Mal de ţară

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot şi o flăcăruie intermitentă sub mustaţa
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
ţeapăn lângă o scândură ce ţine ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârţoagă şi se ţine de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruţă
purtată pe nişte bucăţi negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
şi de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalţă la cer,
rămâne multă balegă...
fără să ştiu dacă era a calului, că nu mă pricep...

Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni... vers

Ce mult mi-aş vrea, mai mult decât orice,
Să ştiu c-o să mă ştiu ştiut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... niţel.

... În viaţă nu se ştie de orişicare şters,
Dar cel puţin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aş fi trecut odată în pas de mers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proprietar de inexplicabil

Cum e izvor pe creastă în cuarţul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă şi nu ţine zăpadă
Şi, cum de nu-s din fier, pe-o scoarţă-s agăţat
De un magnet străfund... ce şi de ocean e radă?

Şi, soarele de înalţă şi floarea-i şi copaci,
Cum nu se pierd apoi în spaţiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naşte flux şi-ar cere oceanele... ce cresc?

Ciudat, cum de se poate să fie atâta apă
Ce acoperă uscat şi omul nu-i un peşte...
El, ce domină lume şi solu' încet 'l îngroapă,
Nu ştie că-n rotund, tot se... rostogoleşte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţă?

Am amestecat literele din ziarul de dimineaţă
în cafea
şi a ieşit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zaţă,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat maşina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
şi m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulţi traficanţi autoconsumatori ameţiţi
cu care nu vroiam să mă ţin pe acelaşi drum
însă au apărut, ca să-ncurce şi mai mult lucrurile
tocmai acum,
nişte salvamari,
pentru că erau în albastru
şi se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
şi-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-şi dădeau peste picioare, ţurloi
de la alunecuşul gheţii...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de aşa ceva,
doar nişte dealuri alb-foarte murdare
pe care şi le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere nişte gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja nişte coaste rupte...
când în sfârşit totul e drept şi luceşte a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă boi

Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Şi după bici l-am cunoscut,
Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut
Cum am sărit şi m-am zbătut
Să ies de la război.

Şi-atâta tort mi-am încâlcit
Şi-n graba mare-am spart un geam,
Ştiu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, şi eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.

Şi vezi aşa-i el, nu ştiu cum!
M-a prins de braţ şi m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din braţe-i m-am desprins
Şi l-am certat şi l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Şi rău ce-mi pare-acum!

O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Şi pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Munceşte supărat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătarea

Pe cărarea prăfuită
Ce se-ntinde spre izlaz,
Doi flăcăi icnesc, se-agită,
Cocârjaţi de-o şa găsită
Într-un iaz.

Udă, grea, dar bună şaua,
E purtată de-amândoi
Cu speranţa că "ocaua"
Merită din plin "daraua",
Că-i de soi.

Vară, Soare şi căldură,
Gâtul arde ca de foc
Şi le cere udătură
După-atâta tevatură.
Apă, ioc!

- Nu mai pot! Eu mor de sete!
Hai să mergem jos, la râu -
Poate-or fi şi nişte fete!
- Da' nărod mai eşti, băiete!
Pofta-n frâu!

Se-ncontrară ei o clipă,
Dar, cum setea îi răzbea,
Hotărâră în echipă
Că n-o fi de timp risipă
La cişmea.

Jos, la râu, sub o răchită,
Lâng-o sticlă de rachiu,
Două babe-şi frig pe-o plită
Un biban ce-a vrut să-nghită
Vierme viu.

Una scuipă-n sân de frică
Şi priveşte-n vârf de deal
Arătarea încă mică
Ce coboară în vâlcică:
"Poate-i cal!"

- Ia vezi, soro, ce-o fi aia!?
Tu ai sticle peste ochi
Şi, de-o fi, îmi iau furcoaia
Ori i-o zic de să-l ia gaia
Cu-n deochi!

- Ete na! Ho, că nu-i bai!
Uite, eu, cu ochelari,
Văd că vine ce-ţi doreai
Şi mereu prin gânduri ai:
Doi măgari.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rural... bodegă

La curba în pantă, în josul ei, în greu nelămurit se urcă
Cu mâini bâjbâind întuneric în plină zi, în amiaza mare,
Un fel de trecător ce-şi mişcă sacadat cap, în căutare
De nu se ştie ce; e pe drum şi caută pierdut cărare
Cu ochii tulburi, sticlă mată, şi ciuful ca de-o udă curcă.

Noroc că avântul şi l-a luat din poarta strâmbă de-o dugheană
De unde voci învălmăşite se aud printre ciocniri de sticle
Cu glasuri doagă, răguşite de-un cor de spuse ameţite,
Din feţe-n cărămiziu, luciu, ca din frecat şi scrijelite
Şi gâturi brobonate-n picuri de bulbi, cum pielea de iguană.

Şi un fum se ţine-n groasă pâclă din guri de coşuri în fuioare
Cu-n zgomot care sparge adesea timpanele în seacă tuse
Printre văpăi cu scrum făclind din fălcile sugând ţepuşe
De-un alb murdar din lins jilav 'ntre buzele alene strânse...
Şi se tot bea; niciun motiv sau sete... ori după mâncare!?

