Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Şi câţiva pomi de copertină
De lângă iazul îngheţat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Şi ochi nelunecoşi cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârşită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spăşită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede că are un semn de-o pană
Ce-i din codiţa ei, mai albă
Şi pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheaţă dalbă.

Se gudură zburlindu-şi puf
Şi-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din paşi trecuţi în zori de zi,
În noaptea clară şerpuită
Sclipeşte-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Şi la doi paşi o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu picioruşe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschişi mici, de piper
Şi-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemişcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o ţambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbuşind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a soarele răsare

Cioc, cioc, cioc,
bate soarele într-o uşă
a norilor bosumflaţi,
te aşteptăm,
spun margaretele
primenite de stropi,
veniţi primăveri,
haideţi
la Căldura cea Mare!

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pata brun cu negru

O umbră neagră-n brunuri şterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.

Nici nu-i frumoasă şi e mică
Şi fuge doar de o priveşti;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgeşti.

O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.

Şi se răceşte timp. Nu creşte,
Doar simţuri dă de-un prim amor
Neaşteptat, ce nu-şi doreşte;
Că o haită-ntregă o muşcă, o vor.

Şi n-are nicio apărare;
Mai multe nopţi şi zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viaţa şi-o scurge.

O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mişcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.

Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Şi-i tot mai frig şi somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.

Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.

Doar se-ngrăşase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Şi gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.

Alerg la râul, uz de rug
Şi văd pe-un ciob de gheaţă-n mal
Un boţ de pânză-n humă; drug
Şi-o sârmă-ncolăcită-n val...

... Şi de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Şi plâng şi capul nu-mi mai trece
Şi nu mai văd... omul integru!!!

Doar căţeluşa-n lemn de cedru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

O întrevăd din sunet se repetând în ecou
Croa, croa... pe gri noros de cer de plumb pustiu,
În balans de-o acoladă pătând uni tablou
De-un negru pur, de-un straniu reamintind sicriu.

E doar alarma-n "single" ce se-nmulţeşte-n sute
Ce-acoperă văzduh şi auzul tot îl umple
Se coborând pe câmpuri cernitele cernute...
Până ce-un câine aleargă şi liniştea o rupe.

Pe-o ţambră cocoţată rămâne una-n urmă
Stând maiestuoasă-n fracu-i lucios din pene lise,
Cu ciocul gros, ochi ageri pe-un griu ce faţa-i curmă...
Cu expresia-i înţeleaptă din lumi trecute, închise.

E sigur mai bătrână ca mine, cred mă ştie
Că m-a-nvăţat să pot din vitregiri să fiu;
În ger pe viscol crunt să zbor, să cresc din glie
Ce-i searbădă la alţii... De-ai mei plină... ce-i ţiu.

Cât de frumoasă-i pana pe corpul longilin
Cu eleganţa-i sobră-n profund de înţelepciune
Arzând pân' la cărbune secol trăit din plin,
Înflăcărând răbdarea-i din sufletul-tăciune.

Privesc uimit semeaţa ce gândul mi-l citeşte
Şi-ntoarce cap de-o parte şi de alta, parc-ascultă
Ce-ar vrea să spun; de ştie de când timpul trăieşte?...
Şi mi se uită-n ochi cu geniul ei de ocultă!

E-atâta de frumoasă, că-i iarnă sau e vara,
În sobra-i pelerină... Misterioasa... cioara.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce şi-a uitat, ingrat, origini,
Că o negaţie-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuaţie-ntr-un şir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi şi umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de şansă, sinonim de ce-ar fi vrut şi s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este şi-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâşiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colţul de ochi drept.

Şi nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Şi nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranţă; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
şi schimbă loc, pe aceeaşi temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subţire, plumbuită, se înalţă aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roţi ce par a fâşâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic şi-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face şi mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se iţind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mişcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud şi insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
îşi căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să ştie c-aşa înghite iar... caniculă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banca

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă
Pe aleea de castani ce-o ştiu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanţele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aştern în loc de omăt cu visul din retină
Cu ochi deschişi; văd iarna, osos stingher de câine
În pas săltat trecând fără de ieri, de mâine...
Şi angelic chip din clasa liceului, o virgină.

Oh cât am aşteptat-o să vină să se-aşeze,
Să îmi pierd mâna-n păr cu ochi plimbând pe buze
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam în mutele-mi, dorinţele prea treze.

Am stat şi să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung cu alta-n seva cărnii
În scârţâit de dinţi pân' la-nroşitul ţărnii
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire.

Cât sufeream când banca o regăseam cu alţii
Ce-i profanau şi lemn şi semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte alte iubite
Şi singuru' aş fi fost ce-nalţa rugi cu psalţii.

