Răsărit

... se sparge negru-ntr-un neon ca flama din sudură,
cu gust ca de greaţă de ochi usturând de o răceală adiândă prin frunze trezite
şi azuru-i o pâclă de mov sidefat în nuanţe scadente spre luciul -în cristale spărgând-
ce-nţeapă-n bărbiţe un cor de cocoşi ce se cheamă pe rând, enervant repetând
până glas răguşeşte, iar triluri răzleţe-n şuvoi se revarsă apoi obosite...
când explozia apare în topitură de gel de un galben ce fierbe-n glazură
într-o albă-albăstreală de aer ce-nvăluie case şi pomii... şi stâlpii şi umbre
ce vuiesc tot mai des peste asfaltul de pneuri lipind oameni de sarcini, ce dorm încă o clipă...
şi e caldă o fărâmă de suliţă-n dâră ce stăbate-nvelişul de sticlă
aşezându-se-n luciul de buze, gâdilând fin o geană ce se zbate să scape...
şi eşti caldă şi moale şi apare din pleoape o pânză de iris de-agate
... Şi alta-i, o castă de zi, alta nouă,... ce de vis ne desparte, spre prozaice sumbre!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"High tech"...

... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieşite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiţi de raze cum şarjele de laminoare,
ori plini de ţepi ca acele de brad cu vârf de gheaţă în stilete
şi păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanţe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoşei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agăţate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă şi epitete!...

... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmiţat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mişună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-şi amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din şansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moşteniri... şi-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...

rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debut primăvăratic

Loveşte raza caldă în solul primitor
Şi uşurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalţă gând pedestru în zborul spre visare,
Iar braţe, face aripi... pe suflet, blândul sor.

Pas, decolează parcă în salt la nesfârşit
Şi pieptul se lărgeşte tânjind înspre eter,
Plin de vibraţii, în unde, spre neştiut mister
De amoruri amorţite... trezite la iubit.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Sunt infectat de dragoste -intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzeşte-
Mi-eşti fiecare puls de bioritm...
De nu te văd şi trup mi se topeşte.

Îmi sparge pieptul inima când bate
-Cum clopotul-colos de Notre Dame-
De nu eşti tu, e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!

Am capul un vârtej de spin galactic;
Eşti astrul meu, giganticul de sor
Şi spaţiu-i doar al tău, faci timpul static...
Eşti luciul lunii-n fin-cristalul, după nor.

Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume, să-ţi adun comori
Şi palme-n diamant, de puf, le-am tras;
Hamac să-ţi fac, moale cu dur, din flori.

Vreau eu să fiu altar de mânăstire,
Unde să-ţi laşi eterne rugăminţi;
Sunt cor de îngeri într-o răstignire
Cum o Mesie-n rugăciuni fierbinţi...

Te-aş vrea să-mi fi mireasă-n pururi voal,
Să te-nalţ castă printre frescele de dom,
Să-ţi fie viaţa-n dans, perpetuu bal...
Să-ţi fiu străjer de vise, majordom!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Urcat pe un cui şi tras pe sfoară,
Bătut pe-o pânză înrămată
Stă nemişcat; n-o să mai moară
Expresia-i imortalizată...

De unde atât profund în firul
De pensulă în guaşa groasă?
De unde umbra-n unghi, profilul,
De unde-i luciul de mătasă?

Şi nu-s îndeajuns pixeli, nici poză,
Nu pot să dea cât harul mentor
Mixat într-o metamorfoză
Transpusă-n ochi sclipici de vector...

E-un chip pentr-o eternitate
Râvnit în ore de regret,
Însoţindu-te-n pustietate...
De neuitat in... de-un portret!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele...

Pe luciul propriului tău gând,
Plutesc ideile-ţi fecunde,
Abia aştept să mă inunde,
Cu lacrimi verzi, ochii-ţi plângând,

Sublimul versu-ţi atingând
Zeci de nuanţe floribunde,
Pe luciul propriului tău gând,
O, Miss, mirajul ţi se-ascunde,

De partea lui, vai!, atrăgând,
Lăuntrul meu cu microunde,
Şi, Miss, în câteva secunde,
Sângele-ţi cântă, lin curgând,

Pe luciul propriului meu gând!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escapadă rătăcindă

... am dreptate?...
stau singur câteodată
chiar de nu-s...
şi-ascult în juru-mi;
parc-aş vrea să fiu
măcar parola,
să fac parte din duhul
străin mie,
împărtăşit
în strigăte de bucurie
auzite, vecine...
să fiu văzduhul
pripăşit,
aşa cum şi-alţi stingheri
îs în taina nopţilor de ierni
geroase...
... mă uit cu jind
şi visez
la ferestre cu lumina caldă
dinspre case.
... stau mă prăjind,
mă-ntind
la focurile
ce se-apropie câte două,
măturând
de alb, asfaltul...
măturându-mă
una cu grund...
... am scăpat de singurătate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continente

Ispititoare suprafeţe de colonizat
Sunt doar ieşiri dintre abisuri sumbre...
Într-o cutumă le numim, pe scurt, uscat
Şi sunt într-un continu derapaj, către niciunde.

