Curiozități exterrice
De-aș fi vizitator 'n planetă nouă
Aș avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Și pentru ce atâtea tevatură, alergări?
N-aș înțelege cum deși-s la fel
Și unii-i pedepsesc pe alții inutil
Când loc e-un singur și eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!
Mai grav, n-au toți aceleași daruri
Și le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!
Ciudat, adesea se adună-n gloate
Și scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câțiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?
Și cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt și-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frontispicii
Cât anormal conduce, atât straniu, o lume
În detaliile-i răspândite panterestru,
Aleatoriul -afișat mereu cu aceleași nume-
Se pronunțând, se etalând fără motiv; poate doar estru
De-o divă goală... nu pentru talent,
Sau un alt motiv pretins, nici c-un abuz de expertiză
De cel mai bun -că ar fi fost, ceva student,
Dintre mulți alții... Un anonimat, în criză!...
Până la domnitori de azi, iresponsabili,
"Unici", domnind cu "nu"-ul, criticând
Pe toți ce-au fost -la fel ca ei- indezirabili
La rând și iar și iar, o cursă-n furibund...
Așa se scrie istoria în fond; nenatural,
Punând în pagini nume non valori, simple delicii,
Ușoare, fără aș merita un loc atemporal...
O lume-n anormal... 'n mințite frontispicii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parcurs invers
De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Și mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Și atunci Pământul, din ce-ar fi?
Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... și-am, mâine, rost?
Și ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Și-l pot proba, cum nouă robă?!?
Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi așteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aș fi existat!
Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viitor... prescurtat
Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.
O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.
Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.
Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La școală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...
Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut și loc un' m-am născut;
Aștept prieteni, nimeni vine...
Am inima un plumb de clopot,
Șiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.
Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!
Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.
Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Și ochi albaștrii... o pomenire.
Sunt prea devreme pentru știință
Să mă renasc dintr-o celulă
Și chiar de-aș fi, n-aș fi conștiință...
Aș fi din mine o particulă!
Sunt resemnatul din ștafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct... e
E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o țintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârșit... venit de hac.
E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistență.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezență.
Pe-obraz, un șarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.
Mai multe-n zar sunt un noroc
Și-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârșit când vrei să închei.
Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început și de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.
Trei scrise, pauza o fac
Și poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!
Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aș ști totul
Și... cu... îs și eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!
Pe boltă-i led de-o imensitate
Și-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Și-acum l-apăs... că-l am în toc.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânii pământului
Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.
Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.
Se țin firavi de mână- de au pe cin' să țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".
Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".
Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.
Se așează încet la masă, și scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.
Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De neconceput
Am strâns atâta dragoste în mine...
Și toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!
Doar tu ai reușit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Și încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!
De ar fi toate la fel cum ești tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu și-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alți ochi iubirea!
N-am mai interpreta nimic greșit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!
Ne-am respecta mai mult - cu siguranță!
Am înțelege în sfârșit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toții de la viață:
Am înțelege în sfârșit ce-nseamnă A IUBI.
Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înțelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!
Ar fi totul pe față, n-ar mai trebui
Să ne ținem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.
Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup și suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu și eu -
Sută la sută implicat cu totul.
Și toate astea, datorită ție,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...
Ești sfântă, ești la alt nivel, ești altceva
Sau cel puțin, eu nu aș fi crezut
Că poate exista în lume așa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
E... "nu-i"!
Cum oare-o fi senzația, o zi, de-a nu mai fi?
Căci și nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc și el; neant, cui te supui!
Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanță,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanță!
N-ar fi lipsa, în minus, așa cum e, o esență
Și șir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valență?!
Și cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca și astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...
Și neantul dus, plecat, ce-l ținem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Neființa... cu eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trist
Se joacă-n feste ne... norocul ce și-a uitat, ingrat, origini,
Că o negație-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuație-ntr-un șir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi și umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de șansă, sinonim de ce-ar fi vrut și s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.
Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este și-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâșiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colțul de ochi drept.
Și nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Și nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranță; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culmea de ciudat
Ciudat, este să poți orice
și să nu izbutești de loc,
iar alții, "bolnavii", ei pot!... De ce,
unde-i regulament de "joc"?
Culmea-i când ai ce vrei, mașină,
ce-ai câștigat numai din muncă
și-apoi să n-ai bani de benzină
și să pierzi tot... dintr-o "poruncă"?!
