Albastru, albastru...

Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele
Pe boabe întunecând în albastru-nchis de vie,
Se revărsând prin vene, în pasta pe hârtie
De-un băieţel în bleu, cu palme mititele.

Sclipeşte ametist în raze subterane
Prin prismele de roci din râuri cristaline
Spre funduri de atoli de bleuri pur divine,
Până-n afund de gheţuri de-arctice canioane.

E tonul de-o planetă ce-şi are crez în Biblis,
Răsfrântă de milenii spre înaltul purităţii
Sălăşuind fulgi, duhuri, pe sfera libertăţii
Topită-n cristalinul pe albastrul dintr-un iris.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi... Anda

Sub pleoape o strâng şi mult aş da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.

Pe dinţi îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să muşc uşor macul de... o Adam.

Şi mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.

Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Şi gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.

E şi arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănţuindu-se; Anda
Încântând simţ, lumi de-o... Adam.

Dorinţă-i şi mister! E a ta,
În vis, nopţi, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i şi-o Evă... o Anda.

Dedicat ei, ca şi Elizei, Sanda...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peliculă lunatică

M-am agăţat de-un colţ de lună
ca de-o felie de melon alb, sidefat,
lipit aşa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat
dup-un traseu de-o zi- ce nu ştiu a fost nebună, bună...

E tot mai clară ea -peticul cum cristalinul de la ochiul nopţii,
Inert în suspendare între firele de stâlpi ca semnul muzical-
şi liniştea e ca o apă îngheţată, adâncă, c-un flocon de nori, stă de fundal...
şi iată că spărtura de lumină a coborât niţel pe portativul firelor, a sorţii.

Plutesc cu gând nemărginit înfăşurat în plapuma de azur, azot,
fără să văd mai mult din vid, nici ce traseu ar fi şi nici ce staţii,
doar simt c-adie mângâieri domol, de vânturi de la fuga în sideraţii
către tărâmul mult visat de drag, de minte, se încântând de viaţa morţii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Şi-i schimbă tristeţea-n iubire şi cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă şuvoi...
Mă scald în apus şi în noaptea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt o foaie de hârtie...

dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
şi mi-am îndreptat privirea spre coş
şi parcă...
şi parcă ceva
ca un foşnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu ştiu câte fierăstraie şi prese
şi parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
şi-atunci... am desfăcut încet-încet
acel cocoloş de hârtie
şi... înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
şi plângea

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incert amor

Să îmi spui dulci cuvinte
să m-amăgeşti din nou
că dragostea-i în minte
cum tonul de-un tablou
ce-ar fi la fel, totuna,
de n-ar fi o scânteie
s-aprindă Soare, Luna
şi străluciri să deie
de-un geniu de nebun
ce-şi uită raţiune
pictând inima-n scrum
să creadă ficţiune...
şi să mă-mbeţi cu zisul
că tot e-un curcubeu
din lacrimi, iar promisul
e fiu de Prometeu
ce dă culori de foc
în irişi s-arcuind
din efemerul joc
se amăgind iubind...
şi se topeşte apoi
în aerul mustind
plouându-se-ntre noi
şi suflete minţind
că vorbele-s deajuns,
da-s sunete deşarte
din fund de nepătruns...
Or fi iubiri pe Marte?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, fiecărei zile

E în simţuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-şi dăruieşte fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.

E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minţi
În unison de gânduri de mame, din părinţi,
Soţii, surori, amante, iubitele... femeie.

E pavoazată lumea azi toată flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde în păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munţii puri
Ce în alb din piscuri scaldă, toţi, trupul de femeie.

E parcă sensul vieţii, amor dar şi Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de o pierzi, sublim de bun, Medee...
E un tot, metamorfoza ce naşte ea, femeie.

Sunt Universul meu, născut... dintr-o femeie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tricolor

De ziua ta frumoasa ţară
Fulgi albi se cern din cer usor
Dar eu ţi-am pregătit din vară
Din flori un mândru Tricolor
Am alergat pe munţi, coline
Pe mal de râuri cristaline
Si-am adunat buchet cu drag
Din albăstrele, sânziene, flori de mac
Ca prima zi cu ger de iarnă
Să-ţi fie veşnic.. primăvară!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impediment în existenţă...

... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
şi n-am cum să mă scap,
să sar în levitaţie,
departe...
supus la gravitaţie,
o lege ce nu ştiu să o fi votat
anume
şi-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet şi cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaş balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăştiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe ţări, un al meu imperiu,
umblat în lung şi-n lat
printre idei fermecătoare
în chipuri de femei
ce-şi vând de zi cu zi
din trup
să fabrice o experienţă
în mulţi ca mine, puradei,
-eufemistic la copii-
ce tot mă îngroapă, mort neevident,
mă îngreunând milenii de impediment,
să pot de-aicea să mă rup,
să fiu doar existenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Just be f...b...

