Nimic nu e ce crezi...

Azi, într-o lume când nu e timp să ne cunoaştem,
Eu am aflat o taină surdă, lăsată din vremea când ne naştem…
Îngăduit de Dumnezeu, aşa a fost să fie…rămasă suspendată
Într-o poartă de timp ce a salvat o viaţă; a fost viaţa mea moartă.

N-am cunoscut pe nimeni să fi-nţeles ce îmi descoperise
Destinul modelat celest pe timpul pământesc care albise…
Eram frustrată în chemări, mult prea bogată-n nerăbdări,
Război afară, luptă înăuntru…potop de renunţări.

Când vremea te suspendă, din ochi străin nu se explică…
Şi eşti privit în multe feţe şi eticheta o ai mică…
Năpădit-au răni din judecăţi pripite ce nu îmi definesc
Fiinţa mea completă, care să existe…a plâns nelumesc.

Dar a venit şi vremea să pot înţelegând, să strălucesc…
O soartă toţi avem, iar acceptarea ei este un dar ceresc;
Dar a venit şi clipa mea, din tot al meu mulţumind etern
Celui ce m-a creat şi care m-a trezit ca să trăiesc demn.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actor pe scena vieţii

a venit vremea şi clipa să ne aducem aminte, să nu uităm
că am fost un trup şi-un suflet, iubindu-ne nebuni

a venit vremea să nu mai mergem pe-o dungă de viaţă
că nu mai este timpul să fim uniţi în piese, actori paiaţă

a venit vremea să nu uităm că teatrul vieţii nu ne iartă
că am fost farsori, păcălindu-ne o viaţă-n întreagă

a venit vremea să ne adunăm recuzitele, costumele rebegite
că am fost uitaţi şi-am devenit de mult amintiri prăfuite

a venit vremea ca vieţile noastre să fie puse ele-n scenă
că noi, nu uita! - am fost o dramă pentru suflete, iubite -

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

La fel ca vremea de afară,
Tu eşti şi ploaie, eşti şi soare...
Furtună matinală, sau briza de seară,
Static şi în mişcare.

Controversat... iubit, respins,
Eşti în mixaje de culoare...
Când prea comod, când prea aprins,
Când mult prea slab, când mult prea tare.

Enigmă spuseră mai mulţi;
Sau poate n-au spus, n-au gândit...
Trist e, că doar pe-aceşti saluţi,
Pe ceilalţi, gonind răstit.

Şi cât de mare ironie de ai privi în cine eşti!...
Nu cred că-ţi place tot ce-ntâmpini
În al tău timp ce nu găseşti;
Deschide-ţi ochii la răspântii!

Un paradox în rătăcire; tu cum te defineşti?
Nu cred că ştii... şi nici n-ai timpul,
Să poţi opri aflând ce eşti
Analizându-ţi corect simţul.

Astăzi, o nouă zi se-aşează
Pe calendarul tău cu stele...
Vine cu grabă şi marchează
Anul ce-a zburat, furat de rândunele.

La fel ca vremea de afară,
Între furtuni şi cer senin
Te regăsesc tot într-o gară...
Oare, mă-aştepţi ca eu să vin?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e o tragedie

Nu este tragedie atunci când rătăceşti
Pe drumuri fără timp unde te poticneşti...
Dar este trist când pasul nu-ţi află regăsirea,
Prin care te cunoşti şi îţi salvezi zidirea.

Nu este fără sens să cauţi în trecut
Printre foi de carte pe unde ai zăcut,
Însă e inutilă privirea înspre urmă
Lăsată într-o eră bogată-n nori şi brumă.

Nu eşti chemat la Viaţă decât prin suferinţă,
Prin doruri şi eşecuri descoperi o căinţă,
Iar ea te-mbogăţeşte să fii ce nu ai fost
Te rupe de păcatul ce ţi-a fost adăpost.

Nu recunoşti Chemarea decât când vrei s-auzi...
Eşti confruntat cu temeri şi simţi că te scufunzi
În marea căutării eşti partea cea mai mică,
Şi-ai vrea să te găseşti fără dureri şi frică.

Nu este tragedie viaţa să ţi-o trăieşti...
Deşi, să fii atent cum tu ţi-o stăpâneşti!
Fost-a un Dar al Cerului ca noi să învăţăm,
Că viaţa este planul ce nu-l prea respectăm...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am avut niciun motiv - sfârşit

Motto: "Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toţi am fost creaţi pentru un scop.
"El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18)

şi a venit şi vremea, să-ţi dau drumul să zbori,
să străluceşti în soare, asemeni unei flori...
şi ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca şi un vas...
orice sfârşit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată şi porneşte, lăsând ce-a fost... trecut.
şi doare şi apasă, deşi e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt şi ştiu ce vine,
oricât m-aş bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
şi venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nţelegi prin vreme
ce eu ţie ţi-am fost...
precum şi-a mea iubire,
ce ţi-a fost adăpost.
şi te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deşi, inima mea... plângea în colivie.
şi ţi-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deşi... totu-i schimbat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

Fericirea nu este altceva decât o sumă de bucurii cultivate, care au fost sădite în timp şi cu răbdare în urmă şi recoltate la vremea potrivită. Sincronizarea în viaţă joacă un rol esenţial!

definiţie de Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Suntem prizionerii propriei nostre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună...
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune...
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea, pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

DEPRESIE e-un vultur menit a te opri,
Când găsit-ai drumul care mult te spală
În timpul cel puţin ce-a murdărit A FI,
Ţinându-te departe de-a curăţirii şcoală.

