Printre cioburi de vitralii

Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care sta împrăştiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraţilor, un vad tainic, nimeni nu ştie unde ancorează
Am atribuit o aură de sfinţenie acestei povesti
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică şi îţi pictasem chipul în vitralii
Din subconştient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a şters umbrele, făcând să dispară clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăştiat chipul tău
Speram sa iasă pajura, o pasăre puternică, să ne poarte pe aripi
Dar a venit o lumină...
Când se face lumină, în nicio taină nu se mai pot ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce se răstignesc doar cei care îşi merită veneraţia

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de [email protected]
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cioburi de vitralii

Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care stă împrăştiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraţilor, un vas tainic, nimeni nu ştie unde ancorează
Am atribuit o aură de sfinţenie acestei poveşti
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică şi îţi pictasem chipul în vitralii
Din subconştient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a şters umbrele, dispărând clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăştiat chipul tău
Speram să iasă pajură - o pasăre puternică să ne poarte pe aripi în înălţimi
Dar a venit o lumină....
Când se face lumină, nicio taină nu mai poate ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce, se răstignesc doar cei care îşi merită veneraţia

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

ne-am văzut şi timpul s-a spart în fragmente
ai călcat stropind trecătorii care
s-au împrăştiat printr-o minune

nu putea să fie totul de sticlă
din moment ce
ne ciocniserăm atomic
scăpasem paharul şi vinul
îşi răsturnase culoarea
peste chipul meu

aşa de puternic era sentimentul încât
o maşină de epocă s-a contorsionat când
s-a lovit de tine

m-am speriat vitrina s-a făcut zob ca timpul
eram doi oameni ciobiţi
din cioburile noastre păsări de cuarţ
trebuia să ne întregim

câtă vreme stăruiam într-un sărut iluzoriu
mă urmăreai descompunându-mă
în aroma unei priviri cât o

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipnoza

Stăteai rezemat de copacul fiinţei
Prin care curgea destinul umanităţii
Visai la femeia de sticlă, înfăşurată
În vălul acela roşu—
Ea spunea tuturor în glumă că-l colorase
Cu sângele pământului, furat doar
In noptile cu luna plina
Pentru ca atunci putea culege
Nu ştiu ce plantă.
Spunea ceva de un dans printre crengi,
De oameni cu pipe în mâini care venisera
Nu de mult de pe mare,
De creaturi ciudate
Care se împreunau cu degetele lor
Descarnate…

Printre urletele lupilor culegeai
Cioburile femeii de sticlă.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu în chip de fetiţă în vârstă de 6 ani: Dragostea e mare. E o lumină care străluceşte cu putere în univers. Iar o lumină puternică aruncă o umbră la fel de puternică.

replică din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

(mamei mele)
- fragment -

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisism

Când mi se face dor de mine,
Mă aplec şi mă admir în unda străvezie
Îmi zăresc sufletul strălucitor, inundat de ape albastre
Gândurile - ce frumoase şi înălţătoare sunt!
Când mi se face dor de mine, mă aplec, imi sărut chipul unduind
Şi îmi şoptesc vorbe dulci...
Doamne, mă îndrăgostesc!

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din volumul de versuri Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta şi alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf şi dur, neînţelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaş, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te aşteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farfuria

când nevasta-ţi găteşte
să mănânci
cu plăcere
şi mut ca un peşte
e important
să taci la masă
pentru o atmosferă
frumoasă
eu am vorbit
şi pe ea a cuprins-o
furia
şi mi-a spart în cap
farfuria
care nu era una
zburătoare
nu era un ozeneu
dar toate cioburile
s-au împrăştiat
în corpul meu
probabil că am cobit
sau am ciobit
că tocmai asta
spusesem şi eu
vorbă cu vorbă
ce farfuria trupului meu
asta e ciorbă?

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău

Din val în val, pe-o undă lină,
Suspină-adâncul străveziu,
Din cer se-aşterne o lumină
Peste amurgul sângeriu.
Un pescăruş, străbătând zarea,
Se- opri la geamul meu deschis,
Purta în cioc iubirea, floarea
Şi chipul tău văzut în vis.
Zâmbeai sfios, răzleţe gânduri
Se risipeau spre cer senin,
Iubirea scrisă printre rânduri
Mi-a schimbat clipa din destin.