Uitaţi pe-o Terra-n deplasare
-Fără de mame şi copii,
"Click" zi şi noapte-n căutare
Sătui de trai de zi cu zi,
Din funduri de tărâm de suflet
În adânc străfund, în gând de vis-
Ne alergăm într-un răsuflet
Pe un ecran, spre Paradis...
Culori şi nume nu-s rivali;
Ne întâlnim idei şirag
Cum perle pure, în virtuali
Ne vindem inimi, drag la drag...
Facem "love club"-ul de Planetă,
Ne spovedim făr-a fi popi,
Părtaşi, fără de verighetă,
Trâind cu jind, pân-am fi gropi
În lumea, nudă-n siguranţă...
Ne-am fabricat amici tumult
Cu-acord de-o mică importanţă;
De-o floare pe cavou şi-ascult...

De multul vrut, real-eter
M-am operat în eunuc
Să vă fiu cast de partener...
Să-mi trăiesc viaţa pe-un facebook!...

PS.
Fiţi "face", sincer pelerinaj,
Aduceţi inimi şi imagini...
Vă promovaţi fragil mesaj;
Fiţi "book" deschis fără de margini!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia

... ce-n urmă-i, nu-i trăit banalul, doar naturalul în rutină,
parcă se concentrând în seve, scântei, ia luciul de patină,
se-mbracă de-un fior, parfum mai abitir decât prezentul,
devine o poveste, mit, tot mai frumoasă-n ce-i absentul,
cum cauţi pe ecranu-aprins, de pânză alb, în sala goală
imagini dintr-un film rulat; pe bănci elevul de la şcoală
-ce poate n-o iubea şi-acum se-anină-n neştiute chipuri-
privindu-se-n câte-o ocheadă şi catalog... Sunt multe clipuri
ce se adună, se păstrând uitate-n cufăr, plin-mistere
prin grotele-n pictat rupestru în galerii de emisfere,
unde îi ai -şi reci- părinţii, suflet topit în palme calde,
vacanţele-n nisip la mare, stropite fete de smaralde
căror le-atingi cosiţe fine şi moi de-un lustru umezit
şi buzele pe piele-n bronz se-nfiorând de-amor trezit...
Sau te pierzi iar printre colegi -de-abia văzuţi la nou servici-
şi alţi la masă, la terasa din parc, râzând cu alţi amici.
... Mai sunt şi aventuri păgâne ce ţi-au pus viaţa în peril
cu suferinţa, acum trecută sub voalul timpului-exil;
scăpat de-nec, din accident, trăitul doar de azi pe mâine,
îngheţ de-o zi fără benzină pe stradă-n câmp, muşcat de-un câine,
munca în baltă ca student şi marşul forţat în armată...
... Se topesc toate-ntr-un fluid de-un zâmbet cristalin de-o fată!
Nu-s amintiri de-o tabără cu foc ce arde ciot, făclie
de-un cântec, un "remake" reluat; zborul din negur, elegie?...

E susurul, izvor de vis, regret de-un fost... Melancolie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cranii

Nu arar, în drumurile-n rătăcire, alene
Îmi sparge liniştea voită câte-un craniu,
Sau alte oase albite; nu pure! Ca o cremene,
Ce-mi scânteiază gândurile-ntr-un periplu straniu...

Nu de umane oase mă spovedesc cuvinte
Şi nici n-am aplecarea să profanez imagini
De părinţi dezgropaţi să intre alţii-n cripte
Când mă întrebam; de suflet este-un schelet în pagini?

Mi-ajunge de traseu, în refacerile de zile,
Canini porţelanii atât de juni adese,
Ce-au fost răpuşi probabil de semeni sau eschile
Din vide răzbunări, de-ai mei... Neînţelese!

Sau sunt măsele late să pască câmpuri verzi
Şi care n-au scrâşnit să ne dea hrana-n palme..
Şi n-au avut nici ţipăt de lamele-n cirezi
Când sacrificiu a fost la sărbători cu psalme.

Nu, nu-s rebut de minte, n-am aer psihopat
Că ştiu de câini în saci cu roci legaţi la gură
Şi duşi în val; "Canalul, de le-ar veni de hac!"...
Şi câţi miei, mâlc, c-ochi umezi, sunt morţi în bătătură!

Hapsân, să recâştig câmpie din movile
În elan "obştesc" tiranic, am dezvelit tranşee
De-un timp uitat, războinic; ţeste-n colţ, juvenile,
Mi s-au rostogolit spre tălpi, făr-a le şti ţară, alee!...

Plecarea către moarte-i retur de sine, în fire
Ce n-are violenţă; cum naşterea-i un scurs
Într-un traseu spre finiş, iar moartea-i întregire
De un pământ ce-şi vede de-al său divin parcurs.

... Şi toţi, în echitabil, produşi de-o rătăcire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!