Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leandri

e vremea când leandri
nevroze bizantine
m-au dezmierdat şi tac
legat cum sunt de tine ca scoarţa de copac

e vremea când leandri
angoase delicate
m-au legănat şi dor
cu tainice idile în limpezimea lor

e vremea când leandri
brocarturi clorofile
m-au învelit şi cad
în rotunjimi de ape cu intarsii de jad

e vremea când leandri
lascive solitudini
m-au tulburat şi strâng
vechi darnice iluzii pe care să le frâng

e vremea când leandri...

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Eu pe plaja stăteam şi înnebunit te priveam;
De atunci ştiam, că pentru totdeauna o să te am.
Ti-am dat totul, tot ce aveam, Viaţa şi sufletul mare pe care îl am;
Dar acum când de lângă tine m-au luat, pământul de sub mine s-a surpat!
Ei la pamant vor să mă vadă, dar nu stiu că înaintea mea o să cadă;
Pentru că eu ştiu să râd când îmi vine să plâng!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

...''întotdeauna''

Mă tem deşi nu mă mai tem
de acea melancolie densă,
de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem
ca-ntr-un deşert întins,
fără margini...
(văd câte spaţii goale în mine-ai aprins)
în mijlocul fiinţei mele cand un hău mi se cască...
şi-l simt, cât timp voi fi cu viaţa asta prins!
şi-n caligrafia mea de înţelesuri...)
Doamne, ce rod de bucurie mai mare trăiesc?
când toate le văd cu inima
Ştii, tu! că eu iubesc şi când nu mai iubesc?!
că-mbătrâneşte timpul cu mine odată...
totul începe şi se sfârşeşte într-un moment
fără sens
şi nu mai poţi spune: ''întotdeauna''
chiar Niciodată!

poezie de Daniela Pârvu Dorin (10 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detalii

Aş zice acum că ştiu foarte bine
Dar nu ştiu precis unde
De aceea nu mă pot abţine
Să ştiu în spate ce se ascunde.
Mai important este că nu ştiu de ce!?
Deşi paradoxal ştiu cum,
Răspunsurile îmi par apocaliptice
Şi nu vreau să fac un lucru oricum.
De aceea mai întreb încă odată,
Detalile să îmi ofere întrebarea
Mult aşteptată şi asumată
Ce precis îmi va modifica abordarea.
De aceea mă frământă... de ce merit?
De ce mai despic firul în patru!?
De ce sunt sceptic, când totul este lămurit
De ce mă mai mir că cerul este albastru.
Precis în detalii m-am născut
Şi-n detalii probabil am să mor
Totul mi se pare contrafăcut
De aceea întrebările mele dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diligenţa

Trece vremea ca o diligenţă
Cu surugii în uniformă
Ne preia la naştere şi p-ormă,
Ne depune cu indiferenţă

O plătim cu viaţa şi atât
Surugiu, nu te grăbi deloc
Toţi ajungem în acelaşi loc
Într-o clipă, într-un ceas, numaidecât!

Alţii-n urmă îşi aşteaptă rândul
La poştalionul vieţii lor
Şi de când se nasc şi până mor
Totul curge repede ca gândul!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e ce crezi...

Azi, într-o lume când nu e timp să ne cunoaştem,
Eu am aflat o taină surdă, lăsată din vremea când ne naştem…
Îngăduit de Dumnezeu, aşa a fost să fie…rămasă suspendată
Într-o poartă de timp ce a salvat o viaţă; a fost viaţa mea moartă.

N-am cunoscut pe nimeni să fi-nţeles ce îmi descoperise
Destinul modelat celest pe timpul pământesc care albise…
Eram frustrată în chemări, mult prea bogată-n nerăbdări,
Război afară, luptă înăuntru…potop de renunţări.

Când vremea te suspendă, din ochi străin nu se explică…
Şi eşti privit în multe feţe şi eticheta o ai mică…
Năpădit-au răni din judecăţi pripite ce nu îmi definesc
Fiinţa mea completă, care să existe…a plâns nelumesc.

