Teatru

O viaţă-n acte pe-o estradă,
O lupă simbol, show tapetic
Se repetând seral, estetic...
Am vrea să-l reîntâlnim pe stradă!...

E-o-nchipuire de design
De aventuri doar pe-un platou,
Trăite de-un erou; ecou
De-actor ce-am vrea să fim, un fain.

E-o răbufnire de talent
Ce-avem cu toţi; ne jucăm viaţă,
Ne-i sufletului aliment...
Copii rămaşi, iubim paiaţă.

Crâmpei de virtual accept
Trăit pe-un scaun, lojă-n stal,
Uitând de locul din real...
E-o feerie de intelect!

E şi-un lăcaş, e-un amfiteatru,
E-un coloseum, ateneu,
E dulce dialog de-antreu...
E ce-am uitat... Să facem teatru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
şi nici pe-a mea, în care-aş fi erou,
nu mi-o deţin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuţiş de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mădălina, Magdalena...

Putem juca teatru, o viaţă
Fără de şcoală de-actorie?
Suntem cu toţi, artişti, paiaţă
Şi rol jucăm, şi datorie?

Avem faţete neştiute,
Purtăm, toţi, măştile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!

Nu avem simţuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", faţă fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?

Ne mor artiştii adevăraţi,
De proşti ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecaţi
Îi plângem, dar şi-atunci minţim!

O plâng acum, pe Mădălina...
Mi-a fost idol de tinereţe.
Îmi era auz, mi-era lumina,
Mă fermecase-n frumuseţe.

Ah, ce-aş fi vrut, să-i fiu aproape,
N-aş fi lăsat-o ceas, minut,
I-aş fi sorbit, din glas, din şoapte
Orice respir, orice sărut!

Am mai pierdut, un suflet seamăn
Ce ne ţinea locul la toţi,
Să spună- ca un frate geamăn-
Ce nu putem, infami, netoţi...

Am glasul ei- ce-aş vrea să am-
Între timpane, în infinit...
Plămânii îi simt timbru-i şi-alean
De dragostea-i, ce n-a împlinit.

O plâng, mă plâng, că n-o mai am
Şi nu mai vine să ne vadă.
Am foia-n lacrimi, glas nu am...
Te-ai dus, frumoasa mea, de dragă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, că...uş

Aleargă rola încondeind foaia cu tuş
S-aştearnă caldul încă proaspăt din culcuş
De-o noapte-ngemănând chip gol cu spiriduş
Ce-mi bântuie în mintea-mi jucăuşă... jucăuş.

Doar a scăpat din colivia strălucindă cu peruş
Şi fredonează pe zăbrele c-un arcuş
Un zumzet bondăresc de-un mai de cărăbuş
Într-o zi ce-o pipăi... precum moalele de pluş.

Simt cordu-n pieptu-mi ritmic bătăuş
Pe pajiştea din malul de ceairu-alunecuş
Ce l-am făcut din albe flori un derdeluş
Înmiresmat, un altcumva... un vis de săniuş.

Îmi iau sprinţar din 'naltul corcoduş
O rămurea să-mi fac un galben cerceluş
Mă tăvălind pe câmpul fremătând pănuş
În joacă c-un flocos... zglobiu de căţeluş.

Îs în atelierul tatei mirosind a rumeguş
Şi văd la poartă aşteptând inert un cărăuş;
Un caretaş ce ţine-n braţe un rozaliu de bebeluş
Râzând fără de dinţi... în hohote, ghiduş.

Aş vrea să strig dar mă sufoc cu un căluş
Şi plouă cald, mă înec sub noru-n ropot duş,
Iar mâna-n loc de toc e c-un ţăruş
Ce împlânt cu scrisul... "SOS, veniţi acuş'!".

E-un gând cum spuma de-un bătut albuş
Cu capul prins în palmele-nroşite de-un frecuş
Ca un coşmar ce-aş vrea să-l şterg ca pe-un retuş...
Da-s eu, nu pot... e-un suvenir, de mine, un trepăduş!...

Cât coborâş, cât coborâş... şi cât urcuş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg adânc...

Se-aşează seara, pe-un final de portativ de mandolină,
Într-un adagio pâclit cu note-n stinse triluri
Apuse-n penele din calde cuiburi şi-nceput de lieduri
În avant premiera de spectacol, sunet şi lumină...

O piesă de argint, cu lustru-n Lună, se preface-n far
-O prismă de oglindă de mister de la cuptorul zilei-
Cu aprinderi de simţiri ce curg pe firele idilei
În străluciri de buze în făclii, pupile-n licăr şi sărut-nectar...

Nu mai e cheia sol, e-un fond de "cri" în deluviu
Din zeci şi mii de greieri încântaţi de-amor
Ce-nalţă verzi-albastrele luciri, de licurici în zbor...
Se culcă fericirea-n adiere fină, peste corpuri în preludiu.

Pământul tot inspiră-n geamăt şi suspine
-Pe-un portativ de paralele şi meridiane- în ecou
La strigătu-mi dezlănţuit, infim, ce-i sunt erou...
Eterul, către Univers, un uriaş solfegiu planetar devine!

Înăbuş timpul, ce-am pierdut uitând de mine,
Mă scald afon în note ce mereu voi plânge...
Eu mă petrec non stop pe-amurgul ce mereu se scurge
Şi-ţi las versul duet... cu muzica ce-o ştiu şi-i pentru tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devalizatori de-un neam de artă

Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat,
Că am coloana infinitului în moştenire,
S-o urc mereu şi să mă înalţ, fără oprire...
Să privesc tot, de acolo sus... apreciat!

