Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia ploii

toată noaptea cântă broaştele pe lac
emit incantaţii ploaia să revină
fără apa sfântă pământul e sărac
arbori şi flori mor fără nicio vină.

atunci să vină ploaia cea mireană
rapsodia izvoarelor să se audă iar
pe dealuri să răsune fericirea codreană
în lac să se-nmulţească armonii de cleştar.

pe scenă intră vântul norii păstoreşte
minunaţii scutură diafanii stropi
curcubeul răsare când cerul zâmbeşte
cu lumini ce nu se-mpiedică de gropi.

agheasma cerului glia o sfinţeşte
mult mai profund ca un sobor de popi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se scutură pământul

Când se scutură pământul
Toată lumea se-înspăimântă.
Îl roagă pe Domnul, Sfântul,
S-alunge urgia cruntă.

Mintea se înnegurează,
Cerul se întunecă,
Pământul sub noi vibrează
Şi-în vale alunecă.

Cu el odată se prăvale
Aşezările lumeşti.
Distruge totul în cale.
Chiar şi vieţile-omeneşti.

Când vulcanul izbucneşte
Lavă către cer aruncă.
În jur totul pârjoleşte,
Viaţa o preface-n stâncă.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e...

Pământu-ntreg este o floare
În universul trist şi pal;
Tot timpul este sărbătoare
Pe pământul nostru drag.

Şi vezi cum vântul lin doineşte
Printre copacii seculari;
Planeta noastră se-nveseleşte,
Cu munţii nalţi şi milenari.

Şi aerul e dulce-dulce
Ca mireasma de răcoare,
Iar gândul meu lin se duce,
Şi zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie,
Pe-o hârtie neagră scrisă,
Doar ea singură este vie
Când şi cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios
Ce-l cântă păsărele,
Şi-l cântă-atâta de frumos
Căci răsună şi-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeaţă
Unde lumina lin pătrunde,
Când soarele răsare dimineaţă
Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag,
Întodeauna-i sărbătoare,
De e frig sau de e cald
De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune,
Căzută din lungul univers
N-am nici laude pentru a-ţi spune
Cât de mult eu te iubesc!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musique

Furia a dispărut. O dată cu furia şi luna.
O lună ciudată şi aspră ca o urmă veche de bici
pe spatele unui bărbat în robie.

A apărut soarele, în sfârşit.
Mândru, dar accesibil şi pentru cei nefireşti,
ghemuiţi într-un pântec nou,
mult mai încăpător decât sfera.

În această scurtă joie de vivre,
te vreau înapoi.

Te vreau înapoi,
să-mi las părul să cadă peste pieptul tău
aşa cum s-ar risipi pământul la vale cu tot oraşul
şi cu toţi oamenii lui buni.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.

Soarele şi el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.

Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.

Deodată şade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săniuş

Răzvan, Ghiţă şi Andrei
Şi-ncă mulţi amici cu ei,
Cu căciulă şi mănuşi
Au plecat la săniuş.

Zarvă mare e în deal,
Vin cu săniile val.

Prichindeii-s bucuroşi
Vor să fie fioroşi:

Vin cu săniile la vale,
Nu le stă nimic în cale.

Cântă, strigă şi, râzând
Fac şi gerul mult mai blând.

Soarele şi el străluce
Făcând viaţa lor mai dulce.

Bucuria e în toi,
Vin la vale, vin puhoi.

Într-un tren din săniuţe
Vin făcând toţi din mânuţe.

În zăpadă au intrat,
Trenul lor s-a răsturnat.

Unu-şi caută căciula,
Altul, ţipă-n gura mare;

Unul pe doctorul face,
Pe toţi vrea ca să-i împace:

Le dă mâna, îi ajută,
De zăpadă-i scutură.

Dacă s-au lovit 'i-ntreabă,
Şi-i îndeamnă iar la treabă.

Sus în deal trenul se leagă
Ei cu săniile-aleargă.

Bucuroşi, nimic nu zic
Nu s-a-ntâmplat nimic.

Când apune soarele,
Nu-i mai ţin picioarele.

Întunericul se lasă,
Obosiţi se duc acasă.

Îşi promit că mâine iară
Vor veni la sănioară.

