Portretul

Mama nu l-a iertat niciodată pe tata
pentru faptul că s-a sinucis,
mai ales în momentul acela îngrozitor când nu trebuia –
şi că a făcut-o într-un spaţiu public,
în primăvara când eu trebuia să mă nasc.

I-a îngropat numele
într-un sertar secret al fiinţei ei
şi nu i-a mai dat voie să existe,
deşi eu îl mai auzeam uneori bocănind.

Când am coborât de la mansardă
în mână cu portretul pastelat
al acelui străin cu buze pline
şi cu mustaţă de muschetar,
cu ochi castanii şi adânci,
ea l-a rupt bucăţele
fără să-mi spună o singură vorbă
şi m-a plesnit cu toată puterea.

Chiar acum, la vârsta de şaizeci şi patru de ani,
îmi mai simt obrajii
arzând.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei etaje

Mama era o fantă de lumină
Şi-un ochi căprui în deschizătura uşii;
Respirând adânc, o făceam să creadă
Că dorm dus, ca bebeluşii.

Venit în permisie, un infanterist
Mi-a furat tam-nesam, cum-necum,
Surioara, care-acum, la parter,
Cântă ceva din Schumann la pian – Warum?*

În atic, un cufăr c-o încuietoare
Care se putea deschide nespus de uşor
Conţinea o pălărie roşie de mason
Şi, pentru o plimbare, un baston.

Ridicat în capul oaselor, l-am văzut
Pe tata zburând în acea noapte.**
Vântul mi se scurgea pe gât,
Ferestrele suspinau înlăcrimate.

* Tatăl lui Stanley Kunitz s-a sinucis într-un parc public cu şase sStanley Kunitzptămâni înainte de
naşterea viitorului poet. Soţia lui a îndepărtat din casă orice obiect care ar fi putut aminti
celor trei copiii ai ei ceva despre existenţa acestuia. Oricum, poetul a fost extrem de marcat
de eveniment – mărturie stând unele dintre poeziile sale (de exemplu cea cu titlul "Portretul", postată deja pe acest site).

**"Warum?" (De ce?) - parte din "Piesele Fantastice" ale lui Schumann.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără relevanţă

ce cred nu mai are relevanţă
contează numai că ne-am întâlnit
când iubirea trebuia strigată
cu frunzele căzute peste buze
când eu trebuia să te trăiesc
până la prăpastie
şi tu trebuia să mă prefaci
în luna unui pârâu

ce am spus nu mai are semnificaţie
contează doar sărutul săvârşit
visând
doar iarba călcată din dragoste
şi cercul acela de foc
care ne strângea unul în altul
de parcă eu eram în tine
sufocat
şi tu te sfâşiai
într-o pasăre ţipătoare
cu petale galbene
de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Violeta

N-am crezut vreodată,
C-am să am o fată,
Ce-mi începe ziua cu un surâs.
E un zâmbet toată
Când îmi spune tată
Mă topesc şi ea pufneşte-n râs.

Refren:
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Prima întâlnire,
Prima ta uimire,
Pentru mine sunt de neuitat...
Prima încercare
De-a sta în picioare
Primul tău cuvânt rostit vreodată.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Sper să fiu cu tine,
Peste ani de zile,
Când te voi conduce la altar.
Şi să-ţi spun: "Mireasă,
Eşti aşa frumoasă!"
Mândru sunt la braţul tău s-apar.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

cântec interpretat de Ştefan Bănică Jr., muzica de Ştefan Bănică Jr., versuri de Ştefan Bănică Jr.
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam douăzeci de ani...

Era vară,-avem douăzeci de ani, trăiri fervente.
Puţină deşi,-mi era capul plin de-înţelepciune.
Nu ştiam ce-înseamnă Festina lente.
Unde-s acum tinereţea şi fructele ei bune?

Madeline a coborât în livadă
Cu o privire ciudată şi înşelătoare,
Jumătate vino-încoace, jumătate du-te-n colo,
Fluidă,-îndărătnică, sfioasă, visătoare.

Patru ochi luminoşi vedeau viaţa-n culori vii,
Şi-o clipă nu s-au mirat de-acea întâmplare.
Patru buze fierbinţi şi-o singură iubire
Fredonată de inimi fără ezitare.

Atunci am căpătat o înţelegere trecătoare,
Ceva din care nimeni n-a pus nimic deoparte,
Iar apoi, în celelalte zile,-amare,
A rămas un spaţiu de umplut, o moarte.

Madeline a urcat în livadă,
Sub lumea tot mai grăbită,-am coborât şi eu;
Acum ştiu, iubirii nu-i pasă de ziua de mâine,
Fericirea n-are viitor. Şi-aşa a fost mereu.

Unde-s acum tinereţea şi fructele ei bune?
Puţină deşi,-mi era capul plin de-înţelepciune.
Nu ştiam ce-înseamnă Festina lente.
Era vară-, avem douăzeci de ani, trăiri fervente.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legată la ochi

De fiecare dată când am crezut că văd,
Îmi mai făceam noi răni, din suflet curgând sânge,
Când ceea ce văzusem lăsa-n urmă prăpăd...
Acuma ştiu de ce inima-ntruna-mi plânge!...

Atâta sânge curs s-a închegat în piatră
Şi propria mea mână a aruncat-o-n mine,
Să-mi pedepsesc risipa IUBIRII strânse-n vatră,
Ce trebuia păstrată întreagă, pentru tine!