Şi loc pe scaun aş avea, de rezervat
La masa lumii, de-aş tăcea s-ascult puţin
Şi-aş fi înţelept cu cei ce bine-mi vor, nu spin...
Se dă respectul... de se vrea un respectat!

N-am parte de acolade de plăcere
Şi am deschisă o poartă, de sărut,
Cu atâtea mâini întinse, ce-am avut...
Dar nu strâng pumn... de onoarea mi se cere.

Sunt un bogat, mic simbol de un neam
Sublimă artă, în toată lumea-n jur râvnită,
Dar prăvălesc simbolu-n praf, cu ţara mită
Plătind, pe "alese", bolovanii... Ce sărman!

Îmi strigă scrisul păs ce am, dar nu se trece
Niciun cuvânt, că iar cuvântu-i sechestrat,
De cei ce-l au, aşa puţin, dar rezervat...
Să scrie legi, pentru legat... hoţii să-ncerce!

De-aş pune iară să încarc carul cu boi,
Chiar de o să trag, tot cu-ăi săraci, ca vite,
E-un timp când toate au un liman, iubite
Popor curat, dar laş un pic... Şi sunt cu voi!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taboo

Stupid ne bucurăm l-aniversare
Sărbătorind o pierdere-n câştig,
Deşi suntem părtaşi de ani-vărsare;
Moment inubliabil, când destinu-mi strig...

Ne păcălim c-o falsă reînviere
La fiecare primăvară nouă;
Amarul trecerii crezând că-i miere,
Încrezători că vieţile sunt două...

Ne prăvălim în pat, spre dimineaţă,
Neştiind că noaptea-i numai o himeră
Ce poate dăinui-n sfîrşit de viaţă...
Avut ce-l pierdem, ca pe-o efemeră.

La slujbe ne-nchinăm umili la sfinţi,
Făcând un pact, nescris, cu a lor moarte...
Ne pierdem timpul, precum scoşi din minţi
Şi nu petrecem, ne-mbuibăm de carte.

Producem bunuri -îndobitociţi,
Sculaţi cu noaptea-n cap, să ne uzăm-
Nici nu gândim, la ce-am fost prorociţi;
Să putrezim golaşi, când destrupăm!

Ne procreem, fără sfârşit, în copii
Ce-avem ca o oglindă-n timp ce trece;
Familii facem, clan cum interlopii,
Crezând că stăpânim timp... ce petrece?!

Oare de ce nu calculăm şi moarte;
S-o programăm ca pe-un buget de-a fi?
... Tot evitând gândul, ce ne desparte,
Cu crez că nu va fi... ultima zi?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

O întrevăd din sunet se repetând în ecou
Croa, croa... pe gri noros de cer de plumb pustiu,
În balans de-o acoladă pătând uni tablou
De-un negru pur, de-un straniu reamintind sicriu.

E doar alarma-n "single" ce se-nmulţeşte-n sute
Ce-acoperă văzduh şi auzul tot îl umple
Se coborând pe câmpuri cernitele cernute...
Până ce-un câine aleargă şi liniştea o rupe.

Pe-o ţambră cocoţată rămâne una-n urmă
Stând maiestuoasă-n fracu-i lucios din pene lise,
Cu ciocul gros, ochi ageri pe-un griu ce faţa-i curmă...
Cu expresia-i înţeleaptă din lumi trecute, închise.

E sigur mai bătrână ca mine, cred mă ştie
Că m-a-nvăţat să pot din vitregiri să fiu;
În ger pe viscol crunt să zbor, să cresc din glie
Ce-i searbădă la alţii... De-ai mei plină... ce-i ţiu.

Cât de frumoasă-i pana pe corpul longilin
Cu eleganţa-i sobră-n profund de înţelepciune
Arzând pân' la cărbune secol trăit din plin,
Înflăcărând răbdarea-i din sufletul-tăciune.

Privesc uimit semeaţa ce gândul mi-l citeşte
Şi-ntoarce cap de-o parte şi de alta, parc-ascultă
Ce-ar vrea să spun; de ştie de când timpul trăieşte?...
Şi mi se uită-n ochi cu geniul ei de ocultă!

E-atâta de frumoasă, că-i iarnă sau e vara,
În sobra-i pelerină... Misterioasa... cioara.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi cu lună

E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâţia "noi", ne ştiind păcat!?...

E transparent de diafană
Şi o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd şi cald nu scade!

Sunt stând şezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

Renaşterea-i atemporală,
Nici nu-i legată de fotoni...
Este-n miresme de atomi,
E-un luciu fin, de poleială.

Luna-i un taler de argint
Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc...
E însemn de-aducere noroc,
E-oglindă, chipul să ţi-l prind.

În nori de licurici verzui
Stăm îngânându-ne-n plăceri...
Din somn de iarnă-s reînvieri...
Mă prind, în ochii tăi căprui.

Tot e-un albastru de fundal
În care dorm mii mesageri...
Doar ciripesc de mângâieri
În noaptea de amor fatal.

E-un aer reavăn de planetă,
Îl simt, în alveole, în pori.
Sunt mii d-esenţe de la flori...
Îţi mângâi gâtul de egretă.

Într-un amestec de fiori
Cu recele de noapte clară,
Nări simt parfum de aişori;
Am renăscut, e PRIMĂVARĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.

Fragil, sublim, uşor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.

E călător de continente,
Monarh de viţă, de elită...
Şi molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.

E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită graţioasă.

E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de lume

Stau gânditor pe-un scaun, nemişcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... şi oricui c-o altă parte!

Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Şi vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!

O fadă mângâiere o am, fiindcă mă ştiu
Că-s lume cu de-ai mei şi va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toţi fată, fiu
Şi lumi ce-au fost, vor fi cum spiţele pe-o roată!

Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!