Cioara

O întrevăd din sunet se repetând în ecou
Croa, croa... pe gri noros de cer de plumb pustiu,
În balans de-o acoladă pătând uni tablou
De-un negru pur, de-un straniu reamintind sicriu.

E doar alarma-n "single" ce se-nmulţeşte-n sute
Ce-acoperă văzduh şi auzul tot îl umple
Se coborând pe câmpuri cernitele cernute...
Până ce-un câine aleargă şi liniştea o rupe.

Pe-o ţambră cocoţată rămâne una-n urmă
Stând maiestuoasă-n fracu-i lucios din pene lise,
Cu ciocul gros, ochi ageri pe-un griu ce faţa-i curmă...
Cu expresia-i înţeleaptă din lumi trecute, închise.

E sigur mai bătrână ca mine, cred mă ştie
Că m-a-nvăţat să pot din vitregiri să fiu;
În ger pe viscol crunt să zbor, să cresc din glie
Ce-i searbădă la alţii... De-ai mei plină... ce-i ţiu.

Cât de frumoasă-i pana pe corpul longilin
Cu eleganţa-i sobră-n profund de înţelepciune
Arzând pân' la cărbune secol trăit din plin,
Înflăcărând răbdarea-i din sufletul-tăciune.

Privesc uimit semeaţa ce gândul mi-l citeşte
Şi-ntoarce cap de-o parte şi de alta, parc-ascultă
Ce-ar vrea să spun; de ştie de când timpul trăieşte?...
Şi mi se uită-n ochi cu geniul ei de ocultă!

E-atâta de frumoasă, că-i iarnă sau e vara,
În sobra-i pelerină... Misterioasa... cioara.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de lume

Stau gânditor pe-un scaun, nemişcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... şi oricui c-o altă parte!

Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Şi vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!

O fadă mângâiere o am, fiindcă mă ştiu
Că-s lume cu de-ai mei şi va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toţi fată, fiu
Şi lumi ce-au fost, vor fi cum spiţele pe-o roată!

Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Şi de-alţi de-ai mei sădiţi, ce ştiu doar a iubi
Şi va ploua cu norii de-un zbor, de ţarăfil...

Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Şi câţiva pomi de copertină
De lângă iazul îngheţat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Şi ochi nelunecoşi cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârşită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spăşită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede că are un semn de-o pană
Ce-i din codiţa ei, mai albă
Şi pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheaţă dalbă.

Se gudură zburlindu-şi puf
Şi-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din paşi trecuţi în zori de zi,
În noaptea clară şerpuită
Sclipeşte-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Şi la doi paşi o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu picioruşe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschişi mici, de piper
Şi-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemişcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o ţambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbuşind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

O viaţă-n acte pe-o estradă,
O lupă simbol, show tapetic
Se repetând seral, estetic...
Am vrea să-l reîntâlnim pe stradă!...

E-o-nchipuire de design
De aventuri doar pe-un platou,
Trăite de-un erou; ecou
De-actor ce-am vrea să fim, un fain.

E-o răbufnire de talent
Ce-avem cu toţi; ne jucăm viaţă,
Ne-i sufletului aliment...
Copii rămaşi, iubim paiaţă.

Crâmpei de virtual accept
Trăit pe-un scaun, lojă-n stal,
Uitând de locul din real...
E-o feerie de intelect!

E şi-un lăcaş, e-un amfiteatru,
E-un coloseum, ateneu,
E dulce dialog de-antreu...
E ce-am uitat... Să facem teatru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Urcat pe un cui şi tras pe sfoară,
Bătut pe-o pânză înrămată
Stă nemişcat; n-o să mai moară
Expresia-i imortalizată...

De unde atât profund în firul
De pensulă în guaşa groasă?
De unde umbra-n unghi, profilul,
De unde-i luciul de mătasă?

Şi nu-s îndeajuns pixeli, nici poză,
Nu pot să dea cât harul mentor
Mixat într-o metamorfoză
Transpusă-n ochi sclipici de vector...

E-un chip pentr-o eternitate
Râvnit în ore de regret,
Însoţindu-te-n pustietate...
De neuitat in... de-un portret!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni... vers

Ce mult mi-aş vrea, mai mult decât orice,
Să ştiu c-o să mă ştiu ştiut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... niţel.

... În viaţă nu se ştie de orişicare şters,
Dar cel puţin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aş fi trecut odată în pas de mers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Hello... rămân suspendat cu salutul
şi-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
şterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriţi, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
şi văd nume de-o fată şi-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârşit şi de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viaţa întreagă o clipă-i, minutul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătând

Sunt parte din umbra eclipsei-nspre abisuri,
Ascund Univers, mare-s în perspectivă.
Profilu-am în pată înnegrind albe visuri
Din lumi neştiute alergând în derivă.

Mi-e sigur amprenta, lipită de tălpi;
Doar ea credincioasa umilă aplecată
Să mângâie-n vise aivealea dălbi
De-o Terra-n fiori ascunzându-se... fată.

E-o pată din mine veşmântu-mi de capă
Ce ascunde lumina-n mistere de gheţuri
Ce-n lacrimi picură în oceane de apă
Din piatră, uscatul, să-l facă verdeţuri.

Năluca diformă alungită sau strânsă
Stă, fuge, dispare, la pândă-i plângând;
C-o zi nu va fi, de-ntuneric pătrunsă...
Neant de model... neavând ce pătând!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!