Cu gândul dus
E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Și, te strecori în caiac strâmt, îți părăsind banchiză
Golit și de veștmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alți atâți înotători.
De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minții,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranțe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ți până și copii, părinții.
E parcă-n lapsus timp, încețoșat ca-n nesfârșit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând și ultime tranșee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un șușotit, din femininul de-un uitat bluzon.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.