Dacă soare iar va fi,
Bucuroşi s-or întâlni.

poezie pentru copii de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E Soarele steaua
ce Pământul încălzeşte
şi luminează cerul
atunci când totul pare
pierdut în neant
şi se scurge încet
în bezna adâncă
din pâlnia Universului.
E Soarele acesta
o pată aurie
desprinsă din cenuşa
unui astru muribund,
ce de veacuri
răsare şi apune,
veşnic neobosit,
încălzind acelaşi Pămân
plin mereu de
alte vieţuitoare,
ce-şi duc traiul
pe planeta albastră
care nu uită
să se învârtească mereu
în jurul Soarelui
şi în jurul său
în sensul acelor
de ceasornic,
purtând timpul
mereu înainte,
spre vremuri ce tind
spre nicăieri...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când lumea

De când ştim că e pământul,
A fost apă, aer, vântul...
Pomu-a fost şi este pom,
Numai omul nu e om.

epigramă de Florea Ştefănescu (septembrie 2007)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar preface lacrima în aburi

Îmi privesc lacrima cum uşor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristeţea mă învinge?

Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preţ încearcă să-mi alunge
Pe ale irişilor, largi, ferestre!

De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Şi-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,

Şi lumea ce va deveni, nimicuri!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, vântul şi gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul.

Unul dă viaţă, altul dă moarte, apărând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.

Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară.

Şi-i zic: Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!

Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!

Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins.

Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheţ la iarnă şi inima din tine.

Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ţi arzător
Cât mi-a suflă în faţă un vânt răcoritor.

Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheaţă,
Cât vântu-n miezul iernii nu mi-a suflă în faţă.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

Privesc pe geam cum tremură plopii
Un tremur trecător dar groaznic
Sperând să vină acele vremuri
Când soarele va fi iarăşi în praznic

Dar răul ţine strâns cu dinţii
De haina marilor blesteme
Iar norii parcă spun naturii:
- Va trece totul, nu te teme

M-ascund în colţul minţii mele
Să uit că încă sunt în viaţă
S-aprind făclii ca-n alte timpuri
Când lumea nu trăia in ceaţă.

Sunt trecător cum e Pământul
Bătut de vânturile sorţii
Eu voi pleca, el va rămâne
Pe veci, captiv în gheara morţii.

poezie de Alin Ojog (17 februarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipse

Este doar un joc de lumini şi umbre,
Când trei aştri se aliniază:
Luna, Soarele şi Pământul...
Intrând în conul de umbră
Parţial sau total,
Se formează
Aceste eclipse...

Totuşi, în trecut
Oamenii se speriau,
Temându-se mereu de
Aceste fenomene optice...
Luna, Soarele şi Terra,
Aştrii aliniaţi la eclipse.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Pe vremuri, când pământul era nou,
iar paradisul doar o şoaptă,
pe vremuri, când numele
nu se lipise încă de lucruri;

pe vremuri, când la cele mai mici adieri
vara aluneca-înspre toamnă,
când toţi plopii fremătau înfioraţi,
fiecare după soiul şi gradul lui...

lumea m-a chemat, iar eu am răspuns.
Fiecare scânteie-aprindea o ochire.
Am respirat şi-am numit asta viaţă,
leşin între linguri pline cu şerbet de lămâie.

Eram piruetă-înflorită,
eram filigran şi flacără.
Cum aş fi putut să-mi număr binecuvântările
când nu le ştiam numele?

Pe vremuri, când toate-aşteptau să vină,
norocul se prelingea pretudindeni.
I-am făcut lumii o promisiune,
iar lumea m-a urmat până aici.

poezie de Rita Dove ( 1952- ),laureată a premiului Pulitzer , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alt timp

Firul ierbii se usucă,
La fel ca sufletul de om
Pământul o să rămână,
Fără stele sau vre-un pom.

Si privim alienatici,
Timpul ăsta de gherilă
Aşteptând ca şi copii,
Să mai vină Moş Gerilă.

Totul putrezeşte-n cale,
Paşii noştrii nici n-au fost
Vor rămâne doar victorii,
Inutile, fără rost.

Când alţii o să petreacă
Pe planete-ndepărtate,
Noi v-om fi tot la colibe,
Ascunşi într-un colţ în noapte.

Iar urmaşii o să vadă,
Vremurile astea vechi
Şi pe noi în alte poze,
Fără creier sau urechi.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!