Impediment în existență...
... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
și n-am cum să mă scap,
să sar în levitație,
departe...
supus la gravitație,
o lege ce nu știu să o fi votat
anume
și-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet și cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaș balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăștiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe țări, un al meu imperiu,
umblat în lung și-n lat
printre idei fermecătoare
în chipuri de femei
ce-și vând de zi cu zi
din trup
să fabrice o experiență
în mulți ca mine, puradei,
-eufemistic la copii-
ce tot mă îngroapă, mort neevident,
mă îngreunând milenii de impediment,
să pot de-aicea să mă rup,
să fiu doar existență...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.