Ciudat e și să moștenești casă
și locuri -chiar și cel de veci-
și stat "democratic" nu-ți lasă
nici o potecă... să te "treci"?!
Culmea-i că facem toți o școală,
adevărat, sau pe hârtie,
dar nu e bun cel care știe!... O coală,
mințită, e destinat să... "fie"!
Ciudat, ne creștem cu toți singuri
Copiii, ne-ajutăm părinții
și-alegem pe unii, niște linguri
de înfulecat... E culmea minții!!
Culmea-i că suntem credincioși
după câte am pățit de-o "treime",
dar ne închinăm umili, sfioși,
nu către har... La preoțime?!?
Ciudat, că ce-are experiență
dezavantaj e, anacronism
și diletant e "competență"
dacă-i "frumos"... Pur misticism!
Culmea, oh, câte-s ciudățenii azi
când un popor, dintr-un sărac,
chiar de-a avut înalți ca brazi,
mari s-au făcut cei cu... "arac"!!
Ciudat, ce mulți sunt sus pe culme,
în culmea zis "cetățeniei",
ce se tot duc și-alții pe urme
sunt ciudat... culmile hoției??
Culmea-i că nu-i la fel, ciudat,
în lume, nici în univers;
e doar pe undeva un stat
ce-i culmea de ciudat! Pervers!!!...
... O fi, culmea, ciudată limba ce-i scriu vers???!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânditorul
Îmi caut veșnic alte definiții
Așa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiții
Și plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.
Tot metaforic vreau și-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanță,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Și de prostia etalată-n soi de importanță!...
Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorința, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea și cum cerea, mânca... flămândul?
Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Așa cum și natura pare sau o fi? Nu știu
Și nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai ușor, fără obstacol ca-n deșert... pustiu!
Și câte exemple sunt, de "limpezi" reușiți... Ce fistichiu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repere
Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am știut nimic -și-i despre mine- și niciodată nu voi ști
cum m-am născut, când am ieșit, intrat, venit și nici când voi muri...
Nici cel puțin de cât de bun am fost nu știu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu știu, oricât m-am pregătit -și cât m-am pregătit- de-am competență...
Până și-n dragoste cutume mi s-au dat... Și mi s-a luat din existență.
Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puțin un licărit-văpaie...
Ce mult aș fi dat totul, m-aș fi dat pentru-a mă ști, pentr-o părere,
să știu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...
Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câștigat și-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moștenit și-așa-mi mai prelungesc pulsații de pulsar, în lungile-mi artere..
... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare la copii
Dați la copii o pâine
Și-i îngrijiți un pic...
Nu or crește din nimic,
Din trai de azi pe mâine!
Încălțații pe copii
Căci își tocesc picioare...
N-au naltul să mai zboare
Și-s mici, în sângerii.
Copii îmbrăcați, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Și iarna frig îi strânge;
Nu-i faceți din om... sfânt.
Dați pe copii la școală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriți-i de-osteneală.
Dați la copii... vis,
Întindeți pat să doarmă...
Faceți vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.
Luați pe copii de mână,
Pe umeri îi purtați,
Faceți-i învățați...
Dați zbor, din ce-i țărână.
Purtați copii... părinți,
Căci toți, copii ați fost
Și când veți fi compost
Gând să le fiți, în minți.
Muriți pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânța lumii...
Lăsați-i pe ei vii.
Iubiți-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpați-i de nevoi...
Dați-vă nemuririi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poștal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.
Reper de-o casă
și un obicei,
e-o limbă
și c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numești "ai mei",
unde natura nu se schimbă
și doru-i sigur vis real, din iluzoriu.
Ciudat liant e,
nu-l poți dezlipi
de ești plecat
și nu ști cât vei sta
oriunde-ai fi și câștigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelență loc predestinat.
Ție hard de cord și minte, orice-ai îndura.
Este o casă
sau o țară,
unde îți sunt străbuni
și mulți contemporani,
îți este locul de trăit și stat la masă;
acolo unde-i veșnic primăvară,
unde chiar și dușmani ți-i știi, cum c-ar fi buni...
Căci ei îți vorbesc limba, te-nțelegi... toți sunteți suverani!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câte sunt...
Sunt străzile goale de-o fostă eleganță
Nu doar în veșminte ce n-au importanță,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproșcat, făr-a fi interzis.
Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu șiroaie mânjite
Și case și oameni cu fețe sfrijite.
Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Și-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranță, sunt cușca cu lei.
Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunțe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca și cum n-ajunge că mâine nu e
Și-ncearcă să mintă... că nu știu de ce.
Sunt satele țării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o șpagă la șeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.
Sunt pline orașe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape și urbe și țara din criză...
Cu toți bugetari, ași-n orice-expertiză.
Sunt toate deodată, căci sunt și fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ți ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".
Sunt toate anapoda și-s fără ieșire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puțin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conjugare
Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.
Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.
Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.
Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transoceanie
Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred și
nu există direcții, sau ar fi
dar sunt șterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă și sunt așa mic...
și sunt mulți alții, mulți, mulți
într-un păienjeniș, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniți de fulgere...
și niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
și plouă
cu picături ca niște mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcție, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalță un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuți
până când tună
și fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Petrecerea
Au pus cu toții mână de la mână,
Prietenii mai vechi, la unii e prima oară,
S-au întâlnit așa, pe stradă, într-o doară...
E-un obicei, s-o facă, odată-n săptămână.
E unul cu grătarul, e cel mai important;
Strigă mereu la alții - că nu se deplasează -
Îi place să domine; pe alții exersează...
Și-a dezbrăcat tricoul, să pară epatant.
Dă foc la ce găsește - că a uitat cărbunii -
Încet se încinge jarul; țipă după fripturi.
Apare unul iute și aduce murături
Căci s-a îmbătat deja; el, e cu seva prunii.
Se uită toți cu poftă la hălcile de carne,
Întoarce Gică fleici, cu degetele linse...
Nu-i chestie de igienă, motivele-s pretinse,
Nu țin; "la foc saliva, microbul, tot, se arde!?"...
Fetița unui cuplu c-un cățeluș se joacă
Ce-i tot un păr ce-i cade în plin de năpârlit
Și focul și friptura sunt jos la pârpălit;
"- Ce păr și ce săpun, friptura să se facă..."
Se pun și mici, cârnați, e băutura-n toi,
Mâncarea-i fudulie, la preț este alcoolul.
"Salam" nu-i de la masă, e pe CD, dă tonul...
Petrecerea începe c-un dans de țonțoroi.
Își bagă toți în gură amestec de grătar,
Își ling mereu grăsimea, c-au uitat șervețele...
Bărbați-s separat și beau mai mult ca ele
Și țipă fără rost, idee n-au măcar.
Femeile-n ascuns - ce se cunosc mai bine -
Discută de serviciu, de șeful, că e fin...
"- Mi-a dat un telefon, să ieșim la un vin..."
"- Să ducă", i-a spus alta, "că-i bun, te întreține...!"
Târziu, năuci de cap și schimb de experiențe
Se suie la volane - cei care au mașini -
Vorbesc și-și aranjează și sâmbete ce vin,
Iar fetele-și fac ochi... că le-au ieșit "pasențe"!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrată către Univers
Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiții în multe dogme, nu o știm, că stăm în ambient majoritar azotic
Și credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.
Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poți să spui nicicum că e frumos.
N-am înțeles cum de superbul, tot din el, se înalță- atât de maiestos
Și cum de e suficient de dur, să ne suporte, și să fim... un univers integru.
Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieșea, din calcul, rațiune, nicio știință, istețime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă și la o-astfel de înălțime,
Și cât de moale este, totuși, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aș fi... nu fire.
Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Și cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deșert l-a împărțit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.
Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi lovește.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste țărmuri, și de ce-i sărată... când din ape dulci, ițește.
Priveam, și-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mișcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip și două le rotește-n hăuri-
Iar sus, în vârf, își ține-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipește, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.
Priveam, ca zăpăcit, am și uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Și tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu știu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, și totul... ne revine!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Porționări în pierdere
... partea mea, de pasăre ușoară,
își tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
și totuși, timpul zboară...
... și câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzește
ce-am, nu mai gonește
nici stihii, pe-orice ne-bun...
... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilț sunt ocupate
de mulți alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...
... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
și gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!
PS
... și ce să fac acum, să plâng
că nu știu ce fac alții, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
și n-au citit... cum oare se re-strâng...
... din pierderi, un întreg se mai ajung?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!