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

Fâşia de lumină ce vine din galaxii mângâie chipul tău
Mânjind cu tuş bezna din jur.
Iubita mea, tu eşti extaz de fiecare clipă
Eşti suflare a trupului meu
Care a rătăcit de veacuri căutându-te pe ascunse cărări.
Blestem al păcatului dintâi, îngenunche...
Mângâiere de taină a viselor mele,
Vinul meu neîndoit,
Pâinea mea cea de toate zilele,
Iubita mea...

poezie celebră de Toma Caragiu din Poeme şi alte confesiuni (1979)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La douăzeci de ani, omul are chipul pe care i l-a dat Dumnezeu, la patruzeci, are chipul pe care i l-a dat viaţa şi la şaizeci are chipul pe care l-a meritat.

citat clasic din Albert Schweitzer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tau

Şi-n lumea asta sufocată
De-atâtea suflete ingrate,
În care aeru-i mai scump
Decât o sută de păcate,

Mi-e umbra singurul prieten
Ce încă nu m-a părăsit
Şi cutele adânci pe frunte
Vădind că timpul n-a murit.

Doar chipul tău se odihneşte
Surprins pe-a ochiului retină.
În lumea asta-ntunecată
El îmi e singura lumină.

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire

O undă tresaltă pe apă si moare în mal
O alta apare si-si stinge surâsul de-opal
Si peste ele ceru-si priveste fata senină
Îi închid. Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină

Mai rupe o petală din trandafirul alb
Si priveste-mă cum sufăr după fiecare plutire ce se opreste în apă
După fiecare undă ce se naste din moartea plutirii petalei
După fiecare rază de lumină ce sare din undă si se pierde în aer
Inspir puternic sperând să prind raza de lumină în pieptul meu
Însă trandafirul a rămas fără petale iar pieptul meu este, încă, gol

Din senin o pasăre îsi cântă singurătatea
Si de versul ei m-agăt cu oarbă credintă
Căutând spre orizontul alb eternitatea
Sperând să se transforme în albă fiintă

Privesc văzduhul spre-orizont
Si în norii purpurii ce despică lumina îti văd chipul oglindit
Plângi sau mori sau putin din amândouă
Chipul tău înmărmurit aduce minunea
Razele se ridică spre înalt pentru ultima oară si se pierd
Iar seara cade ca pulberea neagră peste ochii mei

De ce sunt eu noapte iar tu-soare?
De ce mori tu când mă nasc eu?
De ce sunt nisip când tu esti floare?
De ce esti tu femeie când sunt zeu?

Mă ridic simtind iubirea tuturor îndrăgostitilor ce au murit
Si arunc rugăciunea ca o provocare
Dacă nu existi pentru mine printre stele
Mă voi transforma în stea si voi străluci
Doar pentru a te crea si pentru a te privi

Stăm pe o plajă, goi, renăscuti
Ascultăm nisipul si noaptea si gândurile mele
Si privim mirati în sus, pe cer
În locul de unde lipsesc două stele.

poezie clasică de Jim Morrison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele răsărea pe chipul tău

De pe pod,
privirile noastre urcau pe firul apei.
Acolo, soarele strălucea ca o monedă
în apa limpede.
Priveam amândoi, în tăcere, asfinţitul.
Şi tu zâmbeai atât de frumos
încât, am surprins pentru o clipă,
răsăritul pe chipul tău.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile cu chipul sfânt

Mă voi topi în vechi cutume,
În oala de pământ a vieţii,
Unde visăm la gura-i largă
Doar frumuseţea tinereţii.

Mă voi topi în osuarul
De sub oraşele de cruci
Unde se-aude seara toaca
Şi ziua, printre ramuri, cuci.

Mă voi topi într-o ţărână
Din care, Doamne, am venit
Să dăinuiesc în raiul care
S-apropie de infinit.

Mă voi topi, te vei topi,
Iubirea mea, sânge din mine,
Noi niciodată n-om muri,
Ne vom uni în fericire,

Apoi uşor, în vechi cutume
Vom trece-n pumnul de pământ,
Să odihnim întru vecie
Iubirile cu chipul sfânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de lumină

Smulg o fărâmă,
De lumină,
Din întunericul brăzdat
Cu fantasme ce animă,
Vise, sacadat...
Mă încearcă,
Bucuria unei trăiri,
Din buchetul iubirii,
Cu surâsul ce luminează,
Chipul brăzdat ades,
De emoţii, şi dens,
Cerul se înseninează,
Lacrimi de rouă le culeg şi le sorb,
Mă dezmiticesc dintr-un dor orb,
În al vieţii poveste,
... fără a da de veste...
Întunericul dispare,
Iubirea apare,
Pe aripi de primăvară,
Descătuşată de povara!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!