FRICA ţi-e duşmanul!... Şi nu viaţa grea,
Ce a fost să-ţi fie pentru-a fi etern...
Nu sluji deci fricii şi luptă-te cu ea
Şi alungă răul în chipul cel mai ferm!

Fiecare pas este încă-o treaptă
Spre Împărăţia la care-ai fost chemat.
Supune-te mustrării, căci Judecata-i dreaptă
Şi nu te clătina când ştii ce-ai semănat.

TRĂDARE, DEFĂIMARE, POFTĂ, NEIERTARE
Din timpurile vechi au robit mulţimi...
Tu nu-ţi lăsa credinţa – scutul de salvare
Şi fii fericit în vremea când suspini.

Când iubeşti pe Domnul simţi împovărare...
Mare este premiul de ajungi la el!...
Drumul înspre VIAŢĂ e presărat cu sare
Şi ce dulce este drumul cel mişel!

Să nu stai vreodată bazat că eşti curat,
Sau să zici la alţii că legea ta e bună!
El nu e ca tine, iar Legea nu-i stigmat
Să o vezi prin semne şi să nu rămână.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Suntem prizionerii propriei nostre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună...
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune...
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

Depresie e-un vultur menit a te opri,
Când găsit-ai drumul care mult te spală
În timpul cel puţin ce-a murdărit a fi,
Ţinându-te departe de-a curăţirii şcoală.

Frica ţi-e duşmanul!... Şi nu viaţa grea,
Ce a fost să-ţi fie pentru-a fi etern...
Nu sluji deci fricii şi luptă-te cu ea
Şi alungă răul în chipul cel mai ferm!

Fiecare pas este încă-o treaptă
Spre Împărăţia la care-ai fost chemat.
Supune-te mustrării, căci Judecata-i dreaptă
Şi nu te clătina când ştii ce-ai semănat.

Trădare, Defăimare, Poftă, Neiertare
Din timpurile vechi au robit mulţimi...
Tu nu-ţi lăsa credinţa – scutul de salvare
Şi fii fericit în vremea când suspini.

Când iubeşti pe Domnul simţi împovărare...
Mare este premiul de ajungi la el!...
Drumul înspre Viaţă e presărat cu sare
Şi ce dulce este drumul cel mişel!

Să nu stai vreodată bazat că eşti curat,
Sau să zici la alţii că legea ta e bună!
El nu e ca tine, iar Legea nu-i stigmat
Să o vezi prin semne şi să nu rămână.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea în moarte

Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul îşi muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă şarpe
după aceea a plecat vremea într-un şchiop rămas de la cocostârci
– scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume –
după aceea cetăţile au ajuns nişte ciorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Ne naştem vii într-o lume necunoscută
Şi întâi ţipăm ca să fim auziţi
Apoi avem mereu ceva de spus
Vrem laptele mamei, căldura braţului,
Nopţile ei liniştite şi gândurile toate.
Rând pe rând luăm tot...

Vine un timp când tot ce-am primit dăruim.
Copilul priveşte cu ochii mari,
Tata il poartă pe umerii lui puternici.
- Vrei ceva?
- Da... vreau la mama, răspunde candid,
Şi vremea se întoarce la începuturi,
Şoptind blând, toţi am fost odată copii.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

ne naştem vii
într-o lume necunoscută...
şi-ntâi ţipăm
să fim auziţi...
apoi avem mereu ceva de spus...
vrem laptele mamei...
căldura braţului
nopţile ei liniştite
şi gândurile toate!
rând pe rând
luăm tot...
dar vine un timp
când tot ce-am primit
dăruim.
copilul priveşte cu ochii mari
tata îl poartă pe umerii lui puternici
- vrei ceva?
- da... vreau la mama...
răspunde candid.
şi vremea se-ntoarce la începuturi
şoptind blând.
toţi am fost odată copii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sigur că întotdeauna m-am gândit la Crăciun, când i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp plăcut, în care să fii blând, iertător, mărinimos, singurul timp pe care îl ştiu, în calendarul lung al anului, când bărbaţii şi femeile par să-şi deschidă la unison, din propria voinţă, inimile închise.

citat celebru din Charles Dickens
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alambicat....

Şi dacă mi-a fost dor să te ascult,
Tu ai închis uşa după tine...
Nu am categorie, nici vreun cult,
Nu aparţin de nimeni... decât mie.

Şi dacă mi-ai greşit atât de mult,
Află că te-am iertat şi te iubesc...
Am învăţat să simt şi să ascult,
Şi multe sentimente eu nutresc!

Destinul să ne poarte paşii-n viitor,
Nu pot să hotărăsc ce va mai fi...
Şi cred într-un timp strălucitor,
Ce vine acum... şi va veni...!

Alambicat destin şi a ei soartă,
N-aş fi crezut să plâng atât de mult...
Pe aripi nevăzute, ea mă poartă,
Soarta... în care cred şi am crezut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceţi aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc şi n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neştiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveţi, doar un zâmbet dovadă,
Să puteţi mai departe, împăcaţi să plecaţi,
C-am fost clipă din voi şi adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieşi vindecaţi.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă aşteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea, ca vremea...

Când plouă, afară, stau şi ascult
Singur în casă, marele tumult
De "sus" cum se aud bubuituri...
Şi... ţipete, scandal, înjurături!...

epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând supusă

Şi mă privea neliniştit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simţea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
Să îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfăţişă în dor şi jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Aşa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung şi să renunţ
Când am încă speranţa vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeţi
Cu-aceeaşi poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten şi duşman
Acelaşi care o să vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!