Astăzi, când ne vedem mai clar ca niciodată,
Răni vechi, încă mustind, îmi vindeci de trecut
La fel eşti de rănit, deşi n-ai nicio pată,
Doar că nu ai ştiut să ceri, când te-ai vândut!...

Şi neputinţa grea, scăldată în IUBIRE,
Deschide alte răni, cu şovăirea sa,
Făcându-mă să cred că totu-i amăgire...
Ascunde-mă de mine şi leagă-mă la ochi
Cu nemurirea ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă simt singură uneori, îmi zic: e ok să fii singură. Acum e momentul să învăţ mai multe despre mine şi să mă privesc la rece.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar ştiu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi şti că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi creşte-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Mi-am jurat că nu voi mai merge niciodată la vânătoare.
Dean: O, haide, nu era uşor, dar nu era nici chiar atât de rău.
Sam: Serios? Când i-am spus lui tata că mă sperie chestia aia din dulap, mi-a dat un pistol.
Dean: Şi ce vroiai să facă?
Sam: Aveam nouă ani. Trebuia să-mi spună, "Să nu-ţi fie teamă de întuneric."
Dean: Să nu-ţi fie teamă de întuneric? Cred că glumeşti! Bineînţeles că ar trebui să-ţi fie teamă! Doar ştii ce se ascunde acolo!

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca

Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre ţipetele pescăruşilor,
prin valurile de ceaţă,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar feţele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ştampilate pe cartea lui de vizită:
conştiinţă, ambiţie şi, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alţii.
Era acum mulţumit să stea aşa,
culcat printre umbrele familiei
în căuşul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârşit.
Pace! Pace!
Legănare în braţele Infinitului!

Ca şi cum nu mai conta
care este drumul către casă,
ca şi cum n-ar mai fi ştiut
cât de mult a iubit pământul,
el dorea să rămână acolo pentru totdeuna.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul când macii surprind prin tăcere

de parcă eliberarea ar emite un sunet
străin nouă,
celor cu mai puţine şanse decât lumea
de sulf,
o mână plină de vene decupa din coaja copacilor
soarele stors de căldură.

nopţile înseamnau tăceri prelungite,
boncănind precum cerbii la verdele primăvăratec,
în mintea mea focul trebuia să alunge
un demon.
mă ghemuiam între sânii tăi şi cana de ceai,
în loc de medicament,
prin aburul violet simţeam forma de lapte a unui sărut
ce nu se îndura să respire.

prin noi curentul electric îşi desăvârşea alchimia,
celulele stem se împerecheau într-o joacă
de-a mama şi tata.
pornind de la naştere,
am vrut să-mi încep ziua cu tine,
oricare ne-ar fi religia.

îmi luai capul în mâini
precum carnea slăbită de febră,
dorul dureros la atingerea limbii
mă făcea să iubesc partea umană a morţii -
momentul subtil al creaţiei.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut parte de o educaţie spartană. Nu aveam voie să întârzii seara după o anumită oră şi trebuia să iau note mari. Acasă aveam tot ce îmi trebuia, dar nu eram răsfăţat. Dacă îmi doream ceva, trebuia să muncesc. Mama mă punea să dau cu aspiratorul, să pieptăn ciucurii de la covor (activitate care mă enerva la culme!), să duc gunoiul... Tot eu eram responsabil cu încărcatul sifoanelor.

citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

...''întotdeauna''

Mă tem deşi nu mă mai tem
de acea melancolie densă,
de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem
ca-ntr-un deşert întins,
fără margini...
(văd câte spaţii goale în mine-ai aprins)
în mijlocul fiinţei mele cand un hău mi se cască...
şi-l simt, cât timp voi fi cu viaţa asta prins!
şi-n caligrafia mea de înţelesuri...)
Doamne, ce rod de bucurie mai mare trăiesc?
când toate le văd cu inima
Ştii, tu! că eu iubesc şi când nu mai iubesc?!
că-mbătrâneşte timpul cu mine odată...
totul începe şi se sfârşeşte într-un moment
fără sens
şi nu mai poţi spune: ''întotdeauna''
chiar Niciodată!

poezie de Daniela Pârvu Dorin (10 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dau eu mie voie să gândesc, să simt şi să mă comport într-un anume fel şi niciodată societatea, grupul, familia, tribul, anturajul nu îmi va da voie să gândesc, să simt şi să mă comport ca o personalitate. Când nu mă mai conformez, de abia atunci devin o personalitate şi întotdeauna tribul mă va respinge pentru că am încălcat regulile grupului şi am ales individualitatea. De abia atunci am devenit o personalitate, un individ şi de abia de atunci am cu adevărat putere.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să simt o nemulţumire crescândă faţă de relaţiile dintre publicul iubitor de muzică şi compozitorul în viaţă. Vechiul public special al concertelor de muzică modernă a dispărut, şi publicul concertelor convenţionale continuă să fie apatic şi indiferent faţă de tot ceea ce nu este clasicism bine conturat. Mi se părea că noi, compozitorii, eram pândiţi de primejdia de a lucra într-un vid. Mai mult chiar, un public cu totul nou se formase în jurul aparatului de radio şi al fonografului. Nu avea sens să îl ignorăm şi să continuăm să scriem ca şi când n-ar exista. Aveam sentimentul că trebuia să încerc să spun ceea ce am de spus în termenii cei mai simpli cu putinţă.

citat din Aaron Copland
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!