Replică la poezia "E toamnă iar..." de Gheorghe Gurău

S-a stins lumina într-un mod abrupt
Când soarele s-a plictisit de moarte,
Pe ceruri discul roşu să şi-l poarte
Într-un periplu cosmic nentrerupt.

O cucuvea justiţia împarte,
Dar când să aresteze vreun corupt,
S-a stins lumina într-un mod abrupt
Că soarele s-a plictisit de moarte...

Am renunţat cu norii să mă lupt,
Cu proştii ce n-au şcoală şi nici carte
Şi-observ uimit că după ce am supt
O sticlă, c-o licoare mai aparte,

S-a stins lumina într-un mod abrupt

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a culcat şi-a stins lumina

S-a culcat şi-a stins lumina
minţii pline de belele
ca să-şi piardă îndemâna
de-a se tot trudi cu ele.
S-a trezit în săptămâna
strălucirii unei stele
după care întinse mâna
cu florile din perdele.

epigramă de Ioan Hapca din Licurici în noapte
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abrupt

Drum abrupt, nedrept de abrupt,
înţeleptul îl ocoleşte,
poetul nu este un înţelept,
smârcuri pustii exprimă plictisul,
astfel se rup prietenii,
legături de rudenie,
numai iubirea preferă înălţimile.
Gloria este doar la buza prăpastiei,
Eu prefer buzele tale, iubito.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artista şi melcii

Pe un sferic peron, populat de retine,
La urcarea în vis, lesne schimb pelerina.
Chiar de-ai fi impiegat, nu cred moarte în tine!
Eu trec printre rute, lunecos ca lumina!
.
Nu cred! Nu voi crede-n tine, moarte, vreodată!
Cum să cred în ceva ce nu poate trăi?!
Eşti sărmana perdea cu frici multe brodată,
Un ochi orb exilat între-a fi şi A FI...
.
Eşti semnalul ce-i stins sub cupola din gară,
Pendul perisabil într-un pseudo-ceas.
Pizmaşă tangentă ce-i rămasă pe-afară,
Din cerc exilată în rotiri de compas.
.
Eu trec printre gratii lunecos ca lumina,
Micşorez râul Styx şi-l închid în butelci.
În sisifica scenă, ştiu că sunt balerina,
Artista pe poante dintr-o gară cu melci.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aviator irlandez îşi simte moartea

Ştiu, îmi voi întâlni soarta curând – abrupt,
Undeva-între norii albastrului ceresc;
Nu îi urăsc pe cei cu care lupt,
Pe cei pe care-i apăr nu-i iubesc;
Din Kiltran Cross eu am venit mai ieri,
Irlandezii mei sunt toţi săraci, se ştie,
O înfrângere nu le-ar aduce pierderi,
Nici victoria mai multă bucurie.
Nu lege, nici plată mă fac să lupt,
Nici public – nici aplauze şi flori,
Sunt condus doar de-al sângelui tumult
Când singur zbor departe, printre nori;
Am cântărit tot, am judecat tot,
Anii ce vin n-au însemnătate,
Anii trecuţi nu merită un zlot –
Cât această viaţă,-această moarte.

poezie clasică de William Butler Yeats din Lebedele sălbatice la Coole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

îmi voi rezema capul greu în palmele umede
şi voi adormi în ţăcănitul ritmic al roţilor de tren
tot mai înfundat şi mai îndepărtat... şi în şuieratul
tot mai răguşit şi mai stins al locomotivei...
şi voi visa cîmpii elizee cu iarbă şi flori multicolore
şi pe tata zîmbind ca de-o mult aşteptată regăsire...

într-o zi voi urca într-un tren....