Aş vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie cum ştiu şi-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe braţe verzi, de lacrimi toată ninsă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţii matinale

Epuizat 's în dimineţi, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să şi-o fure
Şi-n ţepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.

Sunt visele întrerupte, ce nesfârşiri şi-adună
Şi, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliţi
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliţi.

Parcă şi mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Şi-un gust metalic naşte din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Şi cap buimac şi trup... din sor de poleială.

Atunci de-abia, din luciul ce-şi varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru şi de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihanaliză

... nici nu mai ştiu, maşina-i doar un fier plin de fluide
sau este şi viteza, stopul, aparenţa, aer ce-l consumă
şi-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide
i s-a prestabilit memorie în creierul sclipind de-o brumă?...

... unde opreşte firul derulându-se din pudră de carbon
al microfonului ce cântă sau cuvântă acetilcolină
până la spiritul în undele eterului ca duhul din amvon
ce răscoleşte neînţeles în meditaţia ce inim-o suspină?...

... palpabilul este doar pipăitul, simţ tactil de moleculă
sau e-un fuior în acelaşi timp, nimic, imensul ce există,
eliberat să nu sufoce suflu' c-o apăsare de spatulă;
nu-i numai spută ştearsă, iz, nedefinitul din batistă?...

... deci nevăzutul vid, aura-n boare, cald de rază
sau recele de gheaţă fără apa gheţii, dăruirea,
căutare eternă ce mintea fără de suport cutează
depărtate amintiri, vis rămas vis, inexplicabila iubirea...

... sunt toate în balonul de săpun purtat de a sa briză,
cu gust inconfundabil ce-i fărâma din traseul de-o psihanaliză?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet şemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschişi, sunt în delir...
Mai pun pe foc, menţin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La soirée

Eram în pană acută de orice inspiraţie
şi-am ascultat, pierzându-mă, "Când vine seara
şi lumini se aprind..."... Mi-am regăsit tentaţie
călătorind în minte cu-ochi deschişi pe stradă, vara.

E frig afară, că-i februarie şi-i dulce cald;
sunt c-un tricou şi-s în bermude, e gol
pe asfalt şi-i linişte şi cerul e-un smarald...
Doar glasuri tinereşti se-aud pe lângă mall.

Păşesc, doar creierul, pe "Septième Avenue"
şi mângâi o aurie de Stingray Corvette
ce-am luat-o ieri aşa "à la première vue"...
O simt şi acum, o fericire... A trecut Yvette!

Sunt la Laval, în Chomedey, îs "dans la trentaine",
bătrân că-s iar la studii-n Saint-Hyacinthe
aproape la sfârşit de an... Mă umflu-n pene
să-mi inspir bucuria... Parc-ating ţinte, cent cu cent!

Mă uit în buzunar; am douăzeci de dolari,
îndeajuns de două mini-golfuri
şi e lumina albă, jucătorii-s rari;
doar două cupluri însoţind ratările cu of-uri!

Sunt singur pe "tapis"-ul verde, fără adversar
şi mă lansez în jocul minţii, al răbdării...
apoi încet, încet mă-ntorc alene pe trotuar
şi urc pân' la etajul unde stau... Simt gustu-nfiorării!

Nu-mi vine să mai plec; mă-ntorc în viitor
-căci cântecul ce m-a trezit e pe sfârşite-
iară la caldul din odaie, fad televizor...
Recad în pană, iar de nopţi ce-s nedormite...

... "de acasă"; câmpinean cu visele-n ispite!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi...

Pentru asidui... işti tic-arii,
Ce-n snobism golaş de sens,
Fumurându-şi limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbariţa lor goală
"Şi"ruind la tot, oricui
O conjuncţie drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca şi" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiţ" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca şi" ei, "ca şi" "ca şi"
"S-aivă" ceva "ca şi" ban,
Fericire doar "ca şi-i",
"Ca şi", la servici, noroc
Un ceva "ca şi" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulţi "ca şi" ar fi copii,
"Ca şi" dragoste o idee
"Ca şi" cum c-ar exista,
Cum "ca şi" ar fi femeie,
Când femeie e şi ea,
Sau "ca şi" bărbat fiind,
-"Ca şi" fiind cu evidenţă-
Chiar "ca şi" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasenţă...
"Ca şi" dovedind cultură
Să-i citească toţi "ca şi",
Nicidecum de învăţătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca şi" o înălţătură
De citiţi c-ar fi "ca şi"...
După ce-ai băut bromură
Şi sex s-ar... dezlănţui.............

"Ca şi, ca şi, ca "ca şi"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!