Dar a venit şi vremea să pot înţelegând, să strălucesc…
O soartă toţi avem, iar acceptarea ei este un dar ceresc;
Dar a venit şi clipa mea, din tot al meu mulţumind etern
Celui ce m-a creat şi care m-a trezit ca să trăiesc demn.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un final

Viaţa e minunată!
Din când în când.

Iar eu,
recunosc:
spun prostii...
cocoloaşe,
câteodată...
Greşeli fac,
chiar şi mai multe...
Nu le băgaţi in seamă.

Într-un final,
voi înceta.
Şi atunci,
ploaia se va opri!
Sau poate,
abia va începe?

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când explodează viagra-n tine

Sexul frumos e ca omul.
Îmbătrâneşte. Într-o dimineaţă
te trezeşti, iar dinţii sunt într-un pahar,
absorbind amintiri
de pe vremea când viaţa avea
un gust minunat...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "E toamnă iar..." de Gheorghe Gurău

S-a stins lumina într-un mod abrupt
Când soarele s-a plictisit de moarte,
Pe ceruri discul roşu să şi-l poarte
Într-un periplu cosmic nentrerupt.

O cucuvea justiţia împarte,
Dar când să aresteze vreun corupt,
S-a stins lumina într-un mod abrupt
Că soarele s-a plictisit de moarte...

Am renunţat cu norii să mă lupt,
Cu proştii ce n-au şcoală şi nici carte
Şi-observ uimit că după ce am supt
O sticlă, c-o licoare mai aparte,

S-a stins lumina într-un mod abrupt

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

As vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul

Mama nu l-a iertat niciodată pe tata
pentru faptul că s-a sinucis,
mai ales în momentul acela îngrozitor când nu trebuia –
şi că a făcut-o într-un spaţiu public,
în primăvara când eu trebuia să mă nasc.

I-a îngropat numele
într-un sertar secret al fiinţei ei
şi nu i-a mai dat voie să existe,
deşi eu îl mai auzeam uneori bocănind.

Când am coborât de la mansardă
în mână cu portretul pastelat
al acelui străin cu buze pline
şi cu mustaţă de muschetar,
cu ochi castanii şi adânci,
ea l-a rupt bucăţele
fără să-mi spună o singură vorbă
şi m-a plesnit cu toată puterea.

Chiar acum, la vârsta de şaizeci şi patru de ani,
îmi mai simt obrajii
arzând.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul iubirii nebune

Când te iubeam ca un nebun
Şi aveam mintea tulburată,
Nu m-ascultai când vream să-ţi spun
Că tu eşti cea mai mândră fată.

Dar regăseam sufletul bun
Pe drumul nostru de-altădată
Când te iubeam ca un nebun,
Dar n-aveam mintea tulburată.

Tot căutam să mă răzbun
Că nu te-am sărutat o dată,
Poteca e demult uitată
Şi-a trecut timpul, ca lăstun,

Când te iubeam ca un nebun.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă, în tăcere...

Puteai face gestul acesta într-un alt timp,
Când încă nu mă alergau cerbii disperării
Acum totul este-n zadar!
Nu mai am nici libertatea să zbor,
Nici condeiul să scriu.
Doar fluturii sunt ai mei
În gânduri şi-n vise...
Nimic altceva!
Nimeni, nicicând, nu mi va putea lua...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste ironică

Din clipa când te-am întâlnit
O boală m-a cuprins subit
Şi din coşmaruri nu mai scap
Şi veşnic am dureri de cap.
Din zori de zi, când mă trezesc,
Eu doar la tine mă gândesc.
Mă tem că nu te mai zăresc,
Deşi din suflet o doresc.
Mă doare sufletul de dor,
Mă mistui de al tău amor
Şi inima mi-a îngheţat
De când în ea te-ai instalat.
Nici stele nu mai pot sclipi,
Nici flori nu mai pot înflori
Şi totul e un chin cumplit
De când pe tine te-am zărit.
Ai milă, tu, de viaţa mea
Şi nu te mai lega de ea
Că firul ei e-n mâna ta
Şi-n tine-i fericirea mea
Dacă vreodată vei zări
Doi ochi, plângând noapte şi zi,
Sunt ochii mei şi nu uita
Ei plâng după iubirea ta.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!