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul de a trăi

A trăi prudent
copleşit de patimi
a trăi recent
după alte datini
a trăi cu spaima
de a nu muri
a trăi cu faima
de a nu iubi
a trăi în taină
ca într-un pustiu
a trăi în haină
de... cedat de viu
a trăi în pace
pe timp de război
a trăi că-ţi place
tot dând înapoi
a trăi cu riscul
unui mal abrupt
a trăi când fiscul
te ştie corupt
a trăi - se poate
ca de obicei
a trăi în "rate"
da'... pe banii Ei
a trăi în fine
e uin mizilic
a trăi... e bine
da'... eşti un nimic!

poezie de Gheorghe Gurău din Zâmbete rimelate (aprilie 2008)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi soarele a scăpătat

Sonete disperate:

Frate Pituţ, iartă-mă că plâng
(în memoria lui Gheorghe Pituţ)

Şi soarele a scăpătat
Pe după dealul cu spinarea
Înfiptă-n ceruri precum marea
Învolburată pe-nserat

Şi a căzut din cer lumina
S-au stins şi stelele cernite
Şi toate par a fi silite
Să dea numai pe mine vina

Dar eu sunt umbra, nu culoarea
De ce vreţi să distrugeţi floarea
Ce străluceşte o clipită

Mai bine daţi-mi mie visul
Remodelat în paradisul
Care mă duce în ispită

sonet de Ioan Lila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţitul: lumina topindu-se în halou de roşu stins.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ta

tu eşti lumina lămpii
care atrage fluturi
în jurul ei...
se rotesc într-un dans efemer
al destinului
şi cad istoviţi cu aripile arse
de lumina ta
în întunericul nopţii

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principalul motiv pentru care PSD-ul a pierdut alegerile prezidenţiale din 2014 (pamflet)

Ani şi ani, neîntrerupt
Vlaga ţării el a supt;
Jefuind nemăsurat,
Azi e putred de bogat
Şi, n-o spun doar azi, abrupt,
E şi putred de corupt.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Politică şi politicieni (12 decembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod, şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

citat din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-un cerc

Locuiesc într-un cerc
Şi mă simt în el ca-ntr-o cuşcă.
Cerberii nopţii fruntea îmi muşcă,
Gânduri către tine când incerc.

Locuiesc într-un cerc.
Lanţuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îţi mai duc dorul.

Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheaţă nu are punţi,
Frigul din mine mă înfioară.

Cercul e strâmt, cât aş vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Şi cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.

Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul şi sfârşitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai ştiu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful vărsătorului

Când, chinuit, s-a stins spre seară
Tuşind într-un acces cumplit,
Nici n-a avut ce da afară,
Că el pe nimeni n-a-"nghiţit"!

epitaf epigramatic de Nicolae Zărnescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina să devenită perlă

Am fost şi sunt lumina
Am fost lumina, dar am căzut
Am fost aprinsă şi m-am stins
Acum când tu mă chemi cu dragostea ta
Eu mă pierd în mii de senzaţii ce-mi erau străine
Mă simt ca-n anii adolescenţei
Când visam să schimb lumea, fără a mă schimba pe mine
Dar timpul este limitat şi eu visez ce-am mai visat
Să fiu natura, mama, tatăl, mâna lui Dumnezeu
Astăzi voi înţelege că pot visa....
Visez ca din dragostea mea, lumina să devenită perlă
Ce-ţi va încorona gâtul tău de regină a sufletelor pereche.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet
sunt precum scaieţii în câmp pustiit
emoţii ce s-au stins la baza unui sunet
care se vor un cântec sub cald asfinţit.

soarele e singur într-un deşert arid
cu oaze de iubire rare şi mititele
clepsidră răsturnată în grotescul vid
veacul care geme sub ruine de castele.

amintiri care bântuie ca fantomele noaptea
fug, se-ascund de lumina suavă stelară
în jocurile vieţii e prezentă şi moartea
fulgerând fericirea imaginea-i clară.

pe valea suspinelor speranţe trec puntea
spre visul ce se-armonizează cu steaua polară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de poveste

Povestea strânsă-n chingile din noi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
Ducându-ne prin lume, mai departe.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Cu gândul tău ei lumina, câmpie.
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Să-ţi şteragă-o clipă lacrima târzie.