Din timp îndepărtat, de mii de milioane
-Nu ştiu cum ştim de-atâta veşnicie-
Se tot despart şi le unesc arcane
Tot aşteptând, pe ele, lumea ca să vie.

Plutim cu toţii pe-un cuptor încins,
E plin de topitură, clocotind mocnit...
De s-ar aprinde, oceane, nu ajung, de stins;
Din răsărit, într-o clipă, este asfinţit!

De provenim cu toţii din strămoş comun,
De unde-i unul galben, altul alb sau negru
Căci pe o sferă suntem şi între toţi e drum?!
... Nici raţiunea nu m-ajută pe de-a-ntregu.

Cred cu convingere că suntem nişte clone
În familii, linii, gene, suşe independente
Însămânţate în naţii, în popoare, rase şi pe zone,
Cu repartiţie precisă, după "calităţi"... pe CONTINENTE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predare de minim inventar

Am inima-ncolţită-n rupte vene şi artere
Şi-mi culge-o lavă caldă; în erupţie
Sunt preambul către-un nu ştiu, plin de mistere
În sentinţa... pentr-o aşteptată execuţie.

Îmi curge corpul, tot o apă caldă
-Mai sunt ceva carbon, să am la iarnă,
Mă-oxigenez, un pic, din frunze ce mă scaldă-
Mă pierd din biologic, într-un mineral... sub iarbă.

E singura soluţie a recuperării;
Să mă predau la fiinţa ce-o iubesc!...
E timpul să-mi răspund răscumpărării;
Să redau, tot, ce am primit... Dumnezeiesc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă un sărut...

Când inima îmi simte
Că ea,.. e-nviere,.. moarte
Din piept bate să iasă
Să zboare la cea aleasă

Ca două ciocârlii spre soare
In triluri de dor răvăşitore
Una în alta să topească
Si infinitul o să le dorească

Muzica lui divină, senină
Printr-o fantă de curcubeu
Să moară de ciudă orice zeu
Când spre tine zbor... eu
Să te iubesc un infinit
Şi incă un sărut..
In triluri curcubeu
Ce le simt când ştiu
Că exişti pe pământ
Si mai renăscut din lut
Cu un sărut de infinit
Ce-l ador sfânt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie printanieră

Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei,
Viorele, zambile, cărnoase lalele.
Imaşuri se zburdă în saltul de miei
Şi bleu liliac parfumează stradele.

Se scutură pomii de ninsul de flori
Şi mâţii pufoşi vânt de cald îl mângâie,
Lăsând loc la nuci, ciucuri verzi în culori
S-atârne-n ghirlande de iod... gust să înfrâie.

Pe câmp e salteaua de-un verde de grâu,
Ce adie ca valul când luciu, răspăr
Şi, apele-n ploi din pâraie fac râu...
Pisicile au noi mogâldeţe de păr.

E cerul brăzdat, când şi când, ca de suliţi
Penate, lăsându-şi în urmă din triluri
Şi fete, de-un proaspăt sclipind, umplu uliţi...
E-un aer, ce iar primeneşte iz, stiluri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul nu-i îndeajuns

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvăşită
Se scutură prin ger scârţos, se face-o crustă
Ce lasă drum de ţară o potecă-ngustă
Şi prin oraş mulţime abia zărită.

Şi-i dor de soarele sub nori ascuns
Şi-i dor de ochi de alburiu în ţepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.

Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheaţă
Sau fâşâit de aripi de vreo cioară, guguştiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Şi degetele dor c-un pic de greaţă.

Şi ţurţuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Şi obrajii se-ncleştează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zăreşte niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.

Clădirile-n oraş parcă-s mai reci decât erau beton şi sticlă
Şi albul face mai murdari nămeţi uitaţi pe foste străzi.
Mai la periferie-s lame de lopeţi, pe pârtii în ogrăzi...
Maşini cârd de grămezi stau, nu se strică.

O formă-ncercuită mişcă agale
Ca-n ceaţă de un negru-gri, c-un sac
Ca sticla dur şi transparent ce lasă văzului opac
Să-ntrezăreşti cartoane, peturi, două beţe, un pumn de ţoale.

De sub basmaua albastră-pal apare o zbârcitură înroşită;
Aproape o femeie doar c-un nas ce i-a picat pe gură,
Dar chiar şi-aşa-n grotescul tragic de caricatură
Zăresc frumoasa ce-o visam copil, dorită...

Deci albul nu e dalbul din copilărie
Cel adorat nespus şi-n laptele de mamă;
Adesea-i mult mai mult decât o simplă dramă...
Un accident mortal în avalanşa fulgilor-troiene... O tragedie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina caldă

Lumina caldă ochii scaldă,
Floare de iris într-o haldă,
Urcă atletic printre stânci,
Se scaldă-n izvoare adânci,
Zboară cu fluturi-n stomac,
Pătrunde noaptea peste prag,
Intră în vis şi voiniceşte
Îmbrăţişează şi iubeşte.

În raza ei suntem parfum,
Urme lăsate-n praf de drum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!