Am rupt o foaie de hârtie...

dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
şi mi-am îndreptat privirea spre coş
şi parcă...
şi parcă ceva
ca un foşnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu ştiu câte fierăstraie şi prese
şi parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
şi-atunci... am desfăcut încet-încet
acel cocoloş de hârtie
şi... înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
şi plângea

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De parcă...

De parcă-ar fi un vuiet de furtună,
de parcă-ar fi un mers de-arici,
pe fiecare clipă, pe fiecare urmă
tu ai lăsat parfumul tău aici.

De parcă lumea se termină,
de parcă iarăşi mă împaci,
halucinant mi-ajunge la fereastră
privirea ce-ai lăsat-o prin copaci...

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie

aşa cum ar bea: dacă ea
dă peste cap un deget
ar cu tărie, cu manichiura făcută

şfâşie ca fiara,-n poezie, la sol

partea bărbătească abia
culcată pe-o ureche - de...
si(n)gur de protocol -

în aer tot plămânul este vaier (?!) - gol

cu o plachetă sub bărbie, prin
oraşul de câmpie şi gablonţuri arhi
plin umblă poetu longilin: aşa

cum bea iubita sa, cum ea, sub salbe

deschide un caiet cu pătrăţele
deschide un caiet cu linii paralele
deschide un caiet. cu buze albe

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa (nu e aşa cum pare)

Prin creneluri de hârtie
Vezi oraşul în albastru
Fermecat de-a ta magie
Tu, copil de Zoroastru!

Printre valuri azurii
Vezi creneluri de hârtie
În silentio stampa vii
Dintr-un timp ce nu se ştie.

Printre norii cenuşii
Vezi şi valuri azurii
Şi creneluri de hârtie
Fulgii or să cadă mii
Peste chipuri argintii
Îngerii s-or face îngeri!

poezie de Ionuţ Daniel Gudula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să-ţi spun te iubesc (II)

Nu spun te iubesc
s-ar putea să găsiţi totuşi cuvintele
rătăcite între alte mii de cuvinte
cu care am umplut caiet după caiet
încercând să acopăr vuietul tăcerii
cu tânguirea peniţei pe hârtie

nu şterg cărţile de praf
deşi atâtea şi atâtea pagini
poartă semnele
a cât au însemnat

nu spun te iubesc
şi nu şterg cărţile de praf
o teamă am
că am să cad la pat
în camera cu televizorul.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare şi stufos şi adormi; îşi şi alesese, vezi, loc pentru aşa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te îndemna la somn. Copaciul subt care se adumbrise era măreţ şi parcă se lupta ca să ajungă la nuori. Printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele şi-şi făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desişul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat. Cum puse capul jos şi adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, şi o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos şi se deşteptase.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă dormim şi visăm

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea,
şi eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai uşoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
şi ea ridica din îmbrăţişarea mea
doi ochi lucioşi, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârşise demult. Şi clădirea.
Trecuserăm şi de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Şi poate nici noi
nu mai eram.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri...

ce citeşti aici nu e scris de mine
ci de viaţa asta tristă şi opacă
pe fundalul vremii care vine, vine
pe dorsala celei care pleacă, pleacă

ce nu poţi citi - este scris de mine
buchii transparente pe plăpânda coală
parcă de hârtie, parcă de şestine
parcă clocotinde în cazan cu smoală...

poezie de Iurie Osoianu (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am tei

sunt un caiet frunzăros, fără coperte – cineva
tot scrie aici…
chestiuţe aparent banale, aparent extraordinare,
citeşte
doar vântul

fost-am tei, fost-am sul de hârtie mândră, ehei… fost-am
caiet de muzică, de curat…

x şi zero
vor juca, pe obrazul văruit, plictisiţi copiii închişi
în bietul meu trup
……………………..

învăţătorii
predau azi demitizarea
desacralizarea sunetelor, semnelor şi
înjurături moderne, dar mai ales cursuri intensive
de naibalogie aplicată…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât eşti tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Aşa frumoşi cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva frumos

Spune-mi ceva frumos,
zise ea,
şi spune-mi ceva
adevărat. Asta pentru că sufletul meu
se simte de parcă ar avea obloanele trase,
iar lumina nu poate pătrunde
înăuntru.

Te voi crede,
a adăugat ea,
şi voi şti că este adevărat;
aşa că priveşte în ochii mei
si spune-mi ceva frumos.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo Sapiens Futuris

*

Câte dintre sistemele, structurile, hotarele,
câte dintre cutumele, culturile, popoarele
pe cale de dispariţie, vor fi renăscut?
Câte dintre convenţiile, dogmele, credinţele,
câte dintre invenţiile, normele, tendinţele
pe care de apariţie, vor fi dispărut?

**

Peste milioane de ani
după ce toate continentele se vor fi ciocnit
oare cum va arăta acel supercontinent, acea Pangeea Ultima
poate privirea noastră se va înălţa
spre visul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce ne închipuim că e Raiul, va rămâne
locul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate rasele umane se vor fi diluat
oare cum va arăta acea rasă hibrid, acel Homo Sapiens Futuris
poate trupul nostru va reînvia
din ADN-ul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce reprezintă anafura, va rămâne
corpul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate limbile se vor fi amestecat
oare cum va suna acea limbă universală, acea Nova Esperanto
poate vocea noastră va răsuna
în limbajul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce numim iubire, va rămâne
cuvântul preferat.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui creator

A scris ceva cu indecenţă
Zicând în gând: "Ce-o fi să fie!"
Dar vai, nu i-a trecut prin minte
C-a pângătit biata hârtie!

epigramă de Călin Deaconu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te scalzi...

M-am plâns la lună şi la stele,
Dar au rămas ca tine, reci;
Te scalzi în lacrimile mele,
Îmi spui că vii... şi totuşi, pleci!

Spre cer mi-am îndreptat privirea
Şi rugi fierbinţi i-am adresat,
Să mi se vindece iubirea,
Că mult prea mult am aşteptat!

Tu râzi şi iei totul în joacă:
Parcă nu vezi, parcă n-auzi,
Cum toată fiinţa mea te roagă:
Ai milă de ochii mei uzi!

Mai neîndurător ca cerul,
Mai nepăsător ca marea
Şi jude eşti, şi-executorul,
Dar tot ţi-aştept îndurarea!

De-atâtea ori mi-ai răspuns NU;
Te rog, în aste clipe grele,
S-ai milă, să mă cruţi, dar tu
Te scalzi în lacrimile mele!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă strecor dintr-un univers într-altul

nu ştiu dacă iadul e pâlnia
îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta
parcă nu-mi mai ajunge doar o moarte
pentru câte durere este pe acest colţ de lume
şi tu ştii doamne cum te sufocai aici
câte nevoie de spaţiu ai avut
să mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mă voi întoarce în liniştea ta
după ce-mi voi străbate întunericul
.................................
spaţiile asigură limitele dintre două creaţii
şi sunt mai totdeauna cel puţin infinite
trebuie să mă credeţi pe cuvânt
oricum nimeni nu va avea destul timp să le măsoare
.................................
dintr-un univers într-altul prin găuri negre mă strecor
ca să vă scriu poezia ultimului refugiu
dar nu înainte de a asoma infinitul
să nu simtă durerea trecerii prin clipă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!