Povestea strânsă-n chingile din noi
Într-un târziu va lumina amurgul
Şi două ramuri frânte, amândoi,
Întâmpina-vom iarăşi Demiurgul.
Ne vor striga, stăpâni pe ei, atunci,
Prunci şi prieteni. Slove şi peneluri...
Vom asculta eternelor porunci,
Împodobind prezentu-n mii de feluri.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Ne vo uni etern şi repetat,
Căci de acuma nimeni nu mai poate
Să ne despartă cu adevărat.
Vom lumina o flacără-n clepsidră,
Dar azi suntem sărut şi răsărit.
De-acum, icoana mamei duce-n tindă
Surâsul dulce-al pruncului iubit.

Ne prinde-n al durerilor şuvoi...
Iluzii, temeri, vise din belşug...
Tot mai îndepărtaţi de lume, noi,
Vom fii ca doi stejari arzând pe rug.
Şi rătăcind pe drumuri fără sens,
Pe căi necunoscute,-ndepărtate,
Când vom vedea că prea departe-am mers
Vom fii atunci, vom fii doar şterse şoapte.

Ducându-ne prin lume, mai departe,
Luând cu noi, o limbă moştenire
Şi portul drag, câmpii înmiresmate,
Datini şi legi şi versuri de iubire,
Vom trece ca un vis prin lan de miere,
Va ninge-n suflet floare de cais
Şi sub a lunii blândă mângâiere,
Vom adormi, căci lămpile s-au stins.

Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Vom fii cu toţi al ningerii poem,
Cărarea spre-napoi n-o vom găsi,
Vom rătăci pe trepte de blestem.
Tu vei veni în timp să ne petreci
Şi ne săruţi... Ne cerţi plecarea, iată!
Oh, ai uitat că-ţi aparţin pe veci
Şi de iubirea ta sunt vinovată?!

Cu gândul tău, vei lumina, câmpie,
Căci lan de maci privirea-ţi ne pătrunde.
Îmi dăruieşti o dragoste târzie
Ce de lumeasca ură se ascunde.
Îţi e lumina un buchet de flori
Şi crini au nins din ceruri pentru mine,
Cu tine-n suflet m-am trezit în zori
Şi fiinţa-mi, iar o regăsesc întine.

Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Că suferim de-o viaţă din iubire
Şi suferinţa mea se va-nsuti...
De ingeri fi-va scrisă în psaltire.
S-a spart oglinda vieţii... În pustiu,
Însângerat mi-e ochiul, fericire
Şi încă te te iubesc, dar nu mai ştiu
Cum veşnic să te am, nemărginire.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie
N-a ai venit nici vântul. S-a oprit
Pe patul de spital, la "Colentina".
De ce-a plecat?! De ce-ar mai fii venit?!
S-a stins ca-n alte dăţi, s-a stins lumina,
Este târziu şi doctorii-au plecat,
Iubirea-ţi este neîmpărtăşită
Şi nu există nici un vinovat.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie?!
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii!
Cu gândul tău vei lumina, câmpie.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Ducându-ne prin lume, mai departe,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Povestea strânsă-n chingile din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet trecător

Într-un oraş cu mult soare,
azi, simt palpitînd inimi
într-un tempo democrat.

Un trecător banal
balansează într-un colaps,
spulberîndu-mi gîndurile,
politizate şi ele,
pentru salvarea unui vis
prăbuşit.

Reculeg materia din cer
şi o preschimb
în cosmos anesteziat.

Aici, într-un spaţiu poetizat,
nici nu ţi-ai dori să iradiezi
între glorie şi epos.

Aşteptîndu-mi întîrziat paşii,
azi, spre un final de mîine,
rostesc idei, evolutiv,
într-un cosmos relativ,
venerînd lumina soarelui, probantă,
ce lasă o umbră de mit, năruit
peste un suflet trecător,
Iubitor de mult soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!