamne, ca sălbaticul te-aş rupe!

Când te-am atins, cum fulger m-am aprins
Şi-un tunet ritmic inima a început
Şi pielea mi s-a strâns şi s-a destins
Şi vorbele mi s-au uscat; mi s-au oprit pe gât!

Simt ca un tremur de fantasme-ntr-o ardoare
De-nlănţuire de-un carnal topid lichide...
Aş vrea să strigi că mă vrei tot, chiar dacă doare
Plăcut... Să nu m-opresc cât farmec nu se-nchide...

... Căci poate nu se ştie, este doar o dată
Şi nimeni n-o să afle scump mister...
Aşa ca-i vrea-o lungă, s-o faci lată?
Căci dragostea înfocată, e... efemer!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, ştiut, neştiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alţii, ce nu-s eu şi nu mă ştiu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Şi nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe şleau!

Şi cin' l-ar fi scris şi nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat şi nu-l ştiu,
Timpu-mi pierd -neştiut cât îl am- doar să fac retuşări şi obiecţii,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alţi răi; e mereu prea târziu
Şi rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecţii!

Ce simplu-i de spus necunoaşterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neştiinţei;
Căci sunt din mulţime şi reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluţii, să fac semnu' egal... neputinţei!

Şi atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că şi voi tot la fel l-aţi jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine şi-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l ştiu blestemat,
C-ar fi, el, reuşit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi gând
ascuns în vis,
îl implorând
real-promis,
ar fi deşart,
farmec în lipsă,
final din start,
soare-n eclipsă,
ar fi doar noapte,
n-ar fi ţel,
n-ar mai fi şoapte...
De n-ar fi el,
n-ar fi nici ea,
ar fi un leş
iubirea, ea,
totu-am da greş...
n-ar fi simţiri.
De n-ar fi, fire,
n-ar fi iubiri
nici omenire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roman

Sunt dornic să scriu un roman,
Dar am o frică neînţeleasă,
De atâtea pagini stând să iasă
Dintr-un anonimat tiran.

Că-i parcă o pedeapsă scrisul
De coale lungi, cu personaje
De eroii buni, sau derapaje...
S-aleg happy end, sau ucisul!?

Şi truda n-ar fi peste poate,
Că nu-s nici rime, versuri, strofe,
Ritm, iamb, nu se cer apostrofe...
Nici stiluri n-ai... să le ştii, toate!

Mister de foi, ca un tiran,
Un dictator, făcându-mi frică;
Cine o citi, la o adică,
O proză fadă, de roman?

Erou, să fie tot un Dan
Şi cineva ar da vreun ban?...
Nu'ş ce-mi veni, aşa taman?!
Nu ştiu?... E-un subiect... viclean?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii azi

Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca şi cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviţi,
nişte bieţi versificatori
idealişti, fără de judecată,
ce scriu aşa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiţi
-aşa cum s-a şi demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
şi ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce ştii, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
şi ai trăi 'ntr-un turn de fildeş, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laudă –cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel şi tu...
şi adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar nişte himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declaraţii puerile, trecuţi, adolescenţii de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu reţin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bileţele cu greşeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
şi uite aşa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriţi, de aiureli!..."
Nu ştiu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
şi-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiri de vise

Casele, ar trebui să-şi amintească de cei ce le-au stat,
mai mult decât orice loc, c-au depănat vise,
născute-n somn, într-un pat,
fără voie, nicigând zise, promise.

Sunt toate împărţite celule,
din care, definitiv, nu s-a ieşit decât pe culoarele morţii
şi ţin suflet poate, ceva molecule,
la adăpostul lumii, al nopţii.

Ne-am lăsat urmele, paşii, în atâtea locuinţe, tacit
ascunşi, au răsunat de vorbe
de strigăt, speranţe, sub tapet, văruit...
simt mirosul de amor, fierte ciorbe.

Se zăresc prin ferestre, neşterse de timp, o altădată,
sunt întoarcerea în gând, negândită atunci,
doar o parte, fărâmă lăsată uitată
în casa cea nouă... cu mintea la casa deodată, de vise de prunci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat

Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimţiri mă scrijelesc
Şi mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neştiut... Mi-e leac, mă oblojesc!

E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred şi sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Şi mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!

Şi tot eu plămădesc ce vreau, că ştiu a vrea
Şi-atât perfect pot face chiar neînvăţat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris şi l-a lipit?... Şi când s-a întâmplat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!