Femeie, fiecărei zile
E în simțuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-și dăruiește fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.
E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minți
În unison de gânduri de mame, din părinți,
Soții, surori, amante, iubitele... femeie.
E pavoazată lumea azi toată flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde în păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munții puri
Ce în alb din piscuri scaldă, toți, trupul de femeie.
E parcă sensul vieții, amor dar și Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de o pierzi, sublim de bun, Medee...
E un tot, metamorfoza ce naște ea, femeie.
Sunt Universul meu, născut... dintr-o femeie...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.