O linişte neînţeleasă straniu din când în când iuţeşte
La glasul apăsat în ţipăt, subţire, de-un scalp de-o femeie
Ce ai norocul să n-o vezi când ochii-i sar orbind, scânteie,
Cum fulger aprig e-n mânie atunci când vine timp să-ncheie
O notă pe-o foiţă a ei, c-un mâzgălit secret... "Plăteşte!"

Şi-i un miros nedefinit, atroce-n izuri multe, amestic
De-un surogat rachiu, vin prost, balegă, spumă dintr-o bere,
Mahorcă din tutun, cu spray de muşte... "Că aşa cere
La Sanepid ce vine aiurea, degeaba aşa, la a lor plăcere,
Când tot curat e, impecabil, totu-i de casă, bun, domestic".

În dârlogi, dând din cap, sunt caii, de ore cu căruţi golaşe,
Că lemne, cherestea, nisip s-au livrat, multe, car cu fân;
"Că de-aia beau şi ei un pic, că acuma nu mai au stăpân
Şi munca-i grea, după cum vezi, mâine-s din nou la tras, la drum
Că mulţi acasă au să crească, copii, neveste, pui în faşe...".

Încet, încet topeşte clarul din ziuă, într-un treptat umbrit,
Mai pleacă câte o căruţă, un lefter, vine un altul, doi,
Vorbind, bătându-se pe umăr, vesel; "Mai e ceva în butoi?"
Şi bec galben murdar se aprinde în crâşma-n vale, jos "La coi";
Loc de pelerinaj, de-o sfadă, de-o duşcă,... de-ascuns de murit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bébé La La

De cât o roadere de prezent, o deteriorare,
n-ar fi mai bine tânăr, ca amintirile... nu, oare?...
şi a se prosti, aşa, într-o derâdere infantilă,
nu ţine oare spirit de-adăpat, ca la deşert cămilă...
"comme une jeunnesse
qui perde soi même sa propre adresse"
ţine măcar la atâta, la ceva,
la o imagine măcar... "Un bébé... la la"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palpabil

Stau lângă sobă, îi dau frigul
C-altfel nu s-ar răci...
Mă chircesc cum covrigul
Şi-aş boci...

Şi-s cu capul în jos, ţin un scaun pe dos
Să-mi vină minte
Din firele părului, ca lăncii aţos,
Ordonat până-atunci... Pierzându-mă-n prea mult cuminte.

Iar foaia se-mpinge în bila de pastă,
O-nghite
Într-o seară de iarnă nefastă
Creându-mi ispite...

Sunt de mult 'n timp de beznă;
Trecut să-l câştig
Ca-n cartul de strajă-n cazernă...
Santinelă de frig.

... De-aveam arma-ncărcată
De-o tinereţe,
Agăţată pe umăr cu parola de intrare pe poartă...
Eram dimineţe.

Dacă-i tot material, cum se spune,
Şi gândul...
Nu-i motiv să n-am drept la minune;
Să-mi iau trupul, trecut... iar cu rândul?!

Nu doar gând!... Cu totul pe rând, iar curândul
Deja să mă ştie
Pe mine ahtiat după viaţă, bolândul...
Cel ce ţine în palmă dreptate şi-nvie!

Aş dori de-ar putea, să-ntrupeze în mine-o Mesie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
şi din lumină omului mireasă

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult decât atât

Peste abisul Marianelor
Răsturnat pe semeţia Everestului,
Mai mult decât frumuseţea cuvântului şi-a gestului...
Ţi-e sufletul descătuşat, din deschiderea tuturor vanelor.

Peste imensitatea Pacificului
Revărsat pe nesfârşitul ochilor migdalaţi ai Asiei,
Mai mult decât nemurirea şi reînvierea aşteptată a Mesiei...
Ţi-e taina ascunsă-n culorile sublime ale recifului.

Peste-ngheţatul Arctic
Franjurat în albă broderie-n derivă de sloiuri,
Mai mult decât nisipul uriaşelor dune plecate în roiuri...
Ţi-e arşiţa dragostei stinsă-n răceala raţiunii d-eucartic.

Peste imensul Univers
Prăbuşit inexorabil în gaura neagră a vidului d-atom,
Mai mult decât neputinţa incapacităţii proverbiale de om...
Ţi-e dorinţa milenară de zbor în real, imaginaţie... într-un vers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identicitate

... şi, Dumnezeu ne-a pus alături sex lângă deject,
de înţeles să dea că nu-i extaz, fără puţin infect,
că mizerabil poate fi atât de aproape de sublim
şi că orice e un amestec, oricât pretindem că iubim...

... şi-n plus paternu-i uniform, din jos în plus, pe-un fel de scară
de la omidă, la varan, maimuţă... tot un şir pe-o sfoară,
că-i înţeles comun că tot egal pe lume-i, echitate
şi doar respect de tot, mă face OM, o entitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lectură nescrisă

Trec cu degetul, peste literele destinului
dintr-o poveste ce rămâne mereu în urmă,
fără file tipărite înainte, doar o matriţă
în care un necunoscut zeţar alege necuvinte
să lase gust de întâmplare, în amestecul cu-o luare aminte
de un mister, cum ceaţa învăluind aflata parteneră, dintr-o fetiţă,
mai mult accente, semne în cratima ce curmă
un ocult curs, se aplecând cu umilinţa aldinului...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun hivernal

Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colţ de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgoleşte creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceaţă, pe-un maidan, om de zăpadă albu' ar vrea să şteargă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!