Continente

Ispititoare suprafeţe de colonizat
Sunt doar ieşiri dintre abisuri sumbre...
Într-o cutumă le numim, pe scurt, uscat
Şi sunt într-un continu derapaj, către niciunde.

Din timp îndepărtat, de mii de milioane
-Nu ştiu cum ştim de-atâta veşnicie-
Se tot despart şi le unesc arcane
Tot aşteptând, pe ele, lumea ca să vie.

Plutim cu toţii pe-un cuptor încins,
E plin de topitură, clocotind mocnit...
De s-ar aprinde, oceane, nu ajung, de stins;
Din răsărit, într-o clipă, este asfinţit!

De provenim cu toţii din strămoş comun,
De unde-i unul galben, altul alb sau negru
Căci pe o sferă suntem şi între toţi e drum?!
... Nici raţiunea nu m-ajută pe de-a-ntregu.

Cred cu convingere că suntem nişte clone
În familii, linii, gene, suşe independente
Însămânţate în naţii, în popoare, rase şi pe zone,
Cu repartiţie precisă, după "calităţi"... pe CONTINENTE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu toţii banali. Suntem cu toţii plictisitori. Suntem cu toţii spectaculoşi. Suntem cu toţii îndrăzneţi. Suntem cu toţii timizi. Suntem cu toţii eroi. Suntem cu toţii neajutoraţi. Depinde doar despre ce zi discutăm.

citat din Brad Meltzer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că suntem români, că suntem unguri, că suntem greco-catolici, că suntem ortodocşi, suntem cu toţii în aceeaşi ţară. Trăim cu toţii acelaşi destin şi doar cei care vor să ne dezbine, abia aceia sunt adevăraţii trădători.

Corneliu Coposu în 163 de vorbe memorabile (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpăna dreaptă

În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar nişte străini,
Căci ne-au ucis şi datina, şi cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Şi-au construit un stat într-un alt stat,
Toţi repetenţii... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conştiinţa şi votul contra-cost,
Trăiască vinovaţii, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici şi-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoţi conducătorii,
Ne umilim şi suntem miştocari...
Şi suferi-vom pân' la Sfîntu' Aşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel, suntem cu toţii, şi destul de frecvent, nişte nebuni, cu singura deosebire că "bolnavii" sunt ceva mai într-o doagă ca noi.

Dostoievski în Crimă şi pedeapsă (1866)
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt împăcat cu ceea ce sunt, sunt împăcat cu felul în care sunt, ştiu că am şi eu defectele mele, deci nu pierd timpul să caut defectele altora. Şi mai cred în relaţia mea cu Dumnezeu. Cred că ne trasează nişte linii pe care noi le urmăm şi le umplem cu tot ce suntem în stare.

citat din Aurelian Temişan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

May McGorvey: Sunt patru coloane cu femei singure aici şi doar patru bărbaţi. Norocul e de partea ta. De ce n-ar vrea aceste femei să cunoască un om aşa de bun ca tine?
Ronald James McGorvey: Nu sunt un om bun.
May McGorvey: Eşti un miracol, Ronnie. Cu toţii suntem miracole. Vrei să ştii de ce? Pentru că noi, oamenii, ne îndeplinim sarcinile zilnice şi ştim că... ştim cu toţii că... lucrurile pe care le iubim, ne pot fi luate în orice clipă. Trăim cu acest adevăr şi, cu toate acestea, mergem înainte. Animalele nu se comportă la fel.

replici din Mici copii, scenariu de Tom Perrotta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuţi viitori

Trăim într-un etern monden,
La fel ca-n timp de vodevil
-Model de viaţă exogen-
Pretinşi moderni, de stil labil...

Copii suntem de-antichitate
-Cu crez că-i suntem endogeni-
Citând din antice citate;
Microbi... pretinşi drept antigeni.

Nici piramide nu mai facem
-Destinul ne e Nostradamus-
Petrecem timp, ca să ne placem,
Filozofând pe Albert Camus.

Suntem neîncetat surprinşi
-Descoperind ce se ştia,
Genii pierdute în pretinşi-
Aflând că Soarele e-o stea.

Sperând să ştim mumificarea,
Putem să ne lăsăm un semn
De viitor, după plecarea...
De proşti... cu aerul de demn!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e rostul vieţii mele?

Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,, Pachetele sunt puţine!" – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
Să fim unul lângă unul şi să ne unim cu toţii